Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Indulgenţa jubiliară, ploaie îmbelşugată de milostivire asupra tuturor

 
Indulgenţa jubiliară, ploaie îmbelşugată de milostivire asupra tuturor
  • 09 Mai 2024
  • 292

de Maria Milvia Morciano

"Nu numai deplină şi foarte largă, ba chiar foarte deplină", non solum plenam, et largiorem immo plenissimam în originalul latin: aşa este definită indulgenţa centenară în scrisoarea Antiquorum habet fide relatio a Jubileului din 1300, primul jubileu al Bisericii Catolice, convocat de Papa Bonifaciu al VIII-lea. Sunt trei adjective în crescendo - deplină, mai largă şi foarte deplină - care subliniază în mod intenţionat caracterul său excepţional faţă de iertările precedente, legate de cruciade, de cele franciscane şi, aşadar, de cea din Aquila, stabilită în scrisoarea din 1294 de pontiful predecesor, Celestin al V-lea. Bonifaciu al VIII-lea face apel la apostolii Petru şi Paul şi prin ocrotirea lor revendică facultatea sa de a putea acorda iertarea deplină a păcatelor, pe urma cuvintelor din Evanghelii, şi îndeosebi a textului din Mt 16,9: "Ceea ce vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în ceruri".

Pentru a obţine indulgenţa, romanii trebuie să viziteze bazilicile de 30 de ori în 30 de zile consecutive, străinii de 15 ori timp de 15 zile, fiind "cu adevărat căiţi şi spovediţi". Bonifaciu stabileşte cadenţa simbolică de 100 de ani, dar un al doilea jubileu a fost proclamat deja după 50 de ani sub pontificatul lui Clement al VI-lea şi motivul a fost tocmai voinţa de a oferi tuturor generaţiilor posibilitatea de a trăi un An Sfânt - şi, prin urmare, a unei indulgenţe - în cursul propriei vieţi.

Pe planul istoric, am putea să ne oprim îndelung asupra acestui lucru, însă trebuie să facem un pas înapoi şi să ne întrebăm în primul rând: Ce este o indulgenţă?

Întoarcerea la starea originară şi pură a Botezului

Andrea Tornielli, director editorial al mass-media vaticane, şi episcopul Antonio Staglianò, preşedinte al Academiei Pontificale de Teologie, îşi pun această întrebare - ce este indulgenţa -, pentru că este un cuvânt cu "semnificaţie nedefinită, neplăcută, comprehensibilă în limba italiană (şi română n.t.) - atitudine indulgentă, a fi indulgenţi - dar care pentru doctrina Bisericii are o semnificaţie deosebită, tehnică. Indulgenţa a fost şi izvor de polemici, combătută în trecut, pentru că, în fond, unul dintre motivele pentru care Luther îl atacă pe papa şi Biserica din Roma a fost conceputul său mercantil, conform căruia plătind se obţinea iertare şi răscumpărare". Tornielli mai afirmă că "indulgenţa înseamnă posibilitatea de a fi şters nu numai păcatul ca atare, pentru că asta are loc cu iertarea, ci să fie anulate şi consecinţele pe care păcatul le provoacă în persoana noastră. Jubileul este tocmai o mare ocazie pentru ca prin respectarea unor condiţii speciale - spovada, trecerea prin Poarta Sfântă, vizitarea unei bazilici, rugăciunea pentru papa - să se poate obţine mai mult decât simpla iertare, ba chiar ne putem întoarce la starea de har a Botezului. Este ca şi cum ar fi dată o mare ştergere cu buretele, o baie totală".

