Vademecumul părintelui spiritual bun într-o scrisoare a cardinalului Piacenza
Atenţie în ascultare, prudenţă în evaluare şi bucurie: sunt cele trei "caracteristici pe care părintele spiritual bun nu trebuie să le neglijeze niciodată" indicate într-o scrisoare adresată slujitorilor sacramentului Reconcilierii cu ocazia Crăciunului de către cardinalul Mauro Piacenza, poenitentiarius maior.
"Comemorarea actuală a celui mai important eveniment din istorie", dat fiind că "după două mii de ani, continuăm să ne uimim de o iubire atât de mare", "sărbătoarea Întrupării Cuvântului" este "sărbătoarea vieţii". Şi părinții spirituali - afirmă în acest sens cardinalul - sunt "slujitori ai vieţii". De fapt, "viaţa câştigată pentru noi de Cristos răstignit şi înviat este dăruită sacramental, adică real, omului la fiecare spovadă".
Inspirându-se din observarea realităţii, cardinalul Piacenza afirmă după aceea că în "timpul Crăciunului, prin harul lui Dumnezeu, în multe locuri, mulţi credincioşi încă se apropie de sacramentul Reconcilierii". Şi pentru că, adaugă el, spovedindu-se "cu dispoziţiile cuvenite" pot să afirme "cu certitudine senină: «Am găsit viaţa»".
Şi în ce constă viaţa care se întâlneşte la confesional cardinalul remarcă în litere clare: "Constă în întâlnirea cu Iubirea. A găsi viaţa înseamnă a găsi iubirea milostivă a lui Dumnezeu care iartă, creează şi re-creează mereu, deschizându-l larg pe om la caritate". Şi "pentru acest motiv" Crăciunul "este prin excelenţă «sărbătoarea vieţii»".
De aici îndemnul adresat slujitorilor sacramentului pentru ca "ascultarea umilă şi fidelă, atentă şi generoasă a spovezilor să fie trăsătura dominantă a acestor ultime zile ale novenei, care pregăteşte la marea solemnitate şi, după aceea, a întregului timp al Crăciunului, în care credincioşii continuă să se apropie de confesional".
Apoi, oferind un soi de vademecum pentru părintele spiritual, cardinalul începe de la prima dintre cele trei caracteristici pe care trebuie să le aibă: aceea a ascultării atente. "Un singur cuvânt, tonul vocii, o nuanţă, o aluzie indirectă - este recomandarea sa - pot dezvălui secretele sufletului şi pot permite sfatul corect, cuvântul corect, indicarea autentică a parcursului". În timp ce, "dimpotrivă, cuvinte nesăbuite sau neatente pot să blocheze, chiar şi pentru mulţi ani, o conştiinţă care se deschide greu la Dumnezeu. Delicateţea nu este niciodată prea multă", afirmă el.
Cât priveşte evaluările care trebuie să fie "extrem de prudente", cardinalul Piacenza evidenţiază că penitentul nu poate întotdeauna "să poarte povara a tot ceea ce vrea să i se spună în colocviul scurt al spovezii". De fapt, "este necesar să nu se descurajeze pe drumul de credinţă sau în lupta împotriva păcatului".
În sfârşit, ultima trăsătură pe care părintele spiritual trebuie s-o păstreze este cea a bucuriei, dat fiind că - afirmă cardinalul poenitentiarius maior - sacramentul Reconcilierii "ar trebui să fie mereu pentru toţi o «sărbătoare a credinţei»: un moment de celebrare fericită a comuniunii reînnoite cu Dumnezeu şi cu Biserica".
Iată aşadar mandatul concluziv de a fi "slujitori ai vieţii, ai bucuriei şi ai libertăţii", pentru că - avertizează el - "un om care s-ar căuta mereu numai pe sine însuşi, s-ar pierde pe sine însuşi şi ar pierde viaţa"; în timp ce acela "care, în schimb, se uită pe sine însuşi nu caută propria viaţă, ci se pune, fără frică, la dispoziţia iubirii, îl găseşte pe Dumnezeu şi se găseşte pe sine însuşi, într-o libertate pe care numai credinţa şi harul sunt capabile să o dăruiască".
(După L'Osservatore Romano, 21 decembrie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
