„Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris: Isus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor! (...) Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte” (In 19, 19-20).
Înainte ca Ioan să scrie cea de-a patra și ultima Evanghelie, Evangheliștii Matei, Marcu și Luca au făcut și ei referire la scrierea de pe Sfânta Cruce. Această scriere, titulus crucis, care din inițialele latine redă celebrul acronim INRI (Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum) (1), sintetiza motivul condamnării lui Isus „împăratul Iudeilor”, care prin mărturia sa a fost, așa cum a profețit dreptul Simeon „semn de contradicție”.
După cum bine se știe, ucenicul preiubit, este Evanghelistul care s-a dedicat cel mai mult aprofundării teologice a Cuvântului făcut trup. Și, cu siguranță inspirat de Providența divină, a făcut acest lucru fără a repeta multe dintre episoadele din viața lui Isus, raportate deja de sinoptici, ci le-a integrat prin istorisiri (de la Nunta din Cana la dialogul cu femeia Samariteană) și cu detalii pe care le considera esențiale. De ce oare Sfântul Evanghelist Ioan a dorit să ne spună în mod special că inscripția de pe Cruce a fost în ebraică, latină și greacă?
Pentru a răspunde, trebuie să privim mai întâi la Vechiul Legământ și la sfințenia care înconjoară numele lui Dumnezeu, ținând cont că revelația progresivă a acestui nume și a semnificației sale, ocupă un loc central în pedagogia divină și, prin urmare, în istoria Mântuirii.
În teofania rugului aprins, descrisă în cartea Ieșirii, Dumnezeu se descoperă lui Moise și îi poruncește să se întoarcă în Egipt pentru a elibera poporul Său din jugul faraonului și pentru a-l conduce în Țara Făgăduinței. În fața unui ordin enorm, Moise întreabă prin ce modalitate ar putea să-i convingă pe israeliți să-l urmeze și ce nume de-al lui Dumnezeu ar trebui să le dezvăluie lor: „Eu Sunt Cel ce Sunt!”, a răspuns Dumnezeu lui Moise. „Aşa să spui fiilor lui Israel: Eu Sunt - m-a trimis la voi!" (Ieșire 3,14). Acest nume, după cum ne învață Catehismul Bisericii Catolice, ne indică faptul că „Dumnezeu este plinătatea Ființei și a toată perfecțiunea, fără origine și fără sfârșit” (CBC art. 213), cauza existenței tuturor făpturilor.
Numele lui Dumnezeu „Eu Sunt”, este redat prin tetragrama sacră YHWH (Yahvè). Pronunția sa exactă, după cum explică Conferința Episcopală Italiană printr-o notă a Bibliei „nu a ajuns până la noi”, deoarece, „din perioada celui de-al doilea templu, numele lui Dumnezeu nu a mai fost pronunțat din cauza sfințeniei sale, fiind probabil înlocuit de termenul Adonay (în greacă Kyrios, care înseamnă Domn”.
Cum se leagă toate acestea cu relatarea Sfântului Evanghelist Ioan și în special cu Vinerea Mare? Să revenim la plinirea timpurilor. Evanghelistul relatează că Isus, în activitatea sa publică, după ce a încercat să le explice iudeilor consubstanțialitatea cu Tatăl, le-a făcut această profeție: „Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu Sunt” (In 8, 28). Înălțarea la care se referea Domnul era răstignirea.
Și ajungem la Patimă. În același verset în care se vorbește despre scrierea în trei limbi, Ioan face cunoscut faptul că „mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate”. Așadar, era o scriere foarte vizibilă. Arhiereii iudeilor au protestat atunci în fața lui Pilat: „Nu scrie: Împăratul Iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul Iudeilor”. Este foarte probabil ca inscripția „împăratul Iudeilor” să-i fi deranjat pe cei care l-au condamnat pe Isus, nerecunoscându-L ca Mesia. Dar pentru ei, în acea inscripție, exista în plus o mare problemă.
Pentru acuzatori, adevărata greșeală de neconceput a Nazarineanului a fost faptul că fiind om s-a făcut pe sine Dumnezeu. Au auzit de pe buzele sale în fața sinedriului confirmarea că El este Fiul lui Dumnezeu.
INRI a fost acronimul latin, dar care era inscripția ebraică? Mulțumită celor publicate de scriitorul Henri Tisot (1937-2011), și nu numai de el, este acum cunoscută transcrierea exactă în ebraică a „Isus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor”. Tisot, după ce a consultat mai mulți rabini, a constatat că literele ebraice corespondente trebuie să fie שוע הנוצרי ומלך היהודים. Transliterând, vocalizând și păstrând lectura de la dreapta spre stânga, se obține: Yeshua Hanotsri Wemelek Hayehudim. Inițialele dau tetragrama YHWH. Adică: Eu Sunt. S-a împlinit astfel profeția făcută de Isus înainte de Patima Sa.
Atunci, acei Iudei care nu au crezut în El, au protestat pentru că au văzut în fața ochilor - în momentul cel mai umilitor pentru cel Răstignit - Adevărul făcut trup pe care l-au refuzat și pe care continuau să-L refuze. Se știe cum a răspuns Pilat „Ce am scris, am scris” (In 19, 22).
Dacă negarea divinității lui Cristos a fost întotdeauna mama tuturor ereziilor, această altă profeție împlinită ne oferă o altă ocazie de a-L cinsti, de a mulțumi și de a-L contempla pe Cel care ne-a iubit și ne iubește cu o iubire atât de mare, încât să se răstignească pe Cruce.
Traducere: LNU
1. Nazarinus, conform unei scrieri păstrată în bazilica Sfânta Cruce în Ierusalim din Roma, care ar corespunde formei corecte a limbii latine din primul secol.