Un dar al Bisericii

Monseniorul Staglianò continuă explicând semnificaţia spirituală a indulgenţei, care "este legată de milostivirea lui Dumnezeu, care coboară din belşug în viaţa fiinţelor umane. Şi de vreme ce milostivirea lui Dumnezeu este Dumnezeu însuşi, intră in viaţa omului şi o schimbă. Indulgenţa este o milostivire care, ca ploaie îmbelşugată, coboară în existenţa omului şi îl transformă, orientându-l spre bine, spre iubire, spre fraternitate, adică spre recuperarea de sine şi a propriei umanităţi care în păcat s-au pierdut în oarecare măsură". Preşedintele Academiei Pontificale de Teologie continuă: "Cu păcatul noi distrugem imaginea, asemănarea cu Dumnezeu care ne-a creat. Aşadar, distrugem frumuseţea umanităţii pe care el o visează, privindu-ne. De aceea indulgenţa este înainte de toate un dar pe care Biserica îl oferă, pentru că, aşa cum se citeşte în Evanghelii, Biserica are puterea de a lega şi de a dezlega şi, prin urmare, de a oferi această milostivire a lui Dumnezeu care ne-a fost meritată de Domnul nostru Isus Cristos şi de sfinţii din paradis, cu un efect benefic asupra vieţii fiinţelor umane care se recuperează în propria umanitate, pentru că păcătuind distrug raportul cu ceilalţi şi cu Dumnezeu, schimbul binelui spiritual al prieteniei, al fraternităţii, al iubirii cu egoismul de a avea pentru sine şi a nu privi la suferinţa celuilalt. Într-un anumit sens, acest aspect al comercialului este plauzibil, dacă ne gândim bine, pentru că ideea mercantilă, chiar dacă este ridicată la un nivel de bunuri ale spiritului, rămâne un pic", conclude episcopul.

"A dobândi" indulgenţele

"Acum se foloseşte foarte puţin, dar odinioară se spunea că indulgenţa «se dobândeşte». Conform doctrinei Bisericii, posibilitatea de a oferi această ştergere a pedepsei, care a fost provocată de păcatul nostru, are loc tocmai pentru că există bunuri spirituale care sunt puse în circulaţie în comuniunea sfinţilor care ne uneşte pe noi care suntem aici cu aceia care sunt dincolo. Ideea de piaţă a rămas, dar este posibil să fie înţeleasă într-un sens pozitiv?", îl întreabă Andrea Tornielli pe episcop care răspunde: "Trăim într-o societate concentrată asupra pieţei, asupra businessului, ba chiar unii spun că banii au devenit de acum generatorul simbolic al tuturor valorilor, motiv pentru care nu este făcut nimic decât pentru bani şi cum se spune şi în limbajul popular: «Fără bani nu se cântă nici liturghiile». Acest raport între experienţa spirituală, chiar sacramentală, şi bani este un raport care a existat mereu în Biserică, ba chiar în timpurile antice atunci când se mergea la spovadă, existau tabele şi probabil chiar tarife cu privire la pedepse; s-a generat un lucru straniu care desigur nu mergea bine, dar pe care astăzi putem să-l înţelegem sub o lumină nouă: ideea că bogaţii care se spovedeau şi apoi, pentru a primi dezlegarea, trebuiau să facă unele gesturi de purificare şi de sacrificiu, uneori chiar destul de grele, îi plăteau pe săraci ca să le facă în locul lor şi acest obicei era permis în oarecare măsură. În acest aspect există ceva comercial care merge însă în direcţia solidarităţii, adică permite şi săracilor să trăiască. Făcând referinţă la acest obicei din creştinismul primar, Luther a avut dreptate desigur când spunea că în unele cazuri mercantilul era în mod obiectiv exagerat. Totuşi, poate exista ideea unei pieţe care este împărtăşire, solidaritate, participare reciprocă a bunurilor spirituale ale celui care are mai mult şi poate dărui mai mult."

