„Vedeţi cum ne-am luptat noi pentru limba şi Romanitatea noastră; luptaţi-vă şi voi şi le apăraţi ca lumina ochilor voştri.”
Preotul greco-catolic Simion Bărnuţiu a marcat istoria românilor într-un mod profund şi ireversibil.
Născut în satul Bocşa, în iulie 1808, într-o familie de țărani școliți, tatăl său fiind cantorul bisericii greco-catolice din sat, iar mama sa fiică de preot greco-catolic, Simion Bărnuţiu a vrut să continue misiunea bunicului său luând drumul Blajului.
După abslovirea Academiei Teologice din Blaj a fost hirotonit preot celibatar, începând să predea mai multe materii, printre care istoria, în ilustrele şcoli ale Blajului. Pasiunea tânărului preot Simion Bărnuţiu pentru istorie l-a făcut să găsească argumentele necesare pentru a susţine afirmarea românilor ca naţiune, într-o epocă în care în Transilvania, din punct de vedere plitic, erau doar "toleraţi".
Considerând că libertatea cea adevărată a oricărei naţiuni nu poate fi decât naţională, autorul celor mai importante documente programatice ale Revoluţiei românilor ardeleni de la 1848 – 1849, a redactat şi răspândit la Sibiu, în 12/24 martie 1848, Proclamaţia către români, prin care îi îndemna să militeze pentru drepturile lor ca naţiune:
„Românilor! Ascultați, voi pînă acum ați fost morți politicește (...). Voi dar un milion și tri sute de mii mai bine de români nu sînteți pe lume ca nație. Încă o dată fraților! Astăzi este zioa învierei dreptului nostru, blem dară, să răsturnăm piatra de pre mormînt, să dezlegăm înfășurăturile nații române cele de 10 sute de ani, ca să iasă din groapă și să trăiască în veci. (...)
„Încă o dată fraților! Fără nație și republica e numai un despotism afurisit; ștergerea iobăgiei, nația română ca nație română, congres național în care să ne înțelegem mai întîi despre dobîndirea acestora. Nici mai mult, nici mai puțin – aceasta mai întîi, celelalte se vor adauge; fără aceasta și raiul e iad. Afurisit să fie în veci oricare român va îndrăzni a face vreo unire pînă nu va fi proclamată nația română, ca nație primită sensu politico. Poporul român de aceea nu va vrea a ști numai dacă se va primi nația, și se va șterge iobăgia, atunci vom fi odihniți și frați cu toți. Vivat natio romano!” (Textul proclamației: www.buletindecarei.ro)
Proclamația părintelui Bărnuțiu, a fost copiată și răspândită de foarte mulți tineri români în primăvara anului 1848. Copii ale manifestului se păstrează și astăzi la Arhivele Satului din Budapesta și în depozitele Bibliotecii Academiei Române.
În urma acestei proclamații-manifest, Pr. Bărnuţiu a convocat o adunarea în Duminica Tomii, în 30 aprilie 1848, la Blaj, la care au răspuns peste două mii de fruntaşii ai poporului român. Cu această ocazie a fost convocată Adunarea Naţională a românilor ardeleni, care a avut loc pe Câmpul Libertăţii din Mica Romă, la 15 mai 1848. Convocarea și programul acesteia au fost stabilite în mare măsură de către părintele Simion Bărnuţiu. Programul său, care viza libertatea individuală, ştergerea definitivă a iobăgiei, libertatea naţională, a fost aprobat în cadrul Adunării Naţionale, prezidată de episcopul greco-catolic Ioan Lemeny şi de cel ortodox Andrei Şaguna, vicepreședinte fiind însuși Simion Bărnuţiu.
Odată cu înfrângerea revoluției, situaţia devenind critică, Simion Bărnuțiu părăsește Transilvania în primăvara anului 1849. Va reveni înspre locurile natale abia când își va simți sfârşitul aproape, dar moare pe drum, la marginea localităţii Sânmihaiu Almaşului, la data de 28 mai 1864, în prezența nepotului său Ioan Maniu, tatăl lui Iuliu Maniu.
Peste ani, ne rămân ca un testament cuvintele părintelui Simion Bărnuțiu, rostite în celebrul discurs din Catedrala Blajului, în 14 mai 1848: „Vedeţi cum ne-am luptat noi pentru limba şi Romanitatea noastră; luptaţi-vă şi voi şi le apăraţi ca lumina ochilor voştri.”
ACC
