Duminică, 23 februarie 2020, papa Francisc a mers în orașul italian Bari pentru a lua parte la întâlnirea ”Mediterana, frontieră de pace”. Papa a prezentat un discurs în fața episcopilor din jurul Mării Mediterane și apoi a celebrat Sf. Liturghie în aer liber, încheiată cu rugăciunea ”Îngerul Domnului”. În cursul după-amiezii, pontiful a revenit în Cetatea Vaticanului.
Aproximativ 40.000 de credincioși, potrivit Sălii de Presă a Sf. Scaun, au participat duminică la Sf. Liturghie prezidată de papa Francisc în aer liber la Bari, începând cu ora 10.45. Altarul euharistic a fost amenajat pe bulevardul Vittorio Emanuele II, artera rutieră din centrul orașului. La celebrarea euharistică, desfășurată în totalitate în limba italiană, unii credincioși purtau masca sanitară din motive de prudență, dar la tradiționalul schimb al semnului de pace, atât papa cât și credincioșii au săvârșit gestul liturgic fără rezerve.
În cadrul omiliei, Sfântul Părinte a vorbit pe larg despre evanghelia duminicii – a șaptea din timpul liturgic de peste an după ritul roman sau latin – în care Isus cere ucenicilor să-și iubească aproapele, dar și dușmanii (Matei 5,38-48). Dacă legea talionului (cf. Exod 21,24) era, pentru timpul respectiv, un adevărat progres pentru că punea o limită corespunzătoare răului suferit, papa a subliniat că Isus merge mai departe și spune: ”Să nu vă împotriviți celui rău” (v. 39). ”Dar cum, Doamne?”, s-a întrebat papa preluând într-un anumit fel obiecțiile tuturor, ”dacă cineva gândește rău despre mine, dacă cineva îmi face rău, eu nu pot să-i plătesc cu aceeași monedă? Nu, spune Isus: non-violență, nicio violență”. Isus îndeamnă la asumarea acestei atitudini nu pentru că cel rău va renunța. Adevăratul motiv este altul: Dumnezeu, Tatăl nostru, îi iubește întotdeauna pe toți, chiar dacă nu este iubit, iar Isus a făcut la fel. ”El nu a arătat cu degetul pe cei care l-au condamnat pe nedrept și l-au ucis cu cruzime, dar și-a deschis brațele înaintea lor pe cruce și i-a iertat pe cei care i-au bătut cuie în mâini (cf. Lc 23,33-34).
Papa Francisc: «Așadar, dacă vrem să fim discipoli ai lui Cristos, dacă vrem să ne numim creștini, aceasta este calea, nu este alta. Iubiți de Dumnezeu, suntem chemați să iubim; iertați, să iertăm; atinși de iubire, să dăruim iubire fără a aștepta ca alții să înceapă; mântuiți gratuit, să nu căutăm niciun folos în binele pe care-l facem».
”Iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă prigonesc”, spune Isus. Iar papa adaugă: ”Este noutatea creștină. Este diferența creștină. Să ne rugăm și să iubim: iată ceea ce trebuie să facem; și nu doar față de cei care ne vor binele, nu doar față de prieteni, nu doar față de poporul nostru. Pentru că iubirea lui Isus nu cunoaște granițe și bariere. Domnul ne cere curajul unei iubiri fără calcule, pentru că măsura lui Isus este iubirea fără măsură. De câte ori am neglijat cerințele sale comportându-ne ca toți ceilalți! Și totuși, porunca iubirii nu este o simplă provocare, este la inima Evangheliei. În privința iubirii față de toți, să nu acceptăm scuze, să nu predicăm prudențe comode. Domnul nu a fost prudent, nu a ajuns la compromisuri, el ne-a cerut extremismul carității. Este unicul extremism creștin permis: extremismul iubirii”.
Papa Francisc: «Nu te preocupa de răutatea altora, a celui care gândește rău despre tine. Începe, în schimb, să dezarmezi inima ta din iubire față de Isus, pentru că cine îl iubește pe Dumnezeu nu are dușmani în inima lui. Cultul adus lui Dumnezeu este contrarul culturii urii. Iar cultura urii se combate contrastând cultul plângerilor. De câte ori ne plângem pentru ceea ce nu primim, pentru ceea ce nu merge! Isus știe că atâtea lucruri nu merg, că va fi întotdeauna unul care ne vrea răul, chiar unul care ne va prigoni. Dar ne cere numai să ne rugăm și să iubim. Iată revoluția lui Isus, cea mai mare din istorie: de la dușmanul de urât la dușmanul de iubit, de la cultul plângerilor la cultura darului. Dacă suntem ai lui Isus, acesta este drumul. Nu este altul».
