Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Vecernia și Utrenia Duminicii a II-a după Rusalii

 
Vecernia și Utrenia Duminicii a II-a după Rusalii
  • 09 Iun 2018
  • 350

Duminica a 2-a după Rusalii

Chemarea primilor apostoli;

Sfinții martiri Alexandru și Antonina (+313);

Sfântul martir Timotei al Prusei (+362).

10 iunie 2018

(vers 1; lum 2; Ap Romani 2,10-16; Ev Matei 4,18-23)

 

La Vecernie

După ce a terminat de rostit Ectenia mare, preotul intră în Altar, pe ușa dinspre miazăzi și se așează în fața Sfintei Mese. Cântăreții, pe versul de rând, cântă primele două versete din Psalmul 140. La versetul Să se îndrepteze rugăciunea mea…, preotul primește cădelnița, binecuvântează tămâia și cădește Sfânta Masa împrejur, apoi altarul, iasă pe ușa dinspre miazănoapte, cădește iconostasul și întreaga biserică, intrând în altar pe ușa dinspre miazăzi.

 

Psalmul 140, pe versul 1, propriu-zis.

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!

 

Se pun Stihirile pe 10.

Stihirile Învierii 7, 3 ale Învierii, 4 ale lui Anatolie, pe vers 1.

 

Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).

Rugăciunile noastre cele de seara primeşte-le, Sfinte Doamne, şi ne dă nouă iertarea păcatelor, că Tu singur eşti Cel ce ai arătat în lume învierea.

 

Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).

Înconjuraţi, popoare, Sionul, şi-l cuprindeţi pe el şi daţi mărire într-însul, Celui ce a înviat din morţi; că Acesta este Dumnezeul nostru, Cel ce ne-a mântuit de fărădelegile noastre.

 

Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1)

Veniţi, popoare, să cântăm şi să ne închinăm lui Hristos, mărind învierea Lui cea din morţi; că Acesta este Dumnezeul nostru, Care a răscumpărat lumea de înşelăciunea vrăjmașului.

 

Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).

Veseliţi-vă ceruri, trâmbiţaţi temeliile pământului, strigaţi munţilor, vestiți bucurie! Că iată, Emanuel, pe cruce a pironit păcatele noastre; şi Cel ce dă viaţă, a omorât moartea și pe Adam l-a înviat, ca un iubitor de oameni.

 

Stih:  De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).

Pe Cel ce cu trupul, de voie, pentru noi s-a răstignit, a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat din morţi, să-L lăudăm, grăind: Întăreşte în dreapta credinţă Biserica Ta, Hristoase. şi împacă viaţa noastră, ca un bun şi iubitor de oameni.

 

Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).

Stând înaintea mormântului Tău celui primitor de viaţă noi nevrednicii, cântare de mărire aducem milostivirii Tale celei negrăite, Hristoase, Dumnezeul nostru; că cruce şi moarte ai primit, Cel ce eşti fără de păcat, ca să dăruieşti lumii învierea, ca un iubitor de oameni.

 

Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).

Cuvântului Celui împreună cu Tatăl fără de început şi împreună veşnic, Care din pântecele Fecioarei a ieşit negrăit, şi cruce şi moarte pentru noi, de voie, a primit, şi a înviat întru mărire, să-i cântăm, grăind: Dătătorule de viaţă Doamne, mărire Ție, Mântuitorul sufletelor noastre.

 

3 Stihiri ale Martirilor, vers 1.

Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).

Doimea pătimitorilor, dumnezeiescul Alexandru împreună cu Antonina, fiind îmbogățiți de strălucirea Treimii, bărbătește s-au nevoit, răbdând nevoi de multe feluri pentru Hristos; Căruia acum se roagă să se dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

 

Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1)

            Lămurit ai primit, Antonina preacinstită, îndoite cununi, a curăției și a pătimirii, biruind măiestriile vrăjmașului, și înaintea chinuirii și în vremea luptelor tale; roagă-te lui Hristos să se dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

 

Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).

          Fiind înălțați pe lemn, înțelepților, și tăindu-vi-se mâinile, fiind arși cu făclii și fiind spintecați și în lac adânc fiind băgați, și acolo primind sfârșitul cel fericit, purtătorilor de chinuri, nu v-ați depărtat de Dumnezeul tuturor.

