Ev Mc 1, 1-8
“Începutul Evangheliei...”. Dacă evanghelie înseamnă în limba greacă “veste bună”, să încercăm să vedem care este de fapt aceast “breaking news” atât de minunat, această știre cu totul nouă și unde stă de fapt noutatea.
Vechiul Testament este domeniul Legii. Iar Legea ne spune ce trebuie să facem noi pentru Dumnezeu.
În ce este diferit Noul față de Vechiul Testament? Într-un lucru esențial: dacă Legea ne spunea ce trebuie să facem noi pentru Dumnezeu, Evanghelia ne spune ce face Dumnezeu pentru noi. Întreg Noul Testament nu este altceva decât o narațiune a iubirii, a îndurării și a lucrurilor minunate pe care Dumnezeu le face pentru noi.
Logica Vechiului Testament este împlinită în cea a Noului Testament. Nu mai avem nimic de făcut pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu, pentru a fi iubiți de El, fiindcă Isus a făcut totul pentru noi. Tot ceea ce noi facem ca și creștini, toate faptele bune, posturile, rugăciunea, etc., le facem nu ca să fim iubiți de Dumnezeu, ci fiindcă suntem iubiți de El.
Dar deocamdată totul nu e nimic mai mult decât o veste bună pe care am auzit-o. Fiindcă Evanghelia nu poate începe cu adevărat decât în inima noastră, atunci când noi ne-o deschidem înspre Dumnezeu. Până în acel moment, El stă la ușa inimii șoptindu-ne: “Vrei să vezi cât de mult te iubesc?” Dacă noi îi deschidem, Evanghelia nu mai rămâne o simplă carte, ci se întrupează în inima noastră, iar noi devenim parte din Vestea bună. În acel moment tot ceea ce Isus face în Evanghelii, începe să facă și în viața noastră.
Doar Isus poate să schimbe în așa măsură viața noastră. Doar El este Mirele Tainic al sufletului nostru. Ioan Botezătorul mărturisește acest lucru atunci când spune: “nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintelor”. De multe ori înțelegem acest lucru doar ca un semn de smerenie, însă e mult mai mult decât atât: e o referință la așa-numitul rit al leviratului. Atunci când o femeie rămânea văduvă, un alt bărbat din familie trebuia să ia locul celui decedat pentru a-i continua generația. Dacă în schimb, cel în drept refuza în favoarea altcuiva, semnul era acesta: își dezlega cureaua încălțămintei pentru a o dărui celui care trebuia să ducă mai departe generația celui defunct.
Umanitatea a rămas ca văduva din momentul păcatului strămoșesc. De atunci încoace omul a încercat și încearcă să-l înlocuiască pe Dumnezeu cu fel de fel de falși miri. Nici unul însă nu poate să ducă mai departe și să vivifice succesiunea omenirii. Nu sunt vrednici să primească încălțămintea. Nici măcar Ioan Botezatorul, care și mărturisește acest lucru: nu sunt eu Acela, nu pot desface cureaua încălțămintei Lui, fiindcă nu sunt eu Mirele.
Sfântul Augustin o spune atât de frumos: „Tu ne-ai făcut pentru tine Doamne și sufletul nostru este fără odihnă până nu se va odihni în tine”. Să lăsăm, la acest început de an, ca Evanghelia să răsune cu putere în sufletul nostru. Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, suntem noi!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
