Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Noaptea Arestărilor: Invitație la comemorare pe 30 octombrie 2022

 
Noaptea Arestărilor: Invitație la comemorare pe 30 octombrie 2022
  • 27 Oct 2022
  • 984

În fiecare an, sfârșitul lunii octombrie reprezintă pentru Biserica noastră și pentru toate conștiințele credincioșilor greco-catolici un bun prilej pentru comemorarea unui moment tragic: noaptea arestărilor Episcopilor greco-catolici (28/29 octombrie 1948). Se cuvine să ne aducem aminte în rugăciune de acest eveniment pentru a nu uita istoria Bisericii noastre, dar și pentru a înțelege că dincolo de planurile celor care au vrut să o distrugă se află brațul puternic și binevoitor al lui Dumnezeu și că, cu ajutorul Lui, Biserica a supraviețuit prin credința Episcopilor, preoților, persoanelor consacrate și a multor credincioși. Aceștia au ales calea suferințelor, a închisorilor și a domiciliilor obligatorii, decât să-și lepede credința.

Inspirați de exemplul luminos al vieții lor, vă invităm, din încredințarea Preasfințitului Părinte Claudiu, ca duminică, 30 octombrie a.c., în cadrul Sfintei Liturghii, fie la momentul predicii, fie la sfârșitul celebrării, să amintiți acest moment istoric, invitându-i pe credincioși să urmeze exemplul Fericiților Episcopi martiri în trăirea credinței și fidelitatea față de Biserică – Una, Sfântă, Catolică și Apostolică. Să ne asumăm cu toată hotărârea crezul Fericitului Episcop martir Iuliu Hossu: „Credința noastră este viața noastră”.

În Catedrala episcopală „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, după Sfânta Liturghie arhierească, care va fi celebrată de la ora 10.30, scriitorul Gelu Hossu, președinte al Asociației „Cardinal Iuliu Hossu”, în cadrul unui moment de rugăciune către Fericiții episcopi martiri și de pomenire a episcopilor, preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor mărturisitori, va evoca momentul arestării și atitudinea eroică a episcopilor greco-catolici care, împlinindu-și până la jertfirea propriei vieți misiunea pe pământ, au fost încununați cu cununa martiriului prin ridicarea lor la treapta altarelor de către Sfântul Părinte, Papa Francisc, la 2 iunie 2019, cu ocazia vizitei istorice la Blaj, cea de-a doua a unui Suveran Pontif în România.

Totodată, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla împreună cu preoții care se vor afla în catedrală, se vor uni în rugăciune și îl vor comemora în mod particular pe unul dintre mărturisitorii Bisericii Române Unite, Mons. Tertulian Langa, prelat papal, fost vicar general şi ordinarius al Eparhiei de Cluj-Gherla, cu ocazia celebrării, în acest an, a centenarului nașterii sale (26 oct. 1922 – 26 oct. 2022).

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Isus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.” (Evr. 13, 6-8)

Cei șapte Fericiți episcopi greco-catolici martiri

– sinteză istorică –

 1. Preasfințitul Vasile Aftenie, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș

A avut vocația martiriului, și-a dorit să moară pentru credință, iar Dumnezeu l-a ascultat. A fost primul dintre cei șapte care a trecut la Domnul. A vrut să se poată jertfi pentru Hristos, încă din clipa când a fost hirotonit. În 1942 spunea: „Dacă ar fi necesar, voi suferi chiar și martiriul pentru idealul mare pe care îl are Sfântul Scaun Catolic Roman”. Șase ani mai târziu, în 1948, în plină prigoană, când a fost îndemnat să se ascundă pentru a nu fi arestat, a luat crucea pectorală în mână și a spus: „Această cruce mă oprește. De ce să mă ascund? Ce s-ar întâmpla dacă într-o luptă pe front generalul ar dezerta?” A fost ridicat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, din str. Polonă, împreună cu parohul, Pr. Tit Liviu Chinezu, și a fost dus la Ministerul de Interne din București. A răspuns Prim-ministrului Petru Groza, care l-a invitat să își lepede credința: „Credința nu este o cămașă pe care să o dezbraci seara și să o reîmbraci dimineața”. A murit la doar 51 de ani, ca urmare torturilor la care a fost supus. În clipa când a fost adus în celulă, după toate loviturile suportate, s-a întins pe pat și a făcut un atac cerebral care l-a paralizat, iar la câteva zile, a murit, în așa-zisa infirmerie a închisorii din Văcărești. Era 10 mai 1950.