 

Mărire…,  Şi acum…, Stihira dogmatică, a Născătoarei de Dumnezeu, vers 1.

Pe ceea ce este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Stăpânul L-a născut, uşa cea cerească, lauda celor fără de trup și podoaba credincioșilor, pe Maria Fecioara să o lăudăm. Că aceea s-a arătat cer şi biserică Dumnezeirii; aceasta, peretele cel din mijloc al vrajbei l-a stricat, pace a adus şi împărăţia a deschis. Pe aceasta, deci, având-o întărire a credinţei, apărător avem pe Domnul, Cel ce s-a născut dintr-însa. Îndrăzneşte, dar, îndrăzneşte poporul lui Dumnezeu, că Acesta va birui pe vrăjmași, ca un atotputernic.

 

În timp ce se cântă Stihira dogmatică, se deschid Ușile Împărătești, preotul îmbracă felonul, primește cădelnița, și face Ieșirea. Se oprește în fața Ușilor Împărătești și spune, cu capul plecat, Rugăciunea Intratului:

Seara și dimineața și la amiază Te lăudăm, Te binecuvântăm, îți mulțumim și ne rugăm Ție, Stăpâne al tuturor: îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta, și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri viclene, ci ne mântuiește de toți cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noștri, și întru Tine am nădăjduit, să nu ne rușinezi, Dumnezeul nostru.

Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Preotul binecuvântează Intratul, spre Sfintele Uși, cădește iconostasul, apoi, după terminarea cântării Stihirii, spune cu glas înalt:

Înțelepciune, drepți!

Strana cântă sau rostește imnul:

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Celui sfânt, a Celui fericit, Isuse Hristoase! Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seara, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte!

Când începe să se cânte imnul Lumină lină, se aprind toate luminile în biserică.

 

Prohimenul şi stihurile zilei, vers 6:

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)

Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!

Stih 2: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!

Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!

 

Preotul, din fața Sfintei Mese, rostește Ectenia stăruitoare și Ectenia celor șase cereri.

 

După Ectenia celor șase cereri se cântă îndată Stihirile Stihoavnei, din Octoih, vers 1.

Cu patima Ta, Hristoase, din patimi ne-ai dezlegat, şi cu învierea Ta din stricăciune ne-am mântuit; Doamne, mărire Ție!

 

Stih: Domnul a împărăţit întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins (Ps 92,1).

Să se bucure făptura, cerurile să se veselească, din mâini să bată neamurile, cu bucurie. Că Hristos, Mântuitorul nostru, pe cruce a pironit păcatele noastre, şi moartea omorând, viaţă ne-a dăruit, pe Adam cel căzut cu tot neamul înviindu-l, ca un iubitor de oameni.

 

Stih: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).

Împărat fiind al cerului şi al pământului, Cel ce eşti necuprins, de bunăvoie te-ai răstignit, din iubire de oameni; pe Tine iadul întâlnindu-Te s-a întristat, iar sufletele drepţilor primindu-Te, s-au bucurat; iar Adam văzându-Te pe Tine, Ziditorul, în cele de dedesubt, s-a sculat. O, minune! Cum a gustat moartea Viaţa tuturor. Ci, precum a voit, lumea a luminat, care grăieşte: Cel ce ai înviat din morţi, Doamne, mărire Ție.

 

Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).

Femeile purtătoare de mir miresme aducând, cu grăbire şi cu tânguire la mormântul Tău au ajuns; şi neaflând preacurat trupul Tău, dar aflând de la înger acea nouă și neobișnuită minune, au zis Apostolilor: Înviat-a Domnul, dăruind lumii mare îndurare.

 

Mărire…, Şi acum…, a Născătoarei, același vers.

Iată s-a împlinit prorocia Isaiei, că fecioară ai născut, și după naștere ca și mai înainte de naștere ai rămas, că Dumnezeu era Cel ce s-a născut. Pentru aceasta și firea ai înnoit-o. O, Maica lui Dumnezeu, rugăciunile robilor tăi ce se aduc în biserică nu le trece cu vederea. Ci, ca ceea ce ai purtat în brațele tale pe Cel îndurat, milostivește-te spre robii tăi și-L roagă să mântuiască sufletele noastre.