Schimb de bunuri spirituale, mistică a comuniunii

Andrea Tornielli reflectă asupra faptului că "trebuie să ieşim din consideraţia mercantilă a indulgenţelor legate de o chestiune materială sau de bani şi că este vorba în schimb de o idee de schimb de bunuri spirituale, că există meritele lui Isus, ale Mariei şi ale sfinţilor, ale celor canonizaţi şi ale celor necanonizaţi, ale căror bunuri sunt puse în circulaţie şi îi ajută pe cei vii să obţină iertarea şi restabilirea harului baptismal şi care în afară de asta pot să-i ajute şi pe răposaţii aflaţi pe cale de purificare. De fapt, un alt aspect al indulgenţei este că ea se poate obţine pentru sine, dar şi pentru un răposat, o rudă, un prieten, pentru cel care nu mai este. Acest aspect de circulaţie a bunurilor spirituale şi de eliberare de pedeapsă, şi pentru cel care o ispăşeşte, aparţine până la urmă unei logici mercantile, dar foarte frumoasă, pentru că este realmente piaţa împărtăşirii, unde cel care are mai mult, pentru că a fost mai sfânt, îl ajută pe cel care în schimb este păcătos, pe cel care are mai multă nevoie". Şi Monseniorul Staglianò adaugă că este vorba de "un lucru extraordinar de frumos care face parte din mistica de comuniune. De exemplu, se cer indulgenţele pentru o consoartă, pentru tata, pentru mama, pentru fraţi: această idee a rudeniei se regăseşte într-un context istoric mântuitor, referit la experienţa originară a jubileului ebraic în care, după 50 de ani, ruda trebuia, intervenind şi economic, să răscumpere pământul, bunurile rudei sale apropiate sau chiar libertatea dacă a pierdut-o. Şi asta ca rudă. În acest sens, şi Yahweh, Dumnezeu, Goel, răscumpără Israelul".

Cufundarea într-un fluviu de bine pentru a însănătoşi apele răului

"Şi moartea Domnului nostru Isus Cristos este interpretată ca răscumpărare şi, din păcate, chiar printre Părinţii Bisericii s-a generat o teorie aşa-numită «a drepturilor diavolului» conform căreia, reuşind să-l facă pe Adam să păcătuiască, a câştigat drepturi asupra lui şi, dacă Dumnezeu voia să-l răscumpere pe Adam de muşcătura sa, va trebui să plătească aşa cum de fapt a plătit cu jertfa Fiului său. Sunt idei greşite din punct de vedere teologic, însă dacă sunt considerate în profunzime, exprimă ideea unei rudenii strânse între Dumnezeu şi Israel. Dumnezeu, în faţa sclaviei lui Israel, nu poate să nu intervină, el fiind Goel, adică rudă apropiată. În jertfa crucii se manifestă rudenia extraordinară care există între om şi Dumnezeu. Sunt fii ai lui Dumnezeu şi, prin urmare, Dumnezeu se interesează de noi şi vrea să ne ducă din nou la libertate. În comuniunea sfinţilor putem, prin rugăciune şi fapte de caritate, să contribuim la rezolvarea corporală a rudelor noastre şi a prietenilor noştri, a atâtor persoane care eventual de-a lungul călătoriei lor spre paradis încă au nevoie de purificare. Un ajutor care poate să vină şi de la noi, dacă facem binele cerut şi în numele lor: dai de mâncare celui înfometat, dai de băut celui însetate, îmbraci pe cel gol, mergi să-l vizitezi pe cel disperat. Este ca o cufundare într-un fluviu de bine, de iubire, de milostivire a lui Cristos mort pe cruce şi însănătoşire a tuturor apelor otrăvite de răul pe care noi fiinţele umane suntem capabili să-l facem".

Primul pas al lui Dumnezeu

"Reluând imaginea apei, a băii, a fluviului", spune Tornielli, "jubileul are caracteristica porţii - care este Cristos însuşi - care se deschide pentru a permite oamenilor să treacă prin ea. Împreună cu indulgenţa este o mare ocazie de milostivire. Astăzi, pentru a o obţine este suficient a vizita o bazilică jubiliară o singură dată, să se facă rugăciuni, să se facă spovadă şi să se primească împărtăşania. Este ca şi cum această idee a apei care cade ca o ploaie asupra tuturor ar fi o posibilitate oferită cu o mânecă foarte largă, este ca şi cum Dumnezeu ar face orice pentru a ne putea inunda, îmbrăţişa cu milostivirea sa cu un pas pe care îl face el cel dintâi. Desigur, ne cere măcar să ne dăm jos «impermeabilul»".

