“Iubirea lui Dumnezeu ne îndeamnă la vestirea Evangheliei” Comunicat final al Întâlnirii Episcopilor Orientali Catolici din Europa cu ocazia aniversării a 60 de ani de la întemeierea Eparhiei “Sfânta Familie” pentru (...)
Luna noiembrie este dedicată credincioșilor răposați. Creștinii vor putea obține indulegență plenară pentru cei răposați din după-amiaza zilei de 1 noiembrie (ora 12.00) și până în ziua de 2 noiembrie dacă, fiind spovediți, împărtășindu-se și vizitând (...)
De Cristiana Dobner Cultul şi respectul faţă de morţi este înnăscut în orice civilizaţie care vrea să se numească aşa şi să nu fie numai o turmă sau o adunătură de indivizi urâţi. Modalităţile amintirii sau ale memoriei sunt foarte diferite şi caracterizează (...)
Atunci când pronunțăm cuvântul „Satana” sau demon, ne vine în minte imediat o imagine populară care înfățișează o ființă cu coadă, coarne și copite, purtând încălțăminte de culoare roșie și ținând în mână o furcă. De (...)
Se împlinesc zilele acestea optzeci de ani de la mutarea osemintelor celor şase arhierei greco-catolici din cripta fostei biserici din curtea Mitropoliei la Capela Arhiereilor. Locul de odihnă veşnică a ierarhilor PP Aron, Atanasie Rednic, Grigore Maior, Ioan Bob, Ioan Lemeny (...)