Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [3] Binecuvântarea Euharistică

 
Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [3] Binecuvântarea Euharistică
  • 01 Feb 2021
  • 2084

Binecuvântarea Euharistică este un ritual specific Bisericii Catolice care constă în binecuvântarea credincioșilor cu Sf. Euharistie.

Biserica Greco-Catolică din România a preluat acest ritual de la Biserica Romano-Catolică, în prima jumătate a sec. XX, însă i-a dat o înfățișare specifică ritului bizantin.

Părintele călugăr Augustin Pop de la Mănăstirea Bixad a redactat un formular al devoțiunii Binecuvântarea Euharistică după un model preluat de la greco-catolicii ruteni, pe care l-a trimis episcopilor cerându-le părerea. Canonicul Nicolae Brînzeu de la Lugoj i-a propus episcopului Frențiu ca, înainte de a da un răspuns, să se tipărească un manuscris care să fie distribuit și pus în practică în unele parohii pentru a observa cum această practică este receptată de popor. Broșura a apărut în 1931 - editată fiind de Nicolae Brînzeu - în Editura Reuniunii de Misiuni, fără a se indica aprobarea forurilor superioare. Pusă în practică, s-a răspândit la sate cu succes. Între timp, la mitropolie s-a alcătuit un dosar cu rapoarte de la celelalte episcopii. Între timp, la Lugoj s-a publicat a doua ediție.

Episcopul dr. Alexandru Nicolescu publică în 1932, în „Sionul Românesc”, foaia oficială a eparhiei Lugojului, un articol în legătură cu Binecuvântarea Euharistică. După ce prezintă un istoric al binecuvântărilor biblice, după ce explică sensul teologic al binecuvântării euharistice, enumerând efectele diferitelor forme de binecuvântări ale lui Dumnezeu între oameni, continuă îndemnând preoţii să răspândească ritualul Binecuvântării Euharistice: „Puneţi-vă la lucru în mod conştient şi să nu mai existe nici o parohie pe teritoriul eparhiei mele unde să nu se practice acest rit care, sunt convins, ne va transforma în câţiva ani eparhia”. În rapoartele trimise de acelaşi episcop la Roma în 1933 a semnalat introducerea în eparhia Lugojului a Binecuvântării Euharistice, acţiune aprobată de Nunţiul Apostolic de atunci, Dolci. La acel raport, Nicolescu a primit răspunsul Congregaţiei Orientale în 1933, în care se precizează că Sf. Părinte a ascultat cu plăcere acel raport şi a avut cuvinte de laudă şi de încurajare, îndeosebi faţă de devoţiunea euharistică. Episcopul Nicolescu se adresează preoților spunând: „Servească acest fapt de încurajare şi imbold Veneratului nostru Cler eparhial împotriva acelora, cari faţă de această sfântă acţiune mai nutresc o rezervă fără rost”.

Tot în eparhia Lugojului s-a oficiat pentru prima dată Binecuvântarea Euharistică în ocazia octavei de rugăciuni din perioada 18-25 ianuarie sau cu alte prilejuri, în alternanță cu Paraclisul și Acatistul. Dar şi în arhidieparhie s-a oficiat această rugăciune. De exemplu, în afară de Liturghia ce se celebra zilnic în capela internatului Liceului de Băieţi „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj în anii 1940, în fiecare sâmbătă s-a cântat Paraclisul Maicii Domnului sau Binecuvântarea Euharistică (Anuarul 1940-1941, p. 136). Putem susține că trei oameni, călugărul bazilian Augustin Pop, canonicul Nicolae Brînzeu și episcopul Alexandru Nicolescu, au răspândit devoțiunea binecuvântării Euharistice, începând cu anul 1931, în episcopia de Lugoj apoi în întreg mediul greco-catolic românesc.

Au existat însă obiecţii împotriva introducerii Binecuvântării Euharistice în structura liturgică-spirituală a ritului bizantin propriu Bisericii Greco-Catolice. După părerea unor clerici greco-catolici români, Binecuvântarea euharistică, expunerea Sfântului Sacrament şi procesiunile euharistice introduse şi popularizate în Biserica Greco-Catolică în sine nu au nimic contrar ritului oriental, întrucât într-un fel sau altul se regăsesc deja sub o formă incipientă în acest rit; de exemplu, binecuvântarea euharistică se regăseşte în cadrul Liturghiei Înaintesfinţitelor. Astfel, introducându-se noile forme devoţionale ca funcţiuni extraliturgice, nu s-ar face altceva decât s-ar dezvolta ceea ce există deja. Clericii respectivi însă privesc problematica dintr-o perspectivă „ecumenică”, afirmând că dezavantajul acestor devoţiuni introduse recent este că vor fi privite de „disidenţi” ca o latinizare. Dincolo de acest aspect, se constată evidenţa amploarei pe care au luat-o aceste devoţiuni, aşa încât cu greu se mai pot înlătura. Se consideră a fi absolut necesară fixarea de norme rituale aplicabile acestor inovaţii, deoarece unii clerici oficiază Binecuvântarea Euharistică la sfârşitul Liturghiei, alţii la Înserat, unii după un formular, alţii după formularul de la Lugoj. În ceea ce priveşte expunerea Sf. Sacrament, clericii respectivi sunt pentru moment împotriva acestei practici, din consideraţie faţă de „frații ortodocși” cu care împărtășim același rit. Sunt de părere că atunci când totuși se organizează adoraţii comune să se deschidă numai uşile iconostasului şi să se aprindă lumânările pe altar. Oricum, se stăruie pentru întrunirea comisiei rituale interdiecezane care să pună la punct toate chestiunile rituale ale Bisericii Greco-Catolice.

Celor care sunt împotriva acestei devoţiuni pe motivul că nu este conformă cu linia ritului bizantin li se răspunde că însăşi rânduiala de la Binecuvântarea Euharistică este răsăriteană: înafară de cântarea de la început (Te ador Isuse), are o parte preluată din Paraclis (Dumnezeu e Domnul…, cu tropar), are o ectenie în stil răsăritean, are părţi din Dupăcinar (Cu noi este Dumnezeu…, rugăciunea preotului) etc. Broşura care cuprinde Binecuvântarea Euharistică este tipărită cu aprobarea Episcopiilor. Unele slujbe zise latinizante plac mult credincioşilor şi aceştia vin în mare număr la biserică atunci când se celebrează, iar astfel preotul trebuie să aibă tot interesul să oficieze Binecuvântarea Euharistică dacă observă că credincioşii participă în masă şi cu multă căldură şi însufleţire la această devoţiune. Într-un studiu documentat, pr. Augustin A. Pop OSBM, în lucrarea Dogmă şi Ritual. “Inovaţiile”, şi în deosebi “Binecuvântarea Euharistică”, Tip. Seminarului, Blaj, 1941, răspunde tuturor obiecţilor, afirmând că Binecuvântarea Euharistică este o moştenire a tradiţiei vechi răsăritene şi că este benefică progresului vieţii spirituale. Ritualul binecuvântării euharistice nu s-a preluat ad litteram dinspre zona romano-catolică, ci s-a prelucrat dându-i-se o fizionomie răsăriteană. Devoțiunea a prins teren și a devenit parte din patrimoniul de rugăciuni al Bisericii Greco-Catolice.

 

 

pr.  dr. Anton Rus

Facultatea de Teologie, Blaj