 

Apoi se cântă sau se citește Binecuvântarea dreptului Simeon ( Lc 2,29-32) și celelalte.

 

Troparele

Al Învierii, vers 1:

Piatra fiind sigilată de iudei şi ostaşii păzind preacurat trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta Puterile cerurilor strigă Ție, Dătătorule de viaţă: Mărire învierii Tale, Hristoase; mărire împărăţiei Tale; mărire rânduielii Tale, unule, iubitorule de oameni.

 

Mărire…, al Martirului, vers 4.

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale diavolilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.

 

Şi acum…, al Născătoarei de Dumnezeu, acelaşi vers.

Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-Se, şi crucea de bună voie pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

 

Preotul face Încheierea.

 

La Utreni e

Ccântăreții încep să cânte pe melodia troparului versului de rând  1:

Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul Învierii, vers 1:

Piatra fiind sigilată de iudei şi ostaşii păzind preacurat trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta Puterile cerurilor strigă Ție, Dătătorule de viaţă: Mărire învierii Tale, Hristoase; mărire împărăţiei Tale; mărire rânduielii Tale, unule, iubitorule de oameni.

 

Mărire…, al Martirului, vers 4.

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale diavolilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.

 

Şi acum…, al Născătoarei de Dumnezeu, acelaşi vers.

Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-Se, şi crucea de bună voie pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

Mărire…, al Martirului, vers 4.

 

După Ectenia mică, prima serie de Sedelne, vers 1:

Mormântul tău, Mântuitorule, ostaşii păzindu-l, morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce s-a arătat, care a vestit femeilor învierea. Pe Tine Te mărim, pierzătorul stricăciunii; la Tine cădem, Cel ce ai înviat din mormânt, la singurul Dumnezeul nostru.

 

Mărire…,

Pe cruce Te-ai pironit de bunăvoie, Milostive; în mormânt Te-ai pus ca un muritor, dătătorule de viaţă; puterea morţii ai sfărmat cu moartea Ta, Puternice. Că de Tine s-au cutremurat portarii iadului, Tu împreună ai înviat pe morţii cei din veac, ca un iubitor de oameni.

 

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.

Maică a lui Dumnezeu, care cu adevărat şi după naştere Fecioară te-ai arătat, pe tine te ştim toţi cei ce cu dor alergăm la a ta bunătate; că pe tine păcătoşii te avem ocrotitoare, pe tine te-am câștigat mântuire întru ispite, cea singură cu totul nepătată.

 

Apoi, după Ectenia mică,  a doua serie de Sedelne, vers 1:

Femeile, foarte de dimineață au venit la mormânt şi vedere îngerească văzând s-au cutremurat; mormântul a strălucit viaţă, minunea le-a spăimântat. Pentru aceasta, mergând, au vestit învăţăceilor învierea. Iadul l-a prădat Hristos, ca Cel ce este singur tare şi puternic; şi pe credincioşii cei morţi i-a sculat, teama osândirii dezlegând cu puterea Crucii.

 

Mărire…,

Pe cruce fiind pironit, Viaţa tuturor, şi între morţi fiind socotit Tu, Domnul, Cel fără de moarte; înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, și ai ridicat pe Adam dintru stricăciune. Pentru aceasta Puterile cereşti strigă Ție, Dătătorule de viaţă: Mărire patimilor Tale, Hristoase; mărire Învierii Tale; mărire smereniei Tale, unule, iubitorule de oameni.

 

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.

Marie, ceea ce eşti mărit locaş al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei disperări şi a greşelilor şi a necazurilor; că tu eşti mântuire şi ajutătoare şi folositoare tare a păcătoşilor, şi mântuieşti pe robii tăi.

 

Îndată, Binecuvântările Învierii, pe tropar vers 5.

În timpul cântării Binecuvântărilor Învierii, preotul cădește altarul și toată biserica.

