Este încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu cea care învinge idolatria, mândria şi excesiva siguranţă de sine. În omilia Sfintei Liturghii celebrată în capela Casei Sfânta Marta, papa Francisc aminteşte că a fi un bun creştin înseamnă a asculta ceea ce Domnul spune despre dreptate, despre caritate, despre iertare, despre milostivire şi, inspirându-se din prima lectură a Liturgiei zilei, atrage atenţia asupra consecinţelor care se ivesc din neascultarea Cuvântului.
Papa Francisc: «Când te încăpăţânezi în faţa voinţei lui Dumnezeu eşti un idolatru, pentru că preferi ceea ce voieşti tu, acel idol, în loc de voinţa lui Dumnezeu. Iar această neascultare l-a costat pe Saul regatul: "Pentru că te-ai îndepărtat de cuvântul Domnului, şi Domnul te îndepărtează: nu vei mai fi rege!"» Acest lucru trebuie să ne facă să reflectăm puţin asupra docilităţii noastre. De multe ori preferăm propriile interpretări ale Evangheliei sau ale Cuvântului Domnului. De exemplu, când cădem în cazuistică, în cazuistica morală… Aceasta nu este voinţa Domnului. Voinţa Domnului este clară şi o arată prin porunci, în Biblie, şi făcând-o cunoscută prin Spiritul Sfânt, în interiorul propriei inimi. Însă, când sunt încăpăţânat şi transform Cuvântul lui Dumnezeu în ideologie sunt un idolatru, nu sunt docil. Docilitatea, ascultarea... .»
Oprindu-se asupra importanţei docilităţii, papa Francisc a subliniat că a fi un bun creştin înseamnă ascultarea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, ascultarea faţă de ceea ce Dumnezeu spune în legătură cu dreptatea, caritatea, iertarea şi milostivirea, îndemnându-ne să nu fim incoerenţi în viaţă şi să nu ne folosim de o ideologie pentru a putea merge mai departe. Este adevărat, a adăugat pontiful, că – uneori – Cuvântul lui Dumnezeu ne "creează probleme", însă "trebuie să fim liberi" şi să avem încredere în Dumnezeu.
Explicând noutatea adusă de Cuvântul lui Dumnezeu, pontiful a spus că "acesta ne face să mergem mereu înainte", că "învinge întotdeauna şi nimic nu-l poate depăşi". «[Cuvântul lui Dumnezeu] învinge idolatria, mândria şi atitudinea de prea mare siguranţă de sine», a spus Sfântul Părinte, amintindu-ne totodată că Milostivirea este esenţială, nu sacrificiile.