SFÂNTUL NICOLAE

(sec. al IV-lea)
Sfântul Nicolae a fost episcop în oraşul Mira din provincia Lichia, provincie în Sud-Vestul Asiei Mici, dar rămăşiţele sale pământeşti se află în Catedrala din portul italian Bari, pe malul Mării Adriatice, în Sudul Italiei, deoarece, în anul 1087, mai mulţi corsari italieni le-au aflat părăsite de către locuitorii din Mira, fugiţi din oraş de teama unei invazii a turcilor. Datorită iconografiei, (picturi, vitralii, miniaturi) şi literaturii, Legenda de aur, viaţa sfântului episcop al Mirei, este una dintre cele mai cunoscute vieţi de sfinţi, iar sărbătoarea lui este aşteptată cu nerăbdare de copiii din multe regiuni. Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Petru Damian, Sfântul Bonaventura şi alţii s-au întrecut în a-i aduce laude.

Conform datelor păstrate de tradiţie, Nicolae era fiul unor părinţi creştini din Patara, în Sichia, şi de mic copil a dat semne de o alegere deosebită din partea lui Dumnezeu; respecta cu sfinţenie zilele de post, se ţinea departe de jocuri şi vorbe necuviincioase, petrecea în rugăciune o mare parte din timpul său şi arăta o bunătate îngerească faţă de toţi. A vizitat mănăstirile din ţinutul Tebaida, unde a rămas mai multă vreme printre pustnici, dar s-a întors în oraşul natal. Episcopii întruniţi la Mira pentru desemnarea unui succesor al episcopului de Mira decedat, deoarece nu au reuşit să cadă de acord asupra persoanelor propuse, au hotărât să-l aleagă pe omul care a doua zi dimineaţă avea să intre cel dintâi în biserică; şi deoarece Nicolae a venit primul la sfântul lăcaş pentru a se ruga, ei l-au ales episcop. La început s-a împotrivit, dar, înţelegând că este voia lui Dumnezeu, a primit şi, după cuvenita pregătire, a fost consacrat episcop.

Ca păstor sufletesc, a dovedit dragoste şi grijă faţă de turma sa, nu numai în trebuinţele sufleteşti, dar şi în lipsurile materiale. Se aminteşte cazul unui om sărac care nu reuşea să-şi mărite cele trei fete ale sale şi, în disperare, le-a îndemnat să urmeze şi ele exemplul persoanelor uşuratice. Aflând despre aceasta, sfântul episcop a pregătit o pungă mare de bani şi, în timpul nopţii, a aruncat-o pe fereastră în casa nefericitului tată; peste câteva zile, fiica mai mare se pregătea de nuntă. Aşa s-a întâmplat şi cu a doua fată. Plin de mirare, tatăl a început să stea la pândă într-un loc ascuns, pentru a-l descoperi pe binefăcătorul său atât de mărinimos. Astfel, a aflat că episcopul Nicolae îi salvase pe el şi pe fiicele lui de la o faptă necugetată; cu lacrimi în ochi, a căzut în genunchi, i-a cerut iertare şi i-a mulţumit; deşi episcopul i-a interzis să vorbească despre cele întâmplate, el nu a încetat să laude bunătatea şi delicateţea păstorului lor sfânt.

Un alt fapt amintit de cronici este învierea a trei copii omorâţi de un hangiu lacom de bani şi de câştig necinstit. Tocmai în noaptea crimei, Sfântul Nicolae se odihnea în hanul acela, fiind în trecere, probabil, spre Niceea, pentru a lua parte la primul Conciliu Ecumenic. Înştiinţat de Dumnezeu în vis, a coborât în beciul unde hangiul aşeza trupurile tăiate ale copiilor într-un vas de lemn; văzându-se descoperit, a căzut la pământ de groază. Sfântul Nicolae a făcut semnul sfintei Cruci şi, deodată, copiii au revenit la viaţă ca dintr-un somn adânc şi l-au înconjurat cu drag pe bătrânul episcop. Apoi, s-a îndreptat spre călăul lipsit de inimă şi l-a ajutat să-şi recunoască greşeala şi să se împace cu Dumnezeu.

În amintirea acestei minuni, ziua Sfântului Nicolae a devenit pentru mulţi copii zi de mare sărbătoare.

Şi marinarii îl cinstesc pe Sfântul Nicolae ca ocrotitor al lor, deoarece se spune că, pe când era încă în viaţă, a fost invocat în gând de marinarii aflaţi într-o mare primejdie şi el s-a arătat în mijlocul lor şi a liniştit uraganul, precum şi furtuna din sufletele lor.

Consemnarea în cronici a acestor fapte şi istorisirea lor din generaţie în generaţie păstrează vie icoana sufletului plin de bunătate al Sfântului Nicolae, trecut din această lume pe la jumătatea secolului al IV-lea, şi reamintesc marea poruncă a dragostei faţă de aproapele.

 Nicolae este unul dintre numele personale cele mai îndrăgite şi mai răspândite chiar din antichitate. El este format din cuvintele greceşti: nike = victorie, biruinţă şi laos = popor, şi are înţelesul de „om ce face parte dintr-un popor victorios”. (Sărbătoarea lui are şi numele de Sân Nicoară, o posibilă derivaţie din Sanctus Nicolaus.) În limba română are foarte multe variante, datorate grupurilor lingvistice diferite prin care au ajuns la noi. Mai frecvente sunt: Nicolae, Nicolaie, Niculai, Neculai, Nicoliţă, Coliă, Neculuţă, Niculăiţă, Necula, Nică, Nicu, Noe, Naică, Năiţă, Laie, Nicorici, Nicoriţă, Sânicoară, Nickel, Klaus, Nils, Mikloş, Miki, Miklo, Nikolai, Mikola; pentru femei : Nicoleta, Nicorina, Nicola, Coletta etc. Cei care poartă aceste prenume au prilejul să-şi amintească din viaţa Sfântului Nicolae că cea mai frumoasă biruinţă este biruinţa asupra egoismului.