№ 536 Blaj, 15 Mai 2020
Comunicat referitor la celebrările liturgice
în perioada stării de alertă
În contextul instituirii stării de alertă, prin Hotărârea nr. 24 din 14.05.2020 a Guvernului României - Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu anexa ce cuprinde măsurile de prevenire și control a infecțiilor, stabilim următoarele instrucțiuni referitoare la celebrările liturgice din Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică:
Celebrările liturgice vor fi rânduite în exteriorul bisericilor, cu respectarea următoarele măsuri:
● Prezența credincioșilor trebuie să fie organizată astfel încât pentru fiecare persoană să fie asigurată suprafața de 4 m2 și distanța de minim 2 m între persoane.
● Credincioșii vor participa la actul liturgic purtând mască de protecție.
● Asigurarea dezinfectării prealabile a vaselor și a obiectelor de cult.
● Înainte de începerea celebrării și înainte de împărtășirea credincioșilor, preotul își va dezinfecta mâinile.
Cu privire la celebrarea Tainelor Botezului, Cununiei și a slujbei înmormântării, în biserici sau în capele, cu participarea a maxim 16 persoane, vor fi respectate următoarele:
● Igienizarea și dezinfectarea spațiului bisericii, a vaselor și a obiectelor de cult care sunt utilizate în evenimentul liturgic.
● Parohiile vor pune la dispoziția credincioșilor, la intrarea în biserică, soluții de dezinfectare a mâinilor.
● Accesul și ieșirea credincioșilor vor fi organizate de preot astfel încât să se evite aglomerația.
● Credincioșii vor purta mască de protecție în perioada prezenței în lăcașul de cult și vor respecta distanța de minim 2 metri între persoane.
Se recomandă persoanelor în vârstă, celor care sunt vulnerabile din punct de vedere al stării de sănătate și celor care prezintă simptome de infecție respiratorie să urmărească Sfânta Liturghie prin intermediul posturilor de radio, televiziune sau prin internet.
Preoții vor acorda Taina Pocăinței, conform programului afișat de fiecare parohie în vederea evitării aglomerației, spovedindu-i pe credincioși și asigurându-se de respectarea distanței minime recomandate. Dezlegarea sacramentală se va acorda fără contact fizic. Atunci când spovada se va desfășura în interiorul bisericii, vor fi respectate toate celelalte măsuri precizate la punctul 2.
Însoțim cu dragoste și în rugăciune comunitățile greco-catolice românești din diasporă, recomandând ca în privința celebrărilor liturgice să urmeze prevederile legale și ecleziastice aflate în vigoare în țările unde se află.
† Cardinal Lucian
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică