Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

2 aprilie 2005: moartea Papei Ioan Paul al II-lea

 
2 aprilie 2005: moartea Papei Ioan Paul al II-lea
  • 02 Apr 2014
  • 4270
Pe 2 aprilie 2005 a murit Papa Ioan Paul al II-lea. Un martor al pontificatului său a fost card. Stanislaw Dziwisz, secretarul său personal atât la Cracovia, cât şi la Vatican, iar acum arhiepiscop de Cracovia. Acesta a acordat un interviu pentru „L’Osservatore Romano” cu mai puţin de trei săptămâni înainte de canonizarea, pe 27 aprilie, a Fericitului Ioan Paul al II-lea împreună cu Fericitul Ioan al XXIII-lea, în care a rememorat unele momente din viaţa Papei Wojtyla.

Întrebat care este însemnătatea comemorării morţii lui Ioan Paul al II-lea, card. Dziwisz a spus că această lungă perioadă pe care a petrecut-o alături de el a avut un impact puternic asupra sa. „Multe evenimente au avut loc sub ochii mei”, a spus secretarul personal al lui Ioan Paul al II-lea, „începând de la noutatea alegerii unui papă care nu era italian după 455 de ani. Şi mai vie îmi este memoria atentatului dramatic în care aproape şi-a pierdut viaţa, în 1981. La toate acestea se adaugă nenumăratele vizite pastorale şi marile schimbări care au avut loc în acea perioadă în Europa şi în lume. În toată viaţa sa a avut un impact asupra istoriei. Cu toţii suntem convinşi că am trăit alături de un om sfânt”, a subliniat card. Dziwisz.

O altă întrebare pe care jurnalistul de la cotidianul roman i-a adresat-o card. polonez a fost cum a trăit momentul morţii celui care nu peste mult timp va fi canonizat. Secretarul personal al lui Ioan Paul al II-lea a spus: „De-a lungul anilor ne-a pregătit pentru acele momente, pentru momentul dureros al morţii sale. De aceea am trăit moartea sa cu seninătate şi având certitudinea învierii. Papa spunea: «Întreaga mea viaţă a fost îndreptată înspre Dumnezeu, iar acum a sosit momentul trecerii la cealaltă viaţă». A fost conştient până la final”, a subliniat card. Dziwisz, „chiar dacă nu putem spune cu certitudine când şi-a pierdut cunoştinţa. Înainte de a muri a celebrat Sf. Liturghie a Milostivirii Divine. S-a împărtăşit cu picături din sângele lui Cristos pentru a se pregăti pentru viaţa de dincolo. Îmi place să amintesc că în ultimele minute s-a rugat rugăciunea duminicii succesive, a Milostivirii Divine. A murit în timp ce recita rugăciunile de dimineaţă ale sărbătorii. Astfel, întreaga sa viaţă, de la început şi până la final, a fost unită misterului Milostivirii Divine. Astfel ne-a oferit programul pentru acest mileniu: Milostivirea divină. Lumea nu va avea pace dacă nu va apela la ea”.

De asemenea, card. Dziwisz a mai vorbit despre iubirea pe care o avea Ioan Paul al II-lea pentru tineri şi despre naşterea Zilei Mondiale a Tinerilor.



Sursa:ro.radiovaticana.va

Știri din aceeași categorie