de Ray Cavanaugh
Dacă Papa Francisc ar putea să o viziteze, așa cum se speră, va atrage multă atenție.
Se spune că Papa Francisc ar putea vizita Timorul de Est în acest an ca parte a unei călătorii în Indonezia și Papua Noua Guinee. Deși mulți nu au auzit niciodată de această țară - o națiune de aproximativ 1,4 milioane de locuitori din partea de sud-est a arhipelagului indonezian -, este demnă de a fi remarcată din mai multe motive, inclusiv faptul că având o populație 98% catolică, are cel mai mare procent de catolici după Cetatea Vaticanului.
Timorul de Est se remarcă și pentru numeroasele dificultăți cu care s-a confruntat populația sa. Revolte și traume au caracterizat istoria acestei mici țări la sfârșitul secolului XX, când o treime din populație a murit din cauza violenței, bolilor sau foamei.
Catolicismul a ajuns acolo la începutul secolului al XVI-lea grație portughezilor, care au menținut teritoriul ca și colonie mai mult de patru secole (japonezii l-au ocupat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial). Portugheza rămâne limba oficială, împreună cu tetum, o limbă austroneziană. Mai puțin utilizate sunt engleza și indoneza.
Timorul de Est a devenit independent pe 28 noiembrie 1975 și a fost invadată de Indonezia nouă zile mai târziu. Au început astfel decenii de conflicte între milițiile independente ale Timorului de Est și armata indoneziană. Mulți non-combatanți, inclusiv femei și copii, au fost uciși pe străzi sau arestați și apoi au „dispărut”.
Când a început masacrul, doar 20% dintre locuitorii din Timorul de Est erau catolici, dar în condițiile de violență prelungită, mulți ne-catolici au început să se îndrepte către bisericile catolice ca locuri de refugiu fizic și spiritual. O mare parte din clerul catolic a fost, de asemenea, foarte explicit în legătură cu abuzurile asupra drepturilor omului, iar unii clerici chiar au oferit asistență directă luptătorilor pentru independență.
În fruntea clerului care îi susținea pe timorezi s-a aflat episcopul Carlos Ximenes Belo, al cărui curaj și a cărui autoritate morală l-a făcut să câștige Premiul Nobel pentru Pace în 1996, pe care l-a împărtășit cu José Ramos-Horta, de mai multe ori președinte și prim-ministru al țării.
Papa Ioan Paul al II-lea a atras atenția internațională asupra luptei Timorului de Est atunci când a vizitat capitala țării, Dili, în octombrie 1989. În timpul vizitei sale, tensiunea a fost atât de mare încât în timp ce Papa celebra o Liturghie în aer liber, violențele au izbucnit între manifestanții din Timor, care au aruncat scaune, și poliția indoneziană înarmată cu bastoane.
Poate părea un simplu derapaj comparativ cu ceea ce a avut loc la 12 noiembrie 1991, când aproximativ 250 de civili neînarmați au fost uciși de forțele de securitate indoneziene în timpul procesiunii pentru o înmormântare în cimitirul Santa Cruz din Dili.
O echipă de jurnaliști străini a reușit să filmeze scene din masacru. Videoclipul, adus ca marfă de contrabandă din Timorul de Est, a fost ulterior inclus în documentarul ”In Cold Blood: The Massacre of East Timor”, care a ajutat la atragerea atenției internaționale asupra ocupației militare, pe care mulți au început să o considere vinovată de genocid.
Un referendum pentru independență supravegheat de ONU și organizat în august 1999 a confirmat că aproximativ 80% dintre locuitorii Timorului de Est își exprimă dorința de a se separa de Indonezia. Imediat după acel vot decisiv, luptătorii anti-independență din Timor, susținuți de Indonezia, au început contraofensiva. În câteva săptămâni, au ucis în jur de 1.400 de oameni, inclusiv preoți și călugărițe, au forțat multe alte persoane să devină refugiate, au incendiat sate întregi și au distrus infrastructura deja slabă a țării, inclusiv școlile.
Acest lucru a sporit în mod semnificativ numărul locuitorilor din Timorul de Est (unii estimează că este aproape jumătate din populație) care nu au primit niciodată educație formală de nici un fel. Ratele analfabetismului, deși au scăzut în ultimii ani, sunt încă foarte ridicate în conformitate cu standardele secolului XXI. Acest lucru este valabil mai ales pentru femei, iar majoritatea populației, bărbați și femei, nu au citit niciodată un ziar. Aproximativ două treimi din populație trăiește în sate mici, izolate geografic. Jumătate din națiune trăiește în condiții de sărăcie extremă (mai puțin de 1,90 dolari pe zi), iar jumătate dintre copiii sub 5 ani suferă de malnutriție.
Timorul de Est continuă să aibă multe dificultăți în crearea de oportunități de muncă pentru cetățenii săi mai tineri, mulți dintre ei, în special în zonele urbane, gravitând în jurul unui stil de viață criminal și al bandelor. Deși acest fenomen a dus la dispariția legii, de la începutul independenței sale, abia cucerită la 20 mai 2002, Timorul de Est nu a mai văzut nimic care să se apropie de drama de la sfârșitul secolului trecut.
În ciuda tuturor dificultăților, țara a păstrat o credință solidă. Spre deosebire de alte țări, unde seminariile se închid din cauza lipsei de aspiranți, Timorul de Est are sute de seminariști aspiranți care sunt respinși pentru lipsa de structuri.
O vizită papală ar putea oferi o parte din atenția pe care o merită această țară tânără și subdezvoltată, care încă încearcă să se recupereze în urma masacrelor și ar permite Papei să petreacă timp într-o țară aproape la fel de catolică ca și cea în care trăiește.
Traducere: Ioan - Ștefan Dumitraș
Sursa: aleteia.org