Credinţa nu este magie

Antonio Staglianò avertizează cu privire la riscurile unei înţelegeri rele a indulgenţei: "Pentru a înţelege în profunzime problema care se referă la spiritualitate şi la credinţă, trebuie să ne gândim că nu este suficient a face nişte gesturi într-o manieră aproape magică, precum trecerea prin Poarta Sfântă sau un gest de caritate, ca şi ar fi elemente mecanice de cauză şi efect. Credinţa nu este magie, este sacramental, ceea ce înseamnă că atinge trupul meu, pentru că atinge trupul lui Cristos care se prezintă în sacrament şi se înrădăcinează într-o experienţă profundă, interioară, de convertire. Trebuie să se decidă în adâncul inimii sfânta călătorie spre o iubire a lui Dumnezeu care iartă şi repune pe un drum de răscumpărare. A spune dobândire de indulgenţe este un mod de a spune că poate să fie menţinută cu condiţia să fie înrădăcinată în convingerea profundă de a voi schimbarea vieţii. Şi cum se poate schimba viaţa dacă nu vreau să-i iert pe ceilalţi, dacă rămân închis în mine însumi, ba chiar pretind că am prin dreptate dreptul la răzbunare?"

Martori ai vieţii noi

"Dacă mă las săpat în inimă de iertarea lui Dumnezeu şi scot din mine inima de piatră pentru a primi inima de carne care cu milostivirea lui Dumnezeu, îmi este dat şi învăţ să-l iert pe fratele, permiţând să primesc această apă abundentă a milostivirii lui Dumnezeu în manieră intensă, acolo mă dezgolesc şi mă las îmbibat. Dau la o parte mimetica, mă scot afară din buncărul în care m-am pus cu egoismul meu, cu egocentrismul meu, şi mă deschid la o viaţă nouă. Atunci pot spune că dobândesc multe indulgenţe. Însă, desigur, acest limbaj al dobândirii, al raportului cu lucrurile, cu banul, cu banii, cu cantitatea, nu mai funcţionează, pentru că devine mistică a comuniunii. Cu viaţa mea şi cu mărturia mea de caritate devin martor faţă de cel care eventual nu crede că există posibilitate de renaştere şi de înviere, că am devenit nou. Dacă celălalt vede în mine aceeaşi faţă strălucitoare cu care Moise a coborât de la întâlnirea cu Dumnezeu, eventual ajunge să creadă că există o cale posibilă şi pentru el."

Milostivirea care îmbrăţişează

"Mesajul Jubileului Milostivirii, al porţii deschise pentru reconciliere, al capacităţii de a ierta se întâmplă într-un timp în care ne este greu, tot mai mult în război, unde limbajul urii din social şi tragedia bombelor care provoacă atâtea victime civile şi nevinovate ne vorbesc, dimpotrivă, de o atitudine care este exact opusul iertării", constată Tornielli, care continuă: "Totuşi, este frumos de subliniat că însăşi decizia convertirii nu este o precondiţie pentru a putea întâlni milostivirea. Mă gândesc mereu la acea scenă din evanghelie cu Isus care îl interesează pe Zaheu care era curios însă voia să stea la distanţă. Nu ne este spus dacă era inserat într-un parcurs penitenţial şi pentru ce a fost privit, iubit, chemat şi chiar Isus i-a spus: «Vin să mănânc în casa ta». A fost îmbrăţişat de milostivire. În fond, avem nevoie de această ploaie de milostivire. Pentru că a ne simţi iubiţi şi îmbrăţişaţi aşa cum n-am fost vreodată ne face să recunoaştem ceea ce suntem, adică nişte sărmani păcătoşi. Însăşi milostivirea lui Dumnezeu ne scoate din buncăr".

