Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [24] Profesoara Irina Berinde (1894-1976)

 
Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [24] Profesoara Irina Berinde (1894-1976)
  • 01 Apr 2022
  • 1061

Irina Berinde s-a născut în 1894, într-o familie de preoți greco-catolici și a crescut într-un mediu riguros din punct de vedere moral și cultural. Fiică de preot, nepoată a prelatului Tit Bud și soră a preotului Titus Berinde (vicar greco-catolic al Maramureșului înainte de 1948), Irina Berinde a urmat studii strălucute la Apponyi Collegium din Budapesta, în domeniul matematicii și fizicii și un doctorat în filosofie la Viena (1926), fiind prima femeie din Maramureș care a dobândit acest prestigios titlu. După absolvirea studiilor a fost repartizată la Lugoj. În primii ani și-a pregătit doctoratul, s-a implicat mai ales în activități sociale de caritate și cu caracter religios, militând pentru emanciparea femeii dar în spiritul moralei creștine. Imediat ce a putut să facă acest lucru a cerut să fie mutată în Maramureș. La începutul anului 1920 a fost repartizată la catedra de matematică-fizică de la Liceul de fete „Domnița Ileana” din Sighet și a ocupat acest post până în 1940, când s-a refugiat la Lugoj. La Sighet locuia în familia fratelui ei Titus Berinde. Activa în cadrul Despărățământului Astrei, cânta în corul Agru-lui, susținea conferințe, scria articole, se implica cu entuziasm și rigoare matematică în organizarea unor activități culturale, sociale sau religioase ale Societății femeilor greco-catolice, contribuia bănește la colectele cu scop caritativ. A fost unul dintre ajutoarele constante ale dr. Florent Mihalyi - președintele Asociațiunii între anii 1919-1940, mai cu seamă în susținerea publicației săptămânale „Dumineca” apărută în 1924, și cu merite cu totul deosebite în editarea suplimentului „AGRU” al acesteia. În 1924-1925 a inițiat și a condus „școala de patronaj pentru servitoarele din oraș, fete de la țară lipsite de îngrijirea și îndrumarea părintească”.

A scris două lucrări. Prima este Scrisori către Ana-Maria, prefață de pr. dr. Aloisie Ludovic Tăutu, Editura Societății Literare „Sf. Ioan Gură de Aur Oradea”, Ed. Doina, Beiuș, 1929, o serie de îndrumări sufletești pentru tinerele eleve. A doua este Fecioara înțeleaptă, Tipografia Asociațiunii pentru cultura poporului român din Maramureș, Sighet, 1937, un îndreptar pentru tinerele fete, cuprinzând o bună parte din articolele publicate în prea locală. A mai publicat în „Cultura Creștină” Blaj, „Flori de crin” Șimleul Silvaniei, „Dumineca” Sighet.

În 1940 s-a refugiat la Lugoj. La scurt timp după sosirea la Lugoj i s-a încredințat conducerea „Reuniunii Marinae” eparhiale. După întoarcerea din refugiu, în perioada 1945-1948 a fost ultimul director al Liceului de fete „Domnița Ileana”, iar din 1948 până în 1951 a fost profesoară de matematică la Liceul „Dragoș Vodă”, după care, pe motive confesionale, a fost înlăturată din învățământ și, până la împlinirea vârstei de pensionare, a mai primit, prin bunăvoința unor foști colegi, câte o suplinire. A fost scoasă și din casa în care locuia și trimisă într-o garsonieră din cartierul C.I.L. În această perioadă, după desființarea Bisericii Greco-Catolice și în timpul dominației regimului comunist, s-a izolat total de tot ceea se petrecea în jurul ei și s-a dedicat catedrei și credinței sale profunde, frecventând biserica romano-catolică. Nu s-a căsătorit, nu a avut urmași; toată viața ei a trăit ca o călugăriță, împărțită între școală și biserică și toată energia rămasă era pusă în folosul unor activități și acțiuni sociale și culturale. Având și o solidă cultură de factură umanistă, a fost un pedagog de excepție și un model de conduită morală pentru multe generații de elevi.

A fost o femeie extrem de puternică și a rezistat până în 1976 când, în urma unei fracturi la șold, nu s-a mai ridicat din pat. Neavând urmași, o rudenie colaterală, care s-a ocupat de înmormântare, l-a chemat să oficieze înmormântarea pe un anume părinte Gavril Man, trecut în 1948 de la greco-catolici la ortodocși, care în predică a acuzat-o de „trădare” fiindcă a frecventat biserica catolică, surprinzând neplăcut pe cei prezenți, colegi și elevi ai Domnișoarei Profesoare. În amintirea cunoscuților a rămas o figură înaltă, căruntă, îmbrăcată în negru, cu un profil sever, aproape bărbătesc (Dna Aurelia Vișovan). Cf. Ioan Ardeleanu-Pruncu, Maramureșul. Ziare și ziariști. De la începuturi până în 1945, Ed. Valea Verde, Sighetu Marmației, 2018, pp. 309-311.

 

pr. Anton Rus, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj