Abuzurile sexuale suferite, practicile oculte ca și „cale de scăpare”, avortul și apoi hărțuirile diabolice ale copiilor ei. Italo-americana Teresa Piccola (în foto la Sanctuarul Fecioarei Maria de la Guadalupe în semn de mulțumire), a trecut prin aceste etape dureroase înainte de a realiza, cu ajutorul preotului exorcist și al unui psiholog expert în cazuri de posedare, de unde îi provenea răul interior. Tereza a povestit pentru National Catholic Register: “în exterior eram mama perfectă, soția perfectă. Însă, în interiorul meu eram ruptă și, ceea ce este mai rău, mă gândeam că merit acest lucru”.
Calvarul său a început cu abuzurile sexuale din jurul vârstei de 6-7 ani, fără a avea puterea de a le vorbi părinților despre acestea, iar apoi la 13 ani, când a fost violată în mod repetat de un bărbat care, după cum a descoperit mai târziu, a molestat și un băiat. Sfătuită prost de prieteni, Tereza s-a gândit să lase toate acestea în urmă și s-a cufundat în practicile oculte. A participat la mai multe ședințe de hipnoză și, la 18 ani, s-a încumetat împreună cu surorile să folosească tabla Ouija, fapt care a dus la verificarea mai multor evenimente ciudate în casă: „robinetele se deschideau și se închideau singure, se auzeau pași pe scări și mobilierul se muta în timp ce nimeni nu era acasă”.
Mai târziu, „curiozitatea mea pentru practicile oculte s-a extins la citirea horoscoapelor și la mersul la ghicitori. Întorcându-mă la Biserică, înainte de a mă căsători, nu am mărturisit aceste lucruri. Nu mi-am dat seama că sunt păcate și cu siguranță nu mă gândeam că ar putea fi porți pentru cel rău”, a povestit Tereza. Între timp, la vârsta de 17 ani, fără a le spune nimic părinților, a făcut un avort. Un rău care a atras mai mult rău. De fapt „după avort am devenit bulimică, deprimată, obsedată mai mult de practicile oculte și eram predispusă la promiscuitate sexuală”.
Câțiva ani mai târziu, de acum căsătorită și mama a patru copii, Tereza încă simțea un gol în interiorul ei. Încercând să „ispășească” avortul, a început să facă voluntariat pro viață în parohia sa. La un moment dat, vâzând persistența coșmarurilor care îl chinuiau pe fiul cel mai mic, preotul a îndrumat-o pe Tereza și pe familia acesteia spre exorcistul diecezan. Și într-o zi, în timpul unei Liturghii de vindecare, femeia a descoperit că ea este canalul hărțuirilor diabolice asupra celor dragi.
Timp de mai mult de 18 luni, o dată pe săptămână, Tereza s-a supus ritualului solemn de exorcizare, în sesiuni care durau până la trei ore. Totul începea prin participarea la Sfânta Liturghie, împreună cu preotul exorcist și cu grupul de credincioși care, în diferite moduri, atât prin rugăciune, cât și cu ajutorul fizic, susțineau opera de eliberare. După Liturghie, recitau Coronița Divinei Îndurări. Tereza nu reușea să recite această rugăciune, deoarece diavolul încerca să o facă să dispere chiar înainte de începerea exorcismului propriu-zis.
Apoi, după alte rugăciuni, preotul, Tereza și credincioșii recitau Litania Sfinților. Atunci începeau să se manifeste diavolii care o posedau. În timpul ședințelor de exorcizare, femeia spune că „este dificil de explicat”, dar a reușit să rămână conștientă. „Când diavolii de manifestau, reușeam să arăt o forță dincolo de capacitățile mele, ochii mi se dădeau peste cap și vocea mi se schimba. Mă simțeam captivă în mine însumi (...). La început am fost speriată, dar mi-am dat seama că nu se întâmplă nimic pe care Dumnezeu să nu permită, iar acest lucru mi-a adus pace. Am învățat să-mi țin ascunse gândurile astfel încât să mă pot ruga în timpul ședințelor lui Isus, Mariei și Sfinților”.
Tereza a dezvăluit apoi că gradul de conștientizare a ceea ce i se întâmpla a crescut după primele ședințe de exorcism, pe măsură ce se abandona din ce în ce mai mult lui Dumnezeu. Lupta pentru eliberare a fost foarte grea, atât din punct de vedere spiritual cât și fizic, „existând momente în care credeam că trupul mi se rupe în bucăți”. Dar femeia a explicat că, în ciuda violentei lupte și a modului în care diavolii i-au controlat trupul, „Dumnezeu a fost atât de bun și nu a permis niciodată nimic la care nu aș fi putut face față. Datorită harului Său, nu am fost rănită grav niciodată. Trecând peste șoc, încercam să privesc crucifixul și, chiar dacă ochii îmi erau închiși, mi-l imaginam în minte”.
Continuă Tereza: „Adevărata provocare a posedării a fost aceea de a renunța la tot ceea ce m-a despărțit de Dumnezeu. Doar atunci când există o voință de schimbare are loc eliberarea. Persoana trebuie să vrea să fie eliberată. Nu este un fel de truc magic în care preotul intră în scenă și alungă demonii: este nevoie de respingerea completă a celui rău și de dorința binelui. Dumnezeu ne vrea restaurați pe deplin”.
În lupta sa, femeia a fost ajutată de Maica Sfântă, de îngeri și de sfinți. „Am văzut cu ochii mei pe Sfântul Arhanghel Mihail. Diavolii aveau o frică groaznică atunci când Arhanghelul era prezent la ședințele de exorcizare. De asemenea, povestește Tereza, „am simțit de mai multe ori prezența Maicii Sfinte. Odată, fiind în chinuri, am simțit cum și-a întins brațul spre mine, cuprinzându-mi inima cu îmbrățișarea ei”.
Dezvăluie în continuare femeia: „În mod normal, atunci când apărea un sfânt, îl simțeam mai întâi în inimă și cumva se traducea apoi într-o imagine, descoperindu-se. Alteori, diavolii pronunțau numele sfântului înainte ca eu să-l descopăr. Așa s-a întâmplat cu Sfântul Padre Pio. Diavolii se temeau de el și îl detestau. De două ori am simțit prezența Sfântului Ioan Paul al II-lea și de mai multe ori prezența Fericitului Jerzy Popieluszko, care la început era necunoscut diavolilor. Necunoscută le era și marea mistică italiană Gemma Galgani. Diavolii o urau și scuipau asupra imaginilor sale, precum și asupra imaginilor Sfântului Gabriele Possenti. Gemma Galgani a devenit pentru mine o soră spirituală, rămânând cu mine până la sfârșit”.
Eliberarea completă a venit pentru Tereza în anul 2017. Și, în același timp, conform celor declarate pentru National Catholic Register, Dumnezeu i-a încredințat misiunea de a se ruga pentru preoți. Astăzi, ne asigură că nu este nimic mai mare decât Milostivirea lui Dumnezeu, pe care nu trebuie să o respingem. Ne îndeamnă pe fiecare „să ne rugăm, iar prin puterea rugăciunii să vindecăm și să reparăm”.
Traducere: LNU
