În cadrul unui experiment britanic, adolescenții fără smartphone, au spus, cu surprindere, că pe durata acestuia au găsit mai mult timp pentru a studia, a dormi, a merge la sala de sport și, în unele cazuri, pentru a face haz de părinții chinuiți în mod constant de smartphone-uri și tablete. Însă, imediat după terminarea testului, au zburat înapoi pe telefoanele lor. De ce? Din cauza fricii de plictiseală și temerii de a fi scoși din viața socială a colegilor lor.
Cei care au inițiat experimentul au fost jurnaliștii de la „The Guardian”. Aceștia au încercat să le ceară unor adolescenți britanici să se folosească mai puțin de smartphone-urile lor, cel puțin pentru o perioadă. Au reușit acest lucru și au constatat cum funcționează cea mai periculoasă „armă de distragere a atenției în masă” din lume, și anume rețelele de socializare, cum ar fi Facebook și altele asemănătoare. Unii adolescenți britanici, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, au răspuns cu un zâmbet și cu o ridicare din umeri la această cerere ciudată. „De ce nu?”, au spus. Rezultatele ar trebui să ne facă să reflectăm mai mult.
Mai mult de 90% dintre adolescenții britanici dețin un smartphone conectat la internet. Petrec în fața ecranului telefonului lor chiar și 3 ore pe zi, iar în acest an, pentru prima dată, timpul pierdut pe smartphone a depășit timpul petrecut în fața televizorului.
Aceste date se aplică adolescenților britanici, dar cifrele și procentele sunt similare în multe țări occidentale, din Europa în America de Nord.
Henry, de 16 ani, le-a spus jurnaliștilor de la „The Guardian” prin Skype: „Dorm cu telefonul meu sub pernă”. Fiind întrebat dacă nu se îngrijorează cu privire la riscul de tumori, a răspuns: „Nu! Vreau să spun că, dacă aș avea o tumoare pe creier, aș avea ceva de postat pe Twitter”, ad litteram, în conformitate cu una dintre numeroasele neologisme digitale „to tweet up”. Henry zâmbește și este sigur de sine, spune Rosie Ifould, care se ocupă și de psihologie, pentru „The Guardian”: „Presupun că toată această atenție la timpul pe care el îl dedică rețelelor de socializare, este un mod de a face multă gălăgie pentru nimic, dar este prea educat să spună asta”.
În anul 2001, scriitorul american Mark Prensky a inventat termenul „nativ digital” pentru a descrie generația post-mileniu, care ar urma să crească într-o lume online. „Termenul a devenit rapid o prescurtare pentru a descrie experiența copiilor și a adolescenților, dar de asemenea, a devenit și deschis la interpretări eronate”, a spus Ifould. „Dacă copiii își pot da seama ce butoane trebuie să apese, nu înseamnă că sunt gata să le folosească. Băiatul nostru de 9 ani a violat contul nostru de Netflix, dar asta nu înseamnă că este gata din punct de vedere emoțional să se uite la ceva care este certificat pentru copii peste 12 ani”, a declarat Emma Cooper de la agenția digitală media.
„Copiii trebuie să fie considerați ca atare până când ajung la vârsta de maturitate, nu până când le pune cineva un smartphone în mână”, a spus Beeban Kidron, un regizor care, în 2013 a filmat „InRealLife”, un documentar care prezintă modul în care internetul afectează viețile adolescenților britanici, de la pornografia explicită la agresiunea online.
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:agensir.it
