Sanctitatea Sa Papa Francisc, în scurta predică pe care a ţinut-o în dimineaţa zilei de 10 aprilie 2013 în capela „Casei Sfânta Marta” din Vatican, a afirmat că „Domnul este cel care salvează cu iubirea sa: nu ne salvează printr-o scrisoare, printr-un decret, (...)
Papa Francisc l-a numit pe arhiepiscopul de Palermo Administrator apostolic de Piana a italo-albanezilor de rit grec din Sicilia.De secole în Italia există un cler catolic italian căsătorit în mod legitim: este acela al eparhiei de rit greco-albanez care se găseşte în Calabria, Basilicata (...)
Sfântul Părinte l-a primit în audienţă, în cursul dimineţii de marţi, 9 aprilie, pe Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon. În prealabil acesta s-a întâlnit cu secretarul de stat, cardinalul Tarcisio Bertone și mons. Antoine Camilleri, subsecretar pentru (...)
Luni, 08 aprilie 2013, Sanctitatea Sa Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie în capela „Casei Sfânta Marta”, acolo unde a decis să locuiască pentru moment. În predică Sanctitatea Sa a reamintit celor prezenţi că pentru un creştin „progresul” înseamnă „micşorarea sa”, alegerea (...)
Ambasadorul Românieie pe lângă Sfântul Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban, a fost primit în audiență de către Sfântul Pârinte, alături de ceilalți membrii ai Corpului Diplomatic acreditați pe lângă Sfântul Scaun. Redacția Română Radio Vatican a cerut Ambasadorului să împărtășească impresiile (...)