Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Hirotonire de diaconi în Catedrala Blajului

 
FOTO: Hirotonire de diaconi în Catedrala Blajului
  • 16 Dec 2019
  • 3595

 

Duminică, 15 decembrie 2019, duminica a 28-a după Rusalii, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră “Sfânta Treime” Blaj, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice și prin punerea mâinilor Preasfinției Sale Claudiu, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, subdiaconii Olimpiu Ioan Moldovan și Liviu-Nicolae Ursu au fost hirotoniți diaconi.

Preasfinţia Sa Claudiu Pop, Episcopul Curiei, a subliniat importanţa diaconiei ca slujire și a vorbit despre chemarea fiecăruia dintre noi, în funcție de darurile și harurile primite, la diaconie:

“Astăzi, doi tineri, Liviu și Olimpiu, studenți seminariști, care au completat formarea teologică și filozofică, au primit harul diaconiei. Și astăzi ei intră într-o slujire aparte! Puțini sunt chemați să-L slujească pe Dumnezeu și să-și implinească vocația lor ca preoți la Altarul Domnului! Pentru ei astăzi este o primă etapă, însă vocația lor și pașii lor ne vorbesc despre noi înșine. fiindcă nu toți suntem chemați să slujim Domnului la fel, dar toți suntem chemați la diaconie, la a sluji Domnului și fraților noștri, în felul nostru, după statura noastră, după poziția noastră. Și atunci diaconia lor ne vorbește despre diaconia noastră. Ce înseamnă să fim diaconi? Înseamnă să slujim, iar slujind mergem pe urmele Domnului, pentru a face să rodească în noi darurile iubirii pe care le-am primit la botez.”

(GALERIE FOTO)

Diaconul Olimpiu Ioan Moldovan s-a născut în data de 13 decembrie 1983, în Mediaș. Este absolvent al Liceului Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” Blaj, promoția 2002 și al Facultății de Teologie Greco-Catolică Blaj din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca și Seminarului Arhieparhial Major din Blaj, promoția 2007. Este căsătorit cu Mădălina Florina și are o fetiță, Eliza Maria.

Diaconul  Liviu Nicolae Ursu s-a născut în data de 18 septembrie 1989, la Bradu, jud. Sibiu. Este absolvent al Liceului Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” Blaj, promoția 2008 și al Facultății de Teologie Greco-Catolică Blaj din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca și Seminarului Arhieparhial Major din Blaj, promoția 2012. După studiile de la Blaj, a urmat Institutul Pontifical Oriental din Roma, specializarea Drept Canonic și a fost alumn al Colegiului Pio Romeno din Roma. Este căsătorit, din 2019, cu Codruța.

La Sfânta Liturghie cu hirotonirea celor doi diaconi în Catedrala Arhiepiscopală Majoră “Sfânta Treime” Blaj, grupul de credincioși din Parohia Bradu, îmbrăcați în costume naționale, au interpretat frumoase colinde tradiționale, iar la final Corala „Armonia” din Baia Mare a susținut, timp de o oră, un excepțional recital de colinde.

 

Nicu Goga