Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Cardinalul Matteo Zuppi efectuează o vizită la Moscova ca trimis al papei Francisc

 
Cardinalul Matteo Zuppi efectuează o vizită la Moscova ca trimis al papei Francisc
  • 28 Iun 2023
  • 865

Cardinalul Matteo Zuppi efectuează o vizită la Moscova în calitate de trimis al papei Francisc în zilele 28 și 29 iunie a.c., fiind însoțit de un oficial al Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun. Vizita prelatului italian la Moscova se desfășoară după vizita efectuată la Kyiv pe 5 și 6 iunie 2023, când a avut întrevederi cu președintele Zelensky și cu alte autorități civile și religioase.

Cardinalul Matteo Zuppi, arhiepiscop de Bologna și președinte al Conferinței Episcopale Italiene, va efectua o vizită la Moscova în calitate de trimis al papei Francisc: a informat astăzi Sala de Presă a Sfântului Scaun. Prelatul italian, care a efectuat o vizită la Kyiv în zilele 5-6 iunie a.c., va fi însoțit de un oficial al Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun.

”Scopul principal al inițiativei”, se precizează în comunicatul de presă, ”este acela de a încuraja gesturi de omenie care să poată contribui la favorizarea unei soluții la tragica situație actuală și la găsirea de căi prin care să se ajungă la o pace justă”.

De amintit, în acest context, că papa Francisc a încredințat în luna mai cardinalului Matteo Zuppi sarcina de a conduce o misiune, în acord cu Secretariatul de stat, ”care să contribuie la reducerea tensiunilor în conflictul din Ucraina, cu speranța, la care Sfântul Părinte nu a renunțat niciodată, ca aceasta să poată lansa parcursuri de pace”. În această calitate, prelatul italian a efectuat o vizită de două zile la Kyiv, mai precis pe 5 și 6 iunie a.c., unde a avut mai multe întâlniri cu autoritățile religioase și civile, inclusiv cu președintele Wolodymyr Zelenskyi.



Sursa:vaticannews.va.ro