Cu aceste cuvinte era caracterizat într-un editorial din revista Flacăra condusă de Adrian Păunescu, în anii '80, Mihai Neamțu din Prilog. Un articol paradoxal pentru perioada comunistă, controversat datorită îndrăznelii de a vorbi despre un om al lui Dumnezeu în timpurile de ceață ale libertății religioase. Dar cine a fost de fapt „Unchiul” Mihai?
Un om simplu, un personaj misterios, dar în același timp extrem de căutat, de dorit și de consultat. Un călugăr umil, un înțelept glumeț. Un adevărat „unchi” pentru mulți. O viață de credință, încercată de persecuția comunistă, plină de iubire practică față de toți cei care i-au trecut pragul.
Născut la data de 12 octombrie 1924 în satul Prilog, judeţul Satu-Mare, fratele Mihai Neamțu, a fost unul dintre stâlpii spirituali discreți ai greco-catolicismului românesc. O familie cu 12 copii, mama Terezia și tatăl Gheorghe, învățător și cântăreț bisericesc al comunității greco-catolice din localitate, au fost rădăcinile copilului Mihai. Ana, întâi născuta familiei, a fost sora care a călătorit alături de acesta pe toată calea vieții, ajutându-l mereu în misiunea sa.
După finalizarea celor cinci clase elementare, tânărul Mihai Neamțu, călcând pe urmele tatălui său, rămâne cântăreț bisericesc al comunității greco-catolice din Prilog. Alături de sora sa, simte chemarea spre călugărie și merge la Mânăstirea bazilitană „Maica Domnului” de la Bixad. Aici va rămâne pentru o perioadă de timp ca și cantor și aspirant la viața monahală.
Suferința pe care o va îndura până la sfârșitul vieții, paralizia, începe să se instaleze la frageda vârstă de 14 ani. Mâna stângă este cea afectată inițial, însă în timp boala va cuprinde întreaga parte stângă a corpului. Reîntorcându-se acasă de la Bixad după doi ani, din cauza unor probleme de sănătate, începe un nou capitol al vieții.
Într-una dintre viziunile sale, pus în fața unei alegeri dificile, aceea de a se vindeca sau a primi darul de a-i vindeca pe alții, fratele Mihai răspunde Fecioarei Maria prin dăruirea totală a sinelui și prin sacrificiu, fără ezitare. Ulterior, primește din partea Maicii Domnului, la doar 18 ani, îndemnul de a vorbi, fără să se teamă de regimul comunist sau de oameni, fiind încredințat de protecția Fecioarei.
Astfel începe etapa incredibilă a vieții „omului care vede prin oameni”. Primind harul de a vedea în adâncul oamenilor, fratele Mihai își dedică viața identificării și vindecării bolilor fizice, psihice și spirituale ale celor care îi treceau pragul. Îi ajută pe cei nevoiași, aduce ateii la credință, pe cei rătăciți îi îndrumă să își găsească calea, îi vindecă pe bolnavi, îi mângâie pe cei necăjiți. Dar cum poate un om atât de modest și simplu să facă atâta bine? Care sunt metodele?
Toate cele precizate mai sus, au la bază rugăciunea, împletită cu sacrificiul personal. Ultimul „ingredient” sunt reţetele din plante, primite prin inspiraţie de la Dumnezeu. În timp, a ajuns cunoscut în toată țara, dar și în străinătate. Atât de cunoscut încât era vizitat de la ora 9 dimineața până târziu în noapte. Programul său cuprindea două scurte pauze de masă, în restul zilei dedicându-se celor care erau în nevoie. Își făcea timp să îi cunoască pe aceștia și le răspundea cu drag și răbdare la toate întrebările, indiferent că acestea se refereau la viața de zi cu zi, la bolile lor sau la solicitările legate de tratamente.
Sunt confirmate numeroase vindecări şi convertiri miraculoase în România şi în străinătate, iar contemporanii dau mărturie despre activitatea intensă și benefică a „Unchiului” Mihai. Deși supravegheat și urmărit în mod continuu de Securitate, a fost mereu protejat de Sfânta Fecioară Maria, nefiind niciodată împiedicat să își desfășoare activitatea.
Credința că orice boală poate fi vindecată venea din convingerea că fiecare om poartă în el chipul lui Dumnezeu. I-a îndemnat pe cei care îl vizitau să se roage și să continue tratamentul medicamentos prescris de medici, spunându-le cu umilință și smerenie că terapia este benefică, însă trebuie ajutată cu niște ceaiuri naturiste.
Terapia indicată de fratele Mihai avea câteva indicații precise. Ceaiurile se îndulcesc doar cu sirop natural de afine, mure, brad, lămâie sau zmeură. Lichidele și mâncarea nu se consumă reci sau fierbinți. Controalele și analizele medicale periodice sunt obligatorii. Împărtășania, primită cu conștiință deplină, însănătoșește atât sufletește cât și trupește.