2. Preasfințitul Valeriu Traian Frențiu, Episcop de Oradea Mare și Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Senior al Colegiului episcopal, a fost cel care a condus rezistența Bisericii Catolice. După începutul persecuției comuniste, îndemna la statornicie în credință. În 1948, scria într-o scrisoare pastorală: „Avem datoria să suferim, dacă este necesar, poate ofense, poate bătăi, poate închisoare și sărăcie, pentru că aceasta înseamnă să îi dai glorie lui Dumnezeu”. În 28 octombrie 1948 a fost arestat, la sediul său episcopal, și dus în arestul Ministerului de Interne din București. A ales să rămână fidel Bisericii Romei și Sfântului Scaun, așa cum spunea, „în viață și în moarte”. Prima perioadă de detenție (31 oct. 1948 – 26 febr. 1949), a petrecut-o împreună cu ceilalți Episcopi greco-catolici în arest preventiv la vila patriarhală de la Dragoslavele. Pentru că nu se recuperase după o boală gravă, pe care o avea din iarna lui 1947, în timpul detenției starea sănătății sale s-a înrăutățit și a fost spitalizat la Rucăr, unde nu i s-au acordat îngrijirile de care avea de fapt nevoie. După încă o perioadă de arest preventiv, la Mănăstirea Căldărușani, din 1950 a fost încarcerat la Penitenciarul Sighet. Hristos l-a chemat la El în 11 iulie 1952, în vârstă de 77 de ani, în celula 44. A murit înconjurat de ceilalți frați Episcopi, care i-au făcut slujba de înmormântare, înainte să fie luat și aruncat în cimitirul săracilor.

3. Preasfințitul Ioan Suciu, Episcop auxiliar de Oradea Mare și Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

A fost cel mai tânăr dintre cei șapte martiri. Pentru neobosita sa activitatea catehetică în rândul elevilor și tinerilor, a fost arestat în mai multe rânduri. Iubea mult tinerii. Mergea în excursii, juca uneori fotbal cu ei, avea multe publicații, catehisme și cărți destinate lor. Era un foarte bun orator, supranumit din această pricină „Gură de Aur”. Era foarte temut de Securitate, pentru că predicile sale aprindeau inimile. Într-un cuvânt ținut în anul 1948 spunea: „Bisericii Române Unite îi lipsește încă frumusețea martiriului și a prigoanei. Îi lipsesc rănile Mântuitorului”. A fost arestat la 27 octombrie 1948 și dus (în 29 octombrie) la Ministerul de Interne din București. După perioadele de arest preventiv, împreună cu ceilalți Episcopi, la Dragoslavele și Căldărușani, a fost dus la Jilava și apoi la Penitenciarul Sighet. Și-a încheiat pelerinajul pământesc la numai 46 de ani, la Sighet, în celula 44, în 27 iunie 1953. Suferea de colită cronică și a murit de foame pentru că nu se putea hrăni cu așa-zisele alimente din închisoare. A murit rostind cu voce tare, aproape strigând, rugăciunile Tatăl Nostru și Născătoare de Dumnezeu. La fel ca și la Preasfințitul Traian Frențiu, confrații episcopi i-au făcut slujba de înmormântare și abia apoi au chemat gardianul. Episcopul Todea, care l-a văzut înainte de a fi dus la groapă, avea să spună că „era atât de slab, cât o mână de om sănătos”.

4. Preasfințitul Tit Liviu Chinezu, Episcop consacrat în clandestinitate

Protopop de București (din 1946), Pr. Tit Liviu Chinezu a fost arestat în noaptea de 28 / 29 octombrie 1948, împreună cu Episcopul Vasile Aftenie, din casa parohială a bisericii Sfântul Vasile cel Mare din București și dus la Ministerul de Interne. După patru luni de arest la Mănăstirea Neamț, a fost adus la Mănăstirea Căldărușani unde erau deținuți, în aceeași perioadă, și Episcopii greco-catolici. Aici a fost ridicat la treapta de Episcop. Exista o corespondență secretă, prin bilețele cifrate, cu Nunțiatura Apostolică, așa că hirotonirea sa a fost făcută în conformitate cu legea canonică. Avea să spună la hirotonire: „Îmi ofer viața pentru a-l sluji pe Petru, cu toată deschiderea și sinceritatea”. În 1950 a fost încarcerat la Sighet. Nu a mai trăit mult timp, s-a îmbolnăvit grav din pricina condițiilor inumane de viață. Suferea de inimă. Când gardienii au văzut că are nevoie de tratament, l-au izolat într-o celulă neîncălzită. A murit de frig, la scurt timp, împlinindu-și legământul de la hirotonire, în Penitenciarul de la Sighet, la numai 51 de ani, în 15 ianuarie 1955.

5. Preasfințitul Ioan Bălan, Episcop de Lugoj

A fost un Arhiereu erudit, care a tradus Noul Testament din limba greacă. A fost arestat în 28 octombrie 1948 și dus la Secția Securității din Lugoj, de unde a fost transferat în arestul Ministerului de Interne de la București. De la el a rămas un răspuns dat Patriarhului Iustinian, care cuprinde foarte bine crezul celor șapte martiri: „Prea Fericite, dacă noi, Episcopii greco-catolici, am crede că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Hristos, ne-am da semnătura de trecere căci noi voim să fim cu Hristos. Dar nu ați venit la noi cu argumente teologice, nici cu virtuțile creștinești, ci ne-ați arestat și ne-ați întemnițat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Hristos”. Un răspuns demn și limpede pentru momentul în care se aflau, chiar dacă ierarhia ortodoxă nu a fost o cauză, ci un instrument de care s-au folosit cei supuși răului. Preasfințitul Ioan a supraviețuit închisorii și a murit pe 4 august 1959, în timp ce era cu domiciliu obligatoriu la mânăstirea Ciorogârla de lângă București. Avea 79 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Belu din capitală.