Milostivirea lui Dumnezeu care există dintotdeauna şi este pentru toţi

Preşedintele Academiei Pontificale de Teologie aminteşte că "imaginea ploii care coboară din belşug cu găleata, între altele o imagine evanghelică, pentru că Isus spune că Dumnezeu face să plouă peste cei drepţi şi nedrepţi, ar putea să ne facă să schimbăm perspectiva cu privire la dobândirea indulgenţelor prin milostivirea lui Dumnezeu. Suntem obişnuiţi să ne gândim la milostivirea lui Dumnezeu pe care o primim percepând-o de partea umană: «Sunt un credincios, sunt un botezat, comit păcatul şi, prin urmare, am nevoie să fiu iertat. Şi atunci merg la preot, mă spovedesc şi primesc milostivirea lui Dumnezeu, iertarea păcatelor mele prin actul sacramental». Dar nu funcţionează aşa pentru toţi. Funcţionează numai dacă ne punem în perspectiva că apa îmbelşugată a milostivirii lui Dumnezeu coboară asupra tuturor, nu numai asupra credincioşilor şi asupra creştinilor, asupra tuturor. Pentru că această apă îmbelşugată a milostivirii lui Dumnezeu există înainte de Abraham, de Adam, înainte să fie lumea. În Conciliul din Niceea au fost excomunicaţi toţi cei care spuneau că Isus «nu exista atunci când nu exista». Isus din Nazaret, care este milostivire a lui Dumnezeu revărsată asupra omenirii, exista «şi» atunci când nu exista, pentru că Isus este înainte de a fi lumea".

"A activa" milostivirea

"Cristos este milostivirea care coboară din belşug asupra tuturor, şi asupra lui Adam. Şi atunci în ce mod se întâmplă că fiinţele umane primesc această milostivire? Întocmai, depinde de fiinţa umană", spune Staglianò, "pentru că dacă tu eşti în viaţa creştină şi, prin urmare, ştii că eşti locuit de Spiritul Sfânt, ştii că există în tine o energie profundă de bine, că prin păcat te-ai negat pe tine însuţi şi pe ceilalţi, înţelegi că acum trebuie s-o activezi, astfel începi să faci pocăinţă, să ieşi afară din egoismul tău, să te controlezi mai mult pe tine însuţi, instinctele tale, să orientezi şi această energie de bine, nu numai printre rudele tale, printre prietenii tăi, ci lărgind-o universal, iubind chiar şi pe duşmani. Tu eşti cel care, făcând astfel binele, te scoţi afară din acea condiţie pe care evanghelia o numeşte păcat împotriva Spiritului Sfânt care nu poate fi iertat. Nu pentru că Dumnezeu nu l-ar ierta, ci pentru că eu mă pun în condiţia de a nu putea primi milostivirea lui Dumnezeu. Păcatul împotriva Spiritului Sfânt este acea ispită în care în Tatăl nostru îi cerem lui Dumnezeu să nu ne ducă. Şi explică bine asta Sfântul Augustin când spune că această ispită este de a ne pune în condiţia de a nu voi să-l iertăm pe fratele, pentru că dacă tu nu vrei să ierţi, chiar dacă Dumnezeu îţi trimite toată această apă a milostivirii, ea nu intră în viaţa ta, pentru că te-ai închis în buncărul urii, al supărării, al lui "nu-ţi deschid", al lui a nu voi să ierţi".

