Recent, revista germană Der Spiegel a publicat un articol despre declinul comunităților religioase din Germania. Povestea marilor case religioase cu comunități în declin continuu face ca citirea să fie deprimantă. În 1960, în Germania erau aproximativ 110.000 de religioși; în 1999 erau 38.348; acum sunt aproximativ 17.900. În multe părți ale lumii occidentale există o problemă similară - cu, desigur, câteva excepții notabile.
Într-un interviu acordat National Catholic Register în luna septembrie a anului trecut, Dom Xavier Perrin, abatele Abației Quarr, o casă din congregația Solesmes de pe insula Wight, o insulă de pe coasta de sud a Angliei, a vorbit cu o percepție pătrunzătoare despre provocările actuale în a ajuta cultura vocațiilor din viața monahală de astăzi.
Există două provocări principale indicate de abatele benedictin: „Pe de o parte, există criza credinței în lumea occidentală. În cazul în care creștinismul nu este puternic înrădăcinat în familii și în societate, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că mai puțini tineri sunt capabili să asculte și să răspundă chemării lui Dumnezeu". Cunoașterea de bază a credinței lipsește, deci este din ce în ce mai „dificil să intri în formarea monahală”.
A doua provocare pe care Dom Xavier o vede este că trecem printr-o „criză antropologică”. Înțelegerea a ceea ce înseamnă să fim bărbat sau femeie devine foarte confuză, constată el, așa cum este confuză înțelegerea modului în care viața umană ar trebui să înceapă și să se termine. Criza aceasta, spune el, este de fapt cea care implică „relația cu Creatorul nostru. Omul nu poate găsi locul potrivit în creație. Nu există o identitate stabilă". În consecință, „dacă pământul nu este pregătit - un sol uman și creștin - sămânța unei vocații nu poate înflori. Avem nevoie de locuri în care tinerii învață o viziune corectă a umanității lor”.
Cu toate acestea, există comunități care sunt semne ale speranței. De ce? „Poate fi, remarcă el, din cauza personalității conducătorului lor, sau a profesorului principal sau a maestrului invitat. Poate fi pentru că există deja câțiva tineri [în comunitate]; prin urmare, speranță pentru un viitor. S-ar putea ca un element să fie deosebit de atractiv: aceasta ar putea fi liturgia sau ospitalitatea sau calitatea doctrinei. S-ar putea ca imaginea dată de comunitate să fie mai pozitivă: se oferă sentimentul că începe ceva nou, care va aduce viață". Dar, adaugă el, „acest lucru poate fi, de asemenea, ușor înșelător”. Cu toate acestea, el spune că, dacă această energie și râvnă sunt asociate „cu o doctrină bună, înrădăcinată în învățăturile Bisericii și o conducere echilibrată, excesele tinereții vor trece și ar putea exista fructe frumoase în viitor”.
Pentru cine se întreabă dacă este pregătit pentru această viață, care sunt semnele pe care le caută abatele în orice viitor călugăr? „Aș spune: în primul rând o fascinație pentru Dumnezeu, o atracție pentru misterul său insondabil; intuiția că Dumnezeu este suficient, că este suficient să-l venerăm, că merită să lăsăm totul și toate lucrurile deoparte pentru a ne face liberi să-L căutăm doar pe Dumnezeu. Un al doilea semn este dragostea pentru rugăciune atât în formele sale liturgice, cât și în cele private. Un al treilea semn este dorința de comuniune și viața comunității, de a trăi într-un grup uman stabil, de a deveni frate, de a-l sluji pe Dumnezeu în și cu ceilalți. Un al patrulea semn este o intuiție că nu mă pot duce singur la Dumnezeu; Am nevoie de un ghid; Trebuie să învăț, să fiu ucenic; Vreau să mă supun ”- abatele încheie cu ceea ce este esențial pentru el în toate acestea:„ o relație personală cu Cristos: să fie atras de învățătura sa, de Sacramentele sale, de viața sa, de Biserica sa, de Persoana sa, de Tatăl său Ceresc și Mama Sa Maria ».
Traducerea: Ioan - Ștefan Dumitraș
Sursa: iltimone.org