Cu toate că, după o gândire lumească, logica lui Isus pare să fie perdantă, înaintea lui Dumnezeu ea este învingătoare. Dumnezeu vede mai departe și știe cum se câștigă; știe că răul poate fi învins numai prin bine. ”El așa ne-a salvat: nu cu spada, ci cu crucea. A iubi și a ierta înseamnă a trăi ca învingători. Vom pierde dacă vom apăra credința cu ajutorul forței. Domnul ar repeta și pentru noi cuvintele pe care i le-a spus lui Petru în Ghetsemani: ”Pune-ți sabia în teacă!” (In 18,11).
Papa Francisc: «În Ghetsemani-ul de astăzi, din lumea noastră indiferentă și nedreaptă, în care se pare că asistăm la agonia speranței, creștinul nu poate să facă asemenea acelor discipoli care mai întâi au luat sabia în mână și apoi au dat bir cu fugiții Nu, soluția nu este scoaterea spadei împotriva cuiva și nici fuga din timpurile pe care le trăim. Soluția este calea lui Isus: iubirea activă, iubirea smerită, iubirea ”până la sfârșit” (In 13,1)».
Arătând iubirea fără limite, a încheiat papa Francisc, Isus ”ridică ștacheta umanității noastre”. ”Dacă obiectivul ar fi imposibil, Domnul nu ne-ar fi cerut să-l atingem. Dar singuri e greu; este un har pe care trebuie să-l cerem. Să cerem de la Dumnezeu tăria de a iubi și să-i spunem: «Doamne, ajută-mă să iubesc, învață-mă să iert. De unul singur nu reușesc, am nevoie de Tine». Și trebuie să cerem și harul de a-i vedea pe alții nu ca obstacole și complicații, ci ca frați și surori de iubit. De multe ori cerem ajutoare și haruri pentru noi, dar cât de puțin cerem să învățăm a iubi! Nu cerem îndeajuns să învățăm a trăi inima Evangheliei, a fi cu adevărat creștini. Dar, «la apusul vieții, vom fi judecați despre iubire» (Sf. Ioan al Crucii, Cuvinte de lumină și de iubire, 57). Să alegem astăzi iubirea, chiar dacă ne costă, chiar dacă merge împotriva curentului. Să nu ne lăsăm condiționați de gândirea comună, să nu ne mulțumim cu jumătăți de măsură. Să acceptăm provocarea lui Isus, provocarea carității. Vom fi, astfel, adevărați creștini, iar lumea va fi mai umană”.
”Angelus” la Bari: în Siria se consumă o adevărată tragedie
În alocuțiunea de la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată la finalul Sfintei Liturghii de la Bari, papa Francisc a atras mai întâi atenția asupra situației dintr-o țară mediteraneeană.
Papa Francisc: «Dragi frați și surori, în timp ce suntem aici ca să ne rugăm și să reflectăm asupra păcii și a sorții popoarelor din jurul Mediteranei, pe țărmul celălalt al acestei mări, în special în nord-vestul Siriei, se consumă o imensă tragedie. Din inima noastră de păstori se ridică un puternic apel către actorii implicați și către comunitatea internațională, pentru a înceta zăngănitul armelor și să se audă plânsul celor mici și lipsiți de apărare; pentru a se pune deoparte calculele și interesele ca să fie salvate viețile civililor și ale atâtor copii nevinovați care îndură consecințele lor. Să ne rugăm Domnului ca să atingă inimile și ca toți să depășească logica ciocnirii, a urii și a răzbunării pentru a se redescoperi frați, fii ai unui singur Tată, care face să răsară soarele peste cei buni și peste cei răi (cf. Matei 5,45). Să-l invocăm pe Duhul Sfânt pentru ca fiecare dintre noi, pornind de la gesturi de iubire de fiecare zi, să contribuie la edificarea de relații noi, inspirate de înțelegere, primire, răbdare, punând astfel condițiile pentru a experimenta bucuria Evangheliei și a o răspândi în orice mediu de viață. Fecioara Maria, ”Steaua mării”, Sfânta Maică a lui Dumnezeu la care ne uităm ca la cel mai înalt exemplu de fidelitate față de Isus și de cuvântul său, să ne ajute să pășim pe această cale».
Pontiful a mulțumit, în fine, episcopilor și tuturor participanților la această întâlnire dedicată Mediteranei ca frontieră de pace, precum și tuturor celor care, în diferite feluri, au muncit pentru buna reușită a inițiativei: ”Ați contribuit la creșterea culturii întâlnirii și a dialogului în această regiune atât de importantă pentru pacea în lume”, a adăugat papa Francisc.
