“Foarte învăţat în legea Domnului, prudent în suflet, profund în explicarea Sfintei Scripturi, înzestrat în a da sfaturi, agreabil în predicare, făcător de minuni, martor (al Celui Înviat), şi-a ridicat mâinile spre cer şi şi-a dat sufletul”.
Acest elogiu se găseşte pe o piatră din catedrala din Trier, din Germania, care se laudă, împreună cu bazilica romană “Santa Maria Maggiore”, că sunt în posesia relicvelor sfântului Matia.
Dincolo de ceea ce ne spun Faptele Apostolilor în ceea ce priveşte primirea în colegiul apostolilor, nu mai ştim multe despre viaţa sa.
Eusebiu de Cezareea[1] îl consideră unul dintre cei şaptezeci şi doi de discipoli ai Domnului. Este sigur că, după Înălţare, Petru, aflându-se în cenacol împreună cu apostolii, cu Maria şi alţi credincioşi în număr de circa 120 de persoane, a propus să fie adus din nou la 12 numărul apostolilor, aşa cum fusese voinţa Învăţătorului, alegând pe unul dintre cei prezenţi care au fost cu Isus încă de la început.
Comunitatea a prezentat doi candidaţi: Iosif, numit şi Iustus, şi Matia. După o scurtă rugăciune, au tras la sorţi, şi astfel, a fost ales Matia.
În prefaţa sărbătorii liturgice ambroziene se poate citi: “Pentru ca numărul apostolilor să fie completat, ţi-ai îndreptat o privire particulară de iubire asupra lui Matia, iniţiat în urmarea şi în misterele lui Cristos, Fiul tău. Glasul său s-a adăugat celorlalţi unsprezece martori ai Domnului şi a proclamat lumii vestea că Isus din Nazaret a înviat cu adevărat şi că oamenilor le-a fost deschisă împărăţia cerurilor”[2].
Notele ce îi caracterizează pe apostoli sunt trei: fidelitatea în ucenicie, deoarece l-au urmat pe Isus încă de la început; întâlnirea cu Isus cel înviat, pentru a putea să dea mărturie despre înviere nu din cele auzite din partea altora, ci din constatările personale; mandatul, fiind ales de Dumnezeu şi trimis. Matia le avea pe primele două, în timp ce pe a treia a primit-o prin intermediul Bisericii reunite în cenacol.
Alte date istorice sigure privindu-l pe acest apostol nu mai avem. Sfântul Clement Alexandrinul ne oferă unele cuvinte care, în timpul său, erau atribuite sfântului Matia. Le transcriem: “Admiră lucrurile prezente, deoarece ele revelează măreţia lui Dumnezeu”[3]; “Lupta împotriva cărnii şi supunerea ei, neîngăduirea nici unei plăceri nepermise este calea creşterii în credinţă şi în înţelepciune”[4]; “Dacă aproapele unui ales păcătuieşte, şi cel ales se îndepărtează de el, deoarece doreşte să se comporte aşa cum o prescrie Cuvântul, celălalt s-ar ruşina să trăiască o astfel de viaţă (rea) şi nu ar mai păcătui”[5].
[1] Eusebiu de Cesarea, Istoria bisericească, I, 12, 3.
[2] MA I, 961.
[3] Clement Alexandrinul, Stromata, II, 9.
[4] Id., III, 4.
[5] Id., VII, 13.