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Adunarea îngerească s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morți socotit fiind, și puterea morții stricând, Mântuitorule, și împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, și din iad pe toți slobozindu-i.

 

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecați, o ucenițelor?  Grăit-a îngerul cel ce a strălucit la mormânt, către mironosițe; vedeți voi mormântul și înțelegeți, că Mântuitorul a înviat din mormânt.

 

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Foarte de dimineață mironosițele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul, și a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeți, ci spuneți apostolilor Învierea.

 

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Mironosițele femei, cu miruri venind la mormântul Tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiți pe Cel viu cu cei morți? Că a înviat din mormânt ca un Dumnezeu.

 

Mărire…, a Treimii.

Închinămu-ne Tatălui și Fiului acestuia și Spiritului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o ființă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Doamne.

 

Și acum…, a Născătoarei.

Pe Dătătorul de viață născându-L, Fecioară,  de păcat pe Adam l-ai mântuit și bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit, și pe cei căzuți din viață la aceeași i-a îndreptat, Cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu și om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia. Mărire Ție, Dumnezeule!

 

După Ectenia mică, se citește Ipacoiul.

Pocăinţa tâlharului a dobândit raiul, iar plângerea purtătoarelor de mir a vestit bucuria; că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.

 

Treptele, vers 1.

Antifonul I

Când sunt necăjit, auzi durerile mele, Doamne, către Tine strig.

Pustnicilor, celor ce sunt departe de lumea cea deșartă, neîncetată le este dorirea după Dumnezeu.

 

Mărire…, Şi acum…,

Sfântului Spirit cinste şi mărire împreună se cuvine, ca şi Tatălui şi Fiului; pentru aceasta să cântăm singura stăpânire a Treimii.

 

Antifonul II.

La munţii legilor Tale m-ai înălţat; cu fapte bune luminează-mă, Dumnezeule, ca să Te laud pe Rine.

Cu mâna Ta cea dreaptă luându-mă Tu, Cuvinte, păzeşte-mă, fereşte-mă, ca să nu mă ardă focul păcatului.

 

Mărire…, Şi acum…

Prin Spiritul Sfânt toată făptura se înnoieşte, întorcându-se iarăşi la cele dintru început; că întocmai este cu Tatăl şi cu Cuvântul.

 

Antifonul III.

De cei ce au zis mie: Vom merge în curţile Domnului, mi s-a veselit spiritul și mi s-a bucurat inima.

În casa lui David frică mare va fi; că acolo scaunele punându-se, se vor judeca toate seminţiile şi limbile pământului.

 

Mărire…, Şi acum…

Sfântului Spirit cinste, închinare, mărire şi putere se cuvine, precum Tatălui şi Fiului; că una este Treimea, în fire, iar nu în feţe.

 

Prohimen, vers 1.

Acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă (Ps 11,5bc).

Stih: Cuvintele Domnului, cuvinte curate (Ps 11,6a).

Acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă.

 

Exclamaţiunea: Că sfânt ești Dumnezeul nostru și întru sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Cântăreții, pe versul 1:

Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,6)

Toată suflarea să laude pe Domnul!

Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului!

Lăudaţi pe Domnul din ceruri! (Ps 148,1).

 

Preotul citește Evanghelia Învierii (Marcu 16,1-8)

Preotul poate așeza Sfânta Evanghelie pe tetrapodul din mijlocul bisericii, pentru a fi sărutată de credincioși și cădește Evanghelia.

Cântăreții citesc sau cântă: Învierea lui Hristos văzând…

apoi, Psalmul 50.

 

Cântăreții, pe versul 2, propriu-zis :

Mărire…,

Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum…,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.

 

Apoi, pe versul 6, propriu-zis :

Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre.

Stihira: Înviind Isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viața veșnică și mare îndurare.

 

După Ectenia specială, urmează cântarea Canoanelor.

Catavasia I

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Spiritul, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maice, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Catavasia III

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată sufletească, întăreşte-i în dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

 

Ectenia mică, apoi, Sedealna  Sfinților Martiri, vers 1:

Doimea cea minunată a cinstiților purtători de chinuri, răbdând cu tărie înfocarea chinurilor, stă înