Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Defăimarea, păcatul despre care nimeni nu vorbește

 
Defăimarea, păcatul despre care nimeni nu vorbește
  • 13 Mar 2016
  • 6236

          Din când în când ni se amintește cât de viclean poate fi Satana în timpul Postului Mare. Să considerăm, de exemplu, un păcat mic și totodată dăunător, care pare să fi prins rădăcini în epoca rețelelor sociale: defăimarea. Îl constat din ce în ce mai mult. Nimeni nu vorbește cu adevărat despre defăimare sau despre răul pe care îl provoacă.

          Catehismul Bisericii Catolice ne învață că defăimarea este un păcat împotriva Poruncii a opta:

Art. 2477. Respectarea reputaţiei persoanelor interzice orice atitudine şi orice cuvânt în stare să le prejudicieze pe nedrept. Se face vinovat:

– de judecată temerară acela care, fie şi tacit, admite ca adevărată, fără temei suficient, existenţa unei vine morale la aproapele;

– de clevetire (vorbire de rău) acela care, fără motiv valabil din punct de vedere obiectiv, dezvăluie defectele şi greşelile altora unor persoane care nu le cunosc;

– de calomnie acela care, prin afirmaţii contrare adevărului, dăunează reputaţiei altora şi pricinuieşte judecăţi false cu privire la ei.

Art. 2478. Pentru a evita judecata temerară, fiecare trebuie să aibă grijă să interpreteze pe cât posibil în sens favorabil gândurile, cuvintele şi faptele aproapelui său:

Orice bun creştin trebuie să fie mai degrabă înclinat să salveze afirmaţia aproapelui decât să o condamne. Dacă nu o poate salva, să-l întrebe cum o înţelege; şi dacă acela o înţelege rău, să-l corecteze cu iubire; iar dacă nu e de ajuns, să caute toate mijloacele potrivite pentru ca, înţelegând-o bine, să se mântuiască.

Art. 2479. Vorbirea de rău şi calomnia nimicesc reputaţia şi onoarea aproapelui. Or, onoarea este mărturia socială dată demnităţii umane şi fiecare om se bucură de un drept natural la onoarea numelui său, la reputaţie şi la respect. De aceea, vorbirea de rău şi calomnia lezează virtutea dreptăţii şi a iubirii.

Și mass-media are o responsabilitate specială:

Art. 2494. Informaţia prin mass-media este în slujba binelui comun. Societatea are dreptul la o informaţie întemeiată pe adevăr, pe libertate, pe dreptate şi solidaritate:

Buna exercitare a acestui drept cere ca, în ceea ce priveşte obiectul, comunicarea să fie mereu adevărată şi completă, ţinând seama de dreptate şi caritate. Iar în ceea ce priveşte modalitatea ei, să fie cinstită şi adecvată, adică să respecte cu sfinţenie, în dobândirea şi difuzarea ştirilor, legile morale, precum şi drepturile legitime şi demnitatea omului.

Art. 2495. E necesar ca toţi membrii societăţii să-şi împlinească şi în acest domeniu îndatoririle de dreptate şi caritate, străduindu-se astfel şi cu ajutorul mijloacelor de comunicare socială să contribuie la formarea şi la răspândirea unor opinii publice sănătoase. Solidaritatea apare ca o consecinţă a unei comunicări adevărate şi drepte şi a liberei circulaţii a ideilor, care favorizează cunoaşterea şi respectarea celorlalţi.

Art. 2497. Pe însuşi temeiul îndatoririi lor profesionale, responsabilii presei au obligaţia ca, în difuzarea informaţiei, să slujească adevărul şi să nu vatăme iubirea. Se vor strădui să respecte cu egală grijă natura faptelor şi limitele judecăţii critice asupra persoanelor. Trebuie să evite să cadă în defăimare.

          Iată ceea ce spunea călugărul iezuit Pr. John A. Hardon despre păcatul defăimării: „Buna reputație a unei persoane îi aparține și nu i-o putem deteriora, dezvăluind fără motive grave ceea ce știm despre ea”.

          Defăimarea este, prin urmare, un păcat împotriva dreptății, deoarece privează un bărbat sau o femeie de ceea ce valorează mai mult decât bogățiile. Toate acestea pot fi distruse printr-un singur act criminal - defăimarea.

          Gravitatea păcatului comis va deriva în principal din gravitatea lipsei sau a limitării revelate, dar va depinde și de demnitatea persoanei denigrate și de răul care-i va fi făcut ei și altora prin dezvăluirea unor lucruri ascunse. Această dezvăluire se diminuează (atunci când nu distruge) poziția persoanei în ochii celorlalți.

          În mod similar cu restituirea cerută în cazul furtului, defăimarea necesită o reparație a reputației persoanei afectate. De multe ori această reparație este aproape imposibilă, din cauza numărului de persoane implicate sau datorită complexității situației. Acest lucru evidențiază avertismentul Scripturii: „Ai grijă de nume, că acesta-ţi va rămâne mai mult decât o mie de comori mari de aur. Viaţa cea bună are zilele numărate; iar numele cel bun în veci rămâne” (Sir 41, 15-16).

          În această perioadă de post și rugăciune, merită să ne întrebăm dacă suntem vinovați, în mod conștient sau nu, de defăimare. Am distrus în mod intenționat bunul nume al cuiva? Am revigorat bucuria întunecată a bârfei?

          În acest timp sfânt al Postului Mare este important să ne amintim că nu doar carnea și ciocolata reprezintă singurele ispite în fața cărora trebuie să rezistăm. Alte ispite pot fi la fel de tentante și nesănătoase - și ne pot deteriora mult mai mult sufletul. Totodată, în acest an al Milostivirii suntem chemați să întindem mâna milei fraților și surorilor noastre și să vedem mai mult demnitatea lor.

 

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:it.aleteia.org

Știri din aceeași categorie