6. Preasfințitul Alexandru Rusu, Episcop de Maramureș

În anii 1947 și 1948 a fost persecutat de către agenții Securității, i s-a înscenat și un proces în urma căruia s-a rechiziționat reședința sa episcopală din Baia Mare. În 29 octombrie 1948 a fost arestat la Baia Mare și dus la Ministerul de Interne din București. A rămas ferm în credință, în pofida presiunilor și torturilor, deși a fost Episcopul cu cel mai lung timp de detenție – aproape 15 ani i-a petrecut în închisori, fiind încarcerat la Sighet, Galați, Cluj, Pitești, Dej și Gherla, sau în lagăre improvizate în mânăstirile ortodoxe de la Dragoslavele, Căldărușani, Curtea de Argeș, Ciorogârla, Cocoș. În 1948, le spunea credincioșilor săi în pastorală: „Acestea trebuie să ne găsească uniți și gata de sacrificiu, pregătiți să urmăm misiunea noastră de apostolat creștin, cu mai multă iubire pentru Dumnezeu și aproapele”. A trecut la Domnul la 79 de ani, pe 9 mai 1963, în infirmeria Penitenciarului din Gherla, după ce a primit dezlegarea și a dat tuturor celor care se aflau închiși împreună cu el, pacea lui Hristos. A fost înhumat în cimitirul Penitenciarului Gherla sau în cimitirul de pe dealul Cărămidăriei.

7. Episcopul Iuliu Hossu, Episcop de Cluj-Gherla

Episcopul Iuliu Hossu, cel dintâi cardinal al neamului românesc a rămas fidel până la sfârșit motto-ului său de o viață, pe care l-a rostit în repetate rânduri, atât conducerii de stat, cât și ierarhiei ortodoxe, când i s-a cerută să se lepede de Biserica sa: „Cu prețul libertății, nu, până la moarte! Căci credința noastră este viața noastră!”. El este cel care a citit Rezoluțiunea Adunării de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, rostind memorabilele cuvinte: „De acum înainte o singură țară, România, una și nedespărțită, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului său”. A fost un intelectual eminent, cu două doctorate în teologie și filosofie și membru de onoare al Academiei Române.

A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, dus apoi și anchetat, împreună cu ceilalți Episcopi, la Ministerul de Interne, la vila patriarhală de la Dragoslavele, și, între 27 februarie 1949 și 24 mai 1950, în arest preventiv la Mănăstirea Căldărușani. Episcopul Iuliu Hossu a fost deținut vreme de 5 ani la Sighet, între 1949 – 1955. Este unul dintre cei trei Episcopi care au supraviețuit Sighetului. Nu a fost însă eliberat niciodată. Ultima parte a vieții, din 1956, și-a petrecut-o în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldărușani. Acolo a fost vizitat de delegatul pontifical, Mons. Giovanni Cheli, care i-a adus la cunoștință că a fost numit cardinal, în secret, de către Papa Paul al VI-lea. Putea, grație acestui fapt, să părăsească România pentru a merge la Roma, însă nu ar mai fi putut să se reîntoarcă în țară. Cardinalul Giovanni Cheli a dat mărturie, spunând că atunci când i-a adus vestea, Preasfințitul a spus: „Transmiteți că mulțumesc Pontifului Roman pentru această mare onoare pe care o ofer Bisericii, dar eu nu voi merge la Roma, ci voi rămâne aici, cu turma care mi-a fost încredințată”. S-a înălțat la Casa Tatălui, în vârstă de 85 de ani, în 28 mai 1970, la spitalul Colentina din București. În ziua următoare a fost înhumat la Cimitirul Bellu catolic din capitală.

La 7 decembrie 1982 rămășițele pământești i-au fost transferate într-un cavou subteran, în același cimitir. A urmat, în zilele de 7 și 8 martie 2019, la Cimitirul Bellu catolic din București, deshumarea osemintelor slujitorului lui Dumnezeu, Arhiereu Iuliu Hossu. O parte dintre acestea, la cererea familiei, au fost reînhumate în același cavou, iar o altă parte a lor au fost transportate la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla.

Episcopul Iuliu Hossu, cel dintâi cardinal al românilor, a primit, împreună cu confrații săi Episcopi greco-catolici, „Cununa Martirilor” Bisericii Române Unite, de la Sfântul Părinte, Papa Francisc, care, cu ocazia vizitei istorice la Blaj, din 2 iunie 2019, a prezidat Ceremonia de beatificare a celor șapte Episcopi greco-catolici martiri, uciși pentru credință sub regimul comunist, în cadrul Sfintei Liturghii de pe Câmpia Libertății.

 

 



Sursa:eparhiaclujgherla.ro