Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

„A ne ruga pentru înaintași” și bătălia contra vanității

 
„A ne ruga pentru înaintași” și bătălia contra vanității
  • 23 Noi 2023
  • 264

Rugăciunea noastră pentru preoții trecuți la Domnul nu este o banală „cinstire adresată înaintașilor”! Este un semn de credință și de iubire creștină profundă.

Preoții mărturisitori – trecuți Dincolo – continuă să dea dovada credinței, rugăciunii și bucuriei lor spirituale, prin modestie, înțelepciune și umilință, prin încrederea în Dumnezeu și, mai ales, prin ascultarea față de autoritatea Bisericii. Nu au putut confunda apostolatul în Isus cu „acțiuni” (emoționale) și nu s-au lăsat dominați de orgolii personale sau de motivații senzaționale. Diferiți unii de alții prin felul lor de a fi, deosebiți prin sensibilitate și preocupări, au fost uniți în jurul lui Isus, purtând conștiința darurilor lor și trăind în spirit de caritate și fraternitate. Supraviețuiseră, traversând greutățile cu seninătate, oferindu-le semenilor o prezență încrezătoare și smerită. Deși fuseseră până atunci complet nebăgați în seamă de lumina reflectoarelor, îl purtaseră pe Isus pretutindeni și au primit harul de a-l dărui sufletelor.

Răspunsul la strădaniile vieții lor a venit atunci când, după căderea comunismului, primele bucurii ale Bisericii eliberate s-au revelat public în jurul lor. Mulți tineri – înainte și după 1989 –, privind viața exemplară a acestor oameni, n-au avut probleme în a-l urma pe Isus și a primi harul lui Dumnezeu. Ne putem întreba: de ce oare? Fiindcă acești supraviețuitori ai persecuției credinței au avut întotdeauna convingerea că lumea nu a început cu ei și nici nu se va sfârși cu ei. S-au bizuit pe Isus și pe ceea ce nu se poate contabiliza în cantități materiale, ci pe convingere și apropiere sufletească în Dumnezeu față de semenii lor! Nu au avut parohii și nici credincioși la vedere în timpul persecuției, dar mărturia lor arzătoare – chiar și atunci când lumea îi disprețuia pentru că au ales Crucea Domnului – a fost o școală de har și sfințire pentru Biserică.

Au trecut prin vâltoarea închisorilor și au făcut parte din Biserica clandestină, dar nu au abdicat de la smerenie și de la ascultarea față de mai-marii lor sufletești. Pentru ei, Dumnezeu și Biserica martirizată n-au fost niciodată pretext de superioritate, de lăudăroșenie sau vanitate! Au traversat vremea prigoanei știind că predicarea sinelui contravine moralei creștine și că mojicia, sfidarea bunei-cuviințe și a ascultării față de mai-marii bisericești au fost și rămân întotdeauna lucruri străine pentru Evanghelia lui Hristos.

Propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu, preoții mărturisitori nu au uitat să ne atragă atenția de gravitatea vorbitului cu două înțelesuri și de trufie, care – sub masca evlaviei față de soarta Bisericii – scoate la înaintare eul omenesc pentru a conduce la vrajbă și la dezbinare. Aceste atitudini reprobabile sunt incompatibile cu morala lui Isus, pentru care scopul nu poate scuza niciodată mijloacele.

În circuitul lumesc „înaintașii” sunt frecvent pomeniți în chip melodramatic. Evocări lacrimogene, care caută să legitimeze orgolii, judecăți pripite și interesate asupra prezentului sau scuză indolența și alegerile greșite, se află pe toate drumurile. Acestea nu numai că sunt nepotrivite pentru spiritul credinței, dar încurajează melancolia și, mult mai grav, vanitatea. Fără smerenie viața de credință a creștinului nu e decât o farsă. Rugăciunea pentru sufletele preoțești răposate ne învață că, pentru a fi credincioși adevărați, nu ne putem îndârji în îngâmfare și în lipsa de modestie, dar mai ales nu putem arbora atitudini impenitente.

Moștenirea generației de suferință pentru credință rămâne și astăzi cel mai bun pașaport pentru încrederea noastră și pentru stăpânirea noastră de sine, pentru speranță. Ceea ce este cu neputință la om devine cu siguranță posibil la Dumnezeu. Lui să-i fie mărirea și cinstea în vecii vecilor! Amin

+MIHAI, episcop

 

FOTO: Britchi Mirela
Fotografia reprezintă inscripția monumentului de la locul fostului mormânt al Fericitului martir Episcop Vasile Aftenie, Cimitirul Bellu-București.



Sursa:episcopiabucuresti.ro

Știri din aceeași categorie