Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 8
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Rugăciunea părinților pentru copii

 
Rugăciunea părinților pentru copii
  • 24 Noi 2019
  • 6503

Doamne, Dumnezeul nostru, Care, iubindu-i pe oameni, ai aşezat cununia sfântă şi ai zis: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul, Tu Însuţi, Doamne, Care ai binecuvântat căsătoria noastră şi mi-ai dat copii, ajută-mi să-i pot creşte în sfânta frică; să fiu faţă de ei totdeauna cu bunătate şi cu blândeţe, când aceasta e destulă, dar să fiu şi cu asprime, dacă s-ar întâmpla să facă şi ceva rău. Dă-mi harul Tău sfânt ca niciodată să nu fac vreun lucru ce ar putea fi spre sminteala copiilor mei, ci să le dau totdeauna exemplu şi învăţătură bună.

Iar pe fiii noştri binecuvântează-i cu darul Sfântului Tău Spirit, ca să înveţe de timpuriu să împlinească cu frică şi supunere poruncile Tale. Nu cer de la Tine, Doamne, să le dai bunuri lumeşti, ci să-i ajuţi să fie muncitori şi sârguincioşi, ca, în starea aceea în care îi vei aşeza, să-şi poată câştiga cele trebuincioase. Păzeşte inimile lor de pornirile rele, apără nevinovăţia lor de cursele amăgitorilor. Dă-le darul Tău, ca păcatul totdeauna să-l urască din inimă şi cu tărie şi groază să se ferească de el. Fereşte-i de societăţile rele, ca să se însoţească numai cu cei buni. Dacă prevezi, atotştiutorule Doamne, că fiii mei vor deveni răi şi vor fi ruşinea şi ocara oamenilor, mai bine primeşte-i la Tine, înainte de a-şi pierde nevinovăţia. Iar dacă vezi că vor fi membri de cinste ai neamului omenesc şi creştini evlavioşi, păstrează-i, Părinte îndurător, prelungeşte zilele lor şi, dacă vei voi, păstrează şi viaţa mea ca să pot termina creşterea lor. Dar dacă ai hotărât despre mine altceva, nu-mi pierd speranţa, fie voia Ta sfântă, grijii Tale părinteşti îi încredinţez. Numai aceasta o cer de la Tine: să le porţi de grijă totdeauna şi să-i sprijineşti cu darul Tău sfânt, ca mai apoi, în cer, să sporească şi ei ceata aleşilor Tăi; iar când la judecata Ta înfricoşătoare îi vei cere de la mine, să-Ţi pot zice: Doamne, pe care mi i-ai dat, aici sunt şi nici unul din ei nu a pierit. Amin.