Şi marţi, 10 martie, Sfânta Liturghie celebrată de papa Francisc în capela Casei Sfânta Marta a fost transmisă pe Internet (în modalitate streaming), pontiful dorind astfel să fie alături de credincioşi în aceste momente de încercare. În omilia Sfintei Liturghii de marţi, papa Francisc i-a încurajat pe lucrătorii sanitari care luptă împotriva bolii Covid-19, înălţând totodată rugăciuni pentru cei bolnavi şi îndemnându-i pe preoţi să iasă şi să ducă Preasfânta Euharistie celor blocaţi în casă.
Papa Francisc a oferit şi Sfânta Liturghie de marţi, 10 martie a.c., celor care suferă din cauza noului coronavirus şi celor care-i îngrijesc pe bolnavi, înălţând totodată o rugăciune astfel încât cei blocaţi în locuinţe să fie însoţiţi, întăriţi şi încurajaţi de preoţi.
Papa Francisc: «Să ne rugăm Domnului şi pentru preoţii noştri, pentru a avea curajul de a ieşi şi a merge la cei bolnavi, ducându-le forţa Cuvântului lui Dumnezeu şi Preasfânta Euharistie, însoţindu-i pe lucrătorii sanitari în munca pe care o desfăşoară.»
Inspirându-se din Evanghelia liturgiei zilei, după sfântul Matei, capitolul 23, 1-12, pontiful i-a amintit pe cărturarii şi fariseii care se făleau, cu ipocrizie, de superioritatea lor în faţa lumii, vrând să fie chemaţi "maeştri", dar refuzând să se comporte în mod coerent. Iată, în continuare, textul omiliei, în transcrierea de lucru a colegilor de la secţia în limba italiană:
«Ieri, cuvântul lui Dumnezeu ne învăţa să ne recunoaştem păcatele şi să le mărturisim, însă nu doar cu mintea, ci şi cu inima, cu un spirit de ruşine; ruşinea ca o atitudine mai nobilă în faţa lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Azi, Domnul ne cheamă pe noi toţi păcătoşii să dialogăm cu El, pentru că păcatul ne închide în noi înşine, ne face să ne ascundem sau să ascundem adevărul nostru, înăuntru. Este ceea ce s-a întâmplat cu Adam şi Eva, după săvârşirea păcatului, pentru că le era ruşine; erau goi. Iar păcătosul, când se simte ruşinat, are tentaţia de a se ascunde. Iar Domnul cheamă: "Haideţi, veniţi, să discutăm – spune Domnul – să vorbim despre păcatul tău, despre situaţia ta. Nu vă fie teamă. Nu…" Şi. Continuă… "De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face albe ca lâna." "Veniţi, pentru că eu sunt capabil să schimb totul – ne spune Domnul – nu vă fie teamă să veniţi şi să-mi vorbiţi; fiţi curajoşi, în ciuda micimii voastre.
Îmi vine unul dintre acei sfinţi care era într-atât de pocăit, care se ruga mult şi care încerca să-i dea Domnului tot ceea ce Domnul îi cerea. Însă Domnul nu era mulţumit. Iar într-o zi, acea sfânt – care avea un caracter dificil – s-a supărat pe Domnul, spunându-i: "Doamne, nu te înţeleg: eu îţi dau totul, însă tu nu eşti niciodată mulţumit , ca şi cum ţi-ar lipsi ceva. Ce-ţi lipseşte?" [Iar Domnul răspunde] "Dă-mi păcatele tale: aceasta lipseşte" Este necesar curajul de a merge să-i vorbim Domnului aşa cum suntem, cu micimea noastră. "Haideţi, veniţi! Să vorbim! Nu vă fie teamă! Chiar dacă păcatele voastre ar fi precum cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face albe ca lâna."
Acesta este îndemnul Domnului. Însă, jucăm mereu o farsă: în loc să mergem să vorbim cu Domnul, ne prefacem că nu suntem păcătoşi. Este ceea ce Domnul le reproşează învăţaţilor legii. Aceste persoane fac toate faptele lor pentru a fi văzute; îşi lărgesc flicterele şi îşi lungesc ciucurii; le plac locurile de onoare la banchete şi primele locuri în sinagogi; le place să fie salutaţi în pieţe, şi să fie numiţi de oameni "rabbi". Aparenţa, vanitatea. A acoperi adevărul inimii prin vanitate. Vanitatea nu se vindecă niciodată. Ba mai mult, este otrăvitoare, purtând boală inimii tale, dând inimii tale acea duritate care-ţi spune: "Nu, nu merge la Domnul. Rămâi aşa cum eşti."
Vanitatea este tocmai locul pentru a se închide faţă de chemarea Domnului. În schimb, îndemnul Domnului este cel al unui tată, al unui frate: "Veniţi! Să vorbim, să vorbim! În cele din urmă sunt în măsură să-ţi schimb viaţa, să ţi-o transform din roşu în alb".
Fie ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu să ne încurajeze; fie ca rugăciunea noastră să fie o rugăciune reală, [care să reflecte] realitatea noastră, păcatele noastre, mizeriile noastre. Trebuie vorbit cu Domnul. El ştie; El ştie cum suntem noi. Noi ştim, însă vanitatea ne îndeamnă întotdeauna să acoperim. Fie ca Domnul să ne ajute!»
