Ajungem ”să trăim din lucruri, dar nu mai știm pentru care lucru; ajungem să avem atâtea bunuri, dar nu se mai face binele; casele sunt umplute de lucruri, dar se golesc de copii”. Sunt cuvintele papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată duminică, 1 decembrie 2019, în bazilica Sfântul Petru pentru comunitatea congoleză din Roma.
Celebrarea euharistică a început la ora 10.00 la Altarul Catedrei din bazilica vaticană și s-a desfășurat urmând ritul numit ”zairez”. Este vorba de un rit aprobat de Congregația pentru cultul divin în 1988 pentru diecezele fostului Zair, un rit construit pe structura ritului roman, dar în care au fost receptate unele valori culturale bazate pe tradiția stilistică orală africană. Mișcări ritmice ale adunării liturgice, în care credincioșii ridică de mai multe ori brațele spre cer, marchează în anumite momente celebrarea euharistică. În timpul cântării ”Gloria”, de exemplu, preoții dansează în jurul altarului, iar cântecele sunt însoțite de instrumentele muzicale tradiționale. Înainte de a proclama lecturile biblice, lectorii primesc binecuvântarea celebrantului care săvârșește gestul unei trimiteri spre amvon. Un spațiu amplu primește în celebrarea Litania tuturor sfinților, în cadrul căreia sunt amintite și sufletele celor drepți care au murit în comuniune cu Dumnezeu. Sugestiv, de asemenea, este actul penitențial, urmat imediat de ritul păcii, care se desfășoară după omilia celebrării, așadar, înainte de Rugăciunea universală și de Ofertoriu.
Omilia papei Francisc a început și s-a încheiat cu un semnificativ schimb de replici. La începutul omiliei, celebrantul spune: ”Boboto!” (pace), iar adunarea liturgică răspunde: ”Bondeko!” (fraternitate). Celebrantul reia: ”Bondeko!”, iar adunare răspunde: ”Esengo!” (bucurie). La finalul omiliei, papa a spus: ”Cine are urechi de auzit”, iar adunarea a răspuns: ”Să audă!”. Papa a reluat: ”Cine are inimă de consimțit”, iar adunarea a răspuns: ”Să consimtă!”.
Vorbind despre lecturile primei duminici a Adventului, Sfântul Părinte a scos în evidență frecvența verbului ”a veni”. Cuvântul lui Dumnezeu, altfel spus, transmite Bisericii un adevăr pe care trebuie să-l aprofundeze în inimi și în comunitate: Isus vine. Venirea Domnului este ”rădăcina speranței noastre, certitudinea că, printre necazurile din lume, vine la noi consolarea lui Dumnezeu, o consolare făcută nu din cuvinte, ci dintr-o prezență, din prezența sa care vine în mijlocul nostru”.
Dar verbul ”a veni”, a spus mai departe papa la omilie, ”nu se conjugă doar pentru Dumnezeu, ci și pentru noi”. După cum Dumnezeu vine la noi, tot la fel și noi suntem invitați să mergem la Dumnezeu. Desigur, uneori, se preferă întunericul lumii în locul luminii Domnului, iar Domnului care vine și invitației sale de a merge la El, i se poate răspunde: nu, nu merg. ”Deseori nu este vorba de un NU direct, nerușinat, ci subtil. Este acel NU în privința căruia Isus ne avertizează în Evanghelie, îndemnându-ne să nu facem ca «în zilele lui Noe» (Mt 24,37)”, când ”toți reduceau viața la necesitățile lor, se mulțumeau cu o viață plată, orizontală, fără avânt. Nu exista așteptarea venirii cuiva, ci numai pretenția de a avea ceva pentru sine, ceva de consumat. Acesta este consumismul”.
Papa Francisc: «Atunci se trăiește din lucruri și nu se mai știe pentru care lucru; se posedă multe bunuri, dar nu se mai face binele; casele se umplu de lucruri, dar se golesc de copii. Aceasta este drama de astăzi: casele pline de lucruri, dar goale de copii; este iarna demografică în care suferim. Se risipește timpul în activități de înșelare a timpului, dar nu mai este timp pentru Dumnezeu și pentru ceilalți. Iar când se trăiește pentru lucruri, lucrurile nu sunt îndeajuns niciodată, lăcomia crește și ceilalți devin piedici în cale și în acest fel se ajunge prin a se simți amenințați și, mereu nemulțumiți și nervoși, se ridică nivelul urii. ”Eu vreau mai mult, vreau mai mult, vreau mai mult...”. Vedem aceasta astăzi acolo unde consumismul domnește: câtă violență, chiar și numai verbală, câtă mânie și poftă de a căuta cu orice preț un dușman. În timp ce lumea e plină de arme care provoacă morți, nu ne mai dăm seama că nu încetăm să înarmăm inima cu mânie».
Isus, a încheiat pontiful, vrea să ne trezească din toate acestea prin îndemnul ”Vegheați!” (Mt 24,42). ”A sta de veghe era munca santinelei, care veghea rămânând trează în timp ce toți dormeau. A veghea înseamnă a nu ceda la somnul care îi doboară pe toți. Dar pentru a veghea este nevoie de o certitudine: că noaptea nu va dura pentru totdeauna, că în curând vin zorile. Așa este și pentru noi: Dumnezeu vine și lumina sa va birui chiar și întunericul cel mai greu. Dar nouă, astăzi ne revine să veghem: să învingem tentația că sensul vieții este a acumula, să demascăm înșelăciunea că suntem fericiți dacă avem multe lucruri, să rezistăm luminilor orbitoare ale consumului, care vor străluci oriunde în această lună, și să credem că rugăciunea și caritatea nu sunt timp pierdut, ci comorile cele mai mari”.
Papa a îndemnat comunitatea congoleză din Roma la rugăciune pentru pace în patria lor, mai ales în teritoriile Beni și Minembwe, unde conflictele sunt ”alimentate și din afară, în tăcerea complice a multor persoane. Conflicte alimentate de cei care se îmbogățesc din vânzarea armelor”. Prin mijlocirea Fericitei Maria-Clementina Anuarite Nengapeta, a fost invocația papei, ”să cerem ca, în numele lui Dumnezeu-Iubire și cu ajutorul populațiilor învecinate, să se renunțe la arme, pentru un viitor în care să nu mai fie unii împotriva altora, ci unii împreună cu alții, și să se convertească de la o economie care se folosește de război la o economie care slujește pacea”.
