Bucură-te, o Cruce Sfântă, singura noastră speranță! Doar în Crucea lui Cristos, și numai în ea, trebuie să ne încredem. Dacă ea ne va susține nu vom cădea, dacă ea este refugiul nostru, nu ne vom descuraja, dacă ea este forța noastră, de ce ne vom teme?
Semnul crucii este unul dintre cele mai vechi sacramentalii (ierurgii), termen care înseamnă un „semn sacru”, prin care, cu o anumită imitare a sfintelor taine, sunt însemnate și obținute prin mijlocirea Bisericii efecte mai ales spirituale (cf. Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, can. 867 §1; Codul de drept canonic, can. 1166). El ne apără de rău, ne protejează ne atacurile diavolului și favorizează harul lui Dumnezeu. Sfântul Gaudențiu afirma că, în orice situație, acesta este „o armură invincibilă a creștinilor”.
Sfinții Părinți ai Bisericii le recomandau semnul crucii credincioșilor care erau tulburați sau ispitiți, ca remediu cu efect garantat.
Sfântul Benedict de Norcia, după ce a trăit trei ani de zile ca eremit în Subiaco, a fost căutat de un grup de călugări care locuiau în apropiere, cerându-i să fie superiorul lor. Cu toate acestea, unii călugări nu împărtășeau acest proiect și vroiau să-l omoare, oferindu-i pâine și vin otrăvite. Când Sfântul Benedict a făcut semnul crucii asupra produselor, paharul de vin s-a spart, iar un corb a venit și a luat pâinea. Acest fapt este amintit pe „Medalia Sfântului Benedict”.
Sfântul Charbel spunea despre semnul Sfintei Cruci: „Dacă omul și-ar face în mod obișnuit semnul crucii și ar invoca mai des pe Fecioara Maria, ispitele lui s-ar diminua, deoarece semnul crucii constituie mijlocul de a alunga diavolul, iar numele Maicii Domnului îl supune și îl aruncă în abis”.
Urmând recomandarea Sfinților Părinți ai Bisericii, să nu ne fie niciodată rușine să ne facem semnul crucii în fața altora, deoarece acesta va fi întotdeauna refugiul și protecția noastră.
Traducere: LNU
