(1923-2012)
În fiecare an, data de 14 aprilie îmi aduce în memoria rugăciunii ziua de a naștere a părintelui arhimandrit Olivier Raquez. Fost rector al Colegiului Pio Romeno din Roma, părintele Raquez rămâne pentru mulți clerici greco-catolici o figură emblematică a renașterii Bisericii Române Unite după lunga ei persecuție.
După 1990, trimiterea la Roma pentru studii a mai multor studenți prin voința și insistența mitropolitului Alexandru Todea, a făcut parte din proiectul educativ al Bisericii Greco-Catolice de a-și pregăti o nouă generație de apostoli. Cu multă vreme înainte ca România să devină stat membru al Comunității europene, acei tineri trimiși la studii au avut parte de depărtarea necesară față de țară pentru a se dedica pregătirii preoțești.
Colegiul Pio Romeno, înființat în 1937 de Pius al XI-lea și închis după 1950 datorită imposibilității venirii seminariștilor din România devenită comunistă, a avut un loc central în cadrul renașterii de după 1989. A fost un mare privilegiu de a fi martor în acei ani la Roma, atunci când s-a reluat cursul firesc al vieții ce fusese frânt în mod tragic cu patruzeci de ani în urmă. Studenții au avut parte de o pregătire senină care le-a oferit șansa de a remedia rănile vechiului regim care-i desfigurare pe români prin ateism, minciună, neîncredere, control, suspiciune și susținerea servilismului. A studia în acei ani, departe de tensiunile din țară, a oferit multor tineri șansa de a se preocupa de lucruri profunde, fără polemici, într-o manieră senină care construiesc cel mai bine mintea și inima unui om în formare. Nu era ușor, pe atunci să înțelegi de ce se repeta constant: „Studiu, studiu, nu vă irosiți în discuții inutile!”. Recunosc că la început această insistență părea suspectă, acuzând-o drept indiferență față de Biserica noastră. Era, de fapt, o atitudine de înțelepciune din partea unor dascăli care știau că nu poți oferi ceea ce nu ai și că lipsiți de studiul serios și cuviința adevărului, nu puteam înțelege valoarea.
În acest univers a fost evident providențială figura părintelui Raquez. Zece ani rector la Pio Romeno, el a reușit să ilustreze firesc, prin viața lui, ce anume însemna încrederea, paternitatea, curajul și smerenia. Născut în 1923, la Bruxelles, într-o familie din înalta societate, al treilea din patru frați, a intrat în timpul ocupației germane din al Doilea Război mondial, la mănăstirea benedictină „Sfântul Andrei” de lângă Brugges. Hirotonit preot, în 31 iulie 1949, a petrecut următorii patruzeci și cinci de ani la Roma, la Colegiul grec al Sfântului Atanasie, apoi, din 1994, la Colegiul Pio Romeno.
I-am fost student timp de doi ani, apoi, mai târziu, timp de cinci ani, vice-rector. Sub ochii generației mele s-a petrecut reconstruirea umană a Colegiului Pio Romeno de la Roma, prin omenie, școală și un climat special oferit de frumusețea cultului. Viața părintelui Raquez a fost prelungită miraculos, după o grea boală din anii 80, pentru ca lucrul Providenței să se poată susține mai bine în lumea românească. Trecerea sa Dincolo, în 14 decembrie 2012, la aproape nouăzeci de ani, a pus capăt unei epoci frumoase și a oferit semnul datoriei sale împlinite. Odihnească-se în pace!
PS Mihai Frățilă