În completarea rețetelor sale, fratele Mihai dădea prin puterea exemplului curajul de a trăi curat în ciuda dificultăților fizice și sociale. Mai mult decât atât, oferea mereu „pastile” de înțelepciune. Nu putem trece cu vederea simplitatea și eficiența aplicării acestora. Iată câteva exemple concludente: „Fiţi veseli!”; „Înainte de orice, fii moral!”; „Nu te enerva!”; „Dacă de la noi pleacă o faptă bună, locul nu rămâne gol, ci se va înmulţi binele de 10 ori în acel loc. Încercaţi să urmăriţi şi voi când faceţi un lucru bun: vă simţiţi mai bine şi aşa se va simţi şi cel căruia îi faceţi binele. Învaţă şi pe alţii care aud sau văd fapta, să o facă şi ei. Dacă sunteţi toată ziua binedispus, puteţi observa cum creşte puterea în voi.”
Fratele Mihai a fost primit cu voturi temporare si mai apoi cu voturi perpetue în Ordinul Sfântului Vasile cel Mare în data de 2 februarie 1981, în condițiile de clandestinitate ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco - Catolică, de către superiorul provincial de atunci, Părintele Gheorghe Marina OSBM și a depus voturile perpetue pe data de 1 ianuarie 1986.
A respectat întru totul canoanele, regulile și doctrina Bisericii Greco-Catolice şi ale Ordinului Sfântul Vasile, mărturiile preoţilor, călugărilor care l-au întâlnit atât catolici cât şi ortodocşi, fiind mai mult decât concludente. Confesiunea fratelui Mihai se transforma adeseori într-o lecţie spirituală chiar pentru confesori.
Fratele Mihai a trecut la Domnul în ziua de 23 iunie 2000 și a fost înmormântat în curtea Bisericii pe care a ridicat-o prin sacrificiul personal şi cu ajutorul lui Dumnezeu în grădina casei sale din Prilog. La ceremonia înmormântării au concelebrat 35 de preoţi. Au fost prezenți mulţi călugări şi mai mult de 1000 de credincioşi sosiţi din diversele eparhii din ţară şi din străinătate.
Chiar și după trecerea la cele veșnice, rămâne alături de cei în nevoie. Mărturie stau trei cazuri de vindecări atribuite fratelui Mihai. Rugăciunea a două femei și a unui bărbat la mormântul „Unchiului” de la Prilog și atingerea de piatra funerară au adus alinare și vindecare.
Procesul de beatificare a fratelui Mihai Neamtu OSBM
Recunoaşterea publică a sfinţeniei unei persoane s-a practicat până în secolul al XII-lea la nivel local prin manifestări populare de cult ce apăreau cu ocazia aniversării morţii persoanei, considerată dies natalis (ziua naşterii pentru Paradis).
În secolul al XIV-lea Biserica Catolică a aprobat cultul local al anumitor sfinţi înainte de a se fi terminat recunoaşterea oficială. Această practică stă la baza procedurii de beatificare, perioadă în care este permis cultul local (la nivel de eparhie sau de ordin religios).
Procedura se numeşte "Proces canonic de beatificare/canonizare" sau "Cauză de beatificare/canonizare" respectiv "Cauză de martiriu pentru cei care au fost uciși din ură față de credință", pentru că are multe elemente comune cu procesele din orice tribunal. Exista două căi prin care poate fi demonstrată sfinţenia candidatului: minunile înfăptuite sau moartea pentru credinţă. Procesul poate dura de la câţiva ani la câteva secole, cu diferenţe în funcţie de moartea sfântului, care poate fi naturală sau de martiriu.
În prezent, de procesele de beatificare şi canonizare se ocupă Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, instituită de Papa Paul al VI-lea, prin constituţia apostolică "Sacra Rituum Congregatio", la 8 mai 1969. Congregaţia este constituită din peste 30 de membri, printre care se află cardinali, arhiepiscopi şi episcopi şi este asistată de două colegii de consultori (unul format din istorici, iar celălalt, din teologi).
Normele care se urmăresc în procesul de canonizare au fost stabilite de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea (prin constituţia apostolică "Divinus Perfectionis Magister", din 25 ianuarie 1983) şi de către actualul Papă emerit Benedict al XVI-lea (care a dorit mai multă claritate în ceea ce priveşte procedura de determinare a minunilor). În aceste norme se prevăd două mari etape: faza eparhială (adunarea materialelor din eparhială) şi faza romană (la nivelul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican).
Pe data de 23 iulie 2018, Congregația pentru Cauzele Sfinților a emis decretul nihil obstat prin care își exprimă acordul pentru începerea Cauzei de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM.
În 15 august 2018, în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, a publicat Edictul prin care se manifestă în mod public Cererea Părintelui Postulator Cristian Barta, legată de începerea Cauzei și a Anchetei arhieparhiale asupra vieții și virtuților eroice, precum și asupra faimei de sfințenie unită cu faima semnelor ale Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM.
La 14 septembrie 2018, în Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, în prezența Preafericirii Sale Cardinal Lucian și a Preasfinției Sale Claudiu, a avut loc Sesiunea de deschidere a Procesului de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM.
Biroul de Presa al Arhieparhiei de Alba- Iulia și Făgăraș,
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