Încărcătura revoluţionară a iertării

Staglianò continuă: "În schimb, iertarea are o încărcătură revoluţionară pentru care cred că următorul Jubileu, cu referinţă la aceste fronturi de război în lume, şi îndeosebi la Ucraina, dar şi la ţara lui Isus, Palestina, ar putea să aibă o mare semnificaţie politică revoluţionară, şi a spune politică revoluţionară nu înseamnă a spune mai puţin mistică, a spune socială nu înseamnă a spune mai puţin spirituală, deoarece Cuvântul s-a făcut trup, cerul s-a răsturnat, astfel toată spiritualitatea lumii devine şi transformare a istoriei, a societăţii, a civilizaţiei. Să ne gândim la ura care se generează în aceste războaie. Aceste popoare şi aceste naţiuni îşi fac lucruri care obiectiv sunt de neiertat. Ei bine, cu privire la iertare nu trebuie bârfit. Iertarea creştină nu este o definiţie în dicţionar, are în schimb un conţinut specific, o semnificaţie clară şi foarte frumoasă. Este ceea ce vezi în Cristos răstignit: «Îmi dăruiesc moartea şi acest lucru este de neiertat, dar eu te iert». Deja Jacques Derrida spunea: «Dacă există iertare, iartă ceea ce este de neiertat, pentru că dacă nu se iartă ceea ce este de neiertat, ce iertare este?». Aceasta este experienţa profund creştină. Dumnezeu iartă fiinţele umane care îi ucid Fiul, deoarece pentru Dumnezeu uciderea Fiului este de neiertat. Dar dacă Dumnezeu iartă, posedă o încărcătură revoluţionară. Există o singură cale. Nu diplomaţia poate să rezolve pacea în Ucraina şi în Palestina. Diplomaţia poate ajunge pe bună dreptate la un pact de nonbeligeranţă, cine ştie cum, pentru cât timp. Pacea adevărată, aşa cum subliniază Papa Francisc, s-ar întâmpla numai dacă aceste popoare s-ar ierta".

Pentru a merge mai uşori, mai iertaţi, mai "milostiviţi"

Întorcându-se la semnificaţia indulgenţei plenare, Tornielli aminteşte conceptul că "este ceva diferit, mai deosebit, special, faţă de spovadă, faţă de sacramentul reconcilierii care ne reuneşte cu Dumnezeu de fiecare dată când am păcătuit; de fiecare dată când ne spovedim, ne întoarcem în harul lui Dumnezeu, reconciliaţi, dar păcatele pe care le-am comis lasă consecinţe care se revarsă asupra noastră, asupra fiinţei noastre. Indulgenţa intră tocmai în asta, este ca şi cum s-ar restabili haina perfect albă din momentul Botezului nostru şi este un dar special, legat de momente deosebite, şi nu numai de Jubileu, ci şi de unele binecuvântări urbi et orbi ale papei şi prin care, respectând condiţiile pe care Biserica le învaţă şi le stabileşte, este posibil să se obţină această indulgenţă pentru noi şi pentru rudele şi prietenii noştri, pentru răposaţii cărora vrem în vreun mod să transferăm acest cadou care ne este posibil graţie unei comuniuni de bunuri care ne uneşte pe noi care ne aflăm aici la cei care se află dincolo şi, prin urmare, noi care încă mergem cu trudă şi cei care sunt deja în paradis şi cei care sunt deja sfinţi, dar care ne pun la dispoziţie instrumente pentru a ne ajuta să mergem mai uşori, mai iertaţi şi milostiviţi", conclude directorul editorial al Dicasterului pentru mass-media vaticane.

Circulaţia de bunuri spirituale între lumea noastră şi lumea de dincolo

Monseniorul Staglianò atinge în sfârşit o temă complexă, care în istoria Bisericii a fost una dintre temele cruciale ale aplicării indulgenţelor şi care se referă la sufletele din purgator: "Este posibil ca de la cei care se află deja în paradis, ca într-un soi de feedback extraordinar, coboară asupra noastră bunurile spirituale şi bucuria veşnică ce este milostivire. De la noi, la rândul nostru, poate porni un fluviu de bine, de caritate, de fapte de iubire spre cei care au răposat şi care nu se află în paradis. Este posibil, cu rugăciunile noastre, mai ales cu faptele noastre de caritate şi de bine, nu numai să ajutăm persoanele sărace care au nevoie să mănânce, să bea şi să se îmbrace, ci şi să ajutăm procesul de înviere corporală a unui frate al nostru purificat, a celui care încă se purifică şi care va ajunge în paradis".

(După Vatican News, 7 mai 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu



Sursa:ercis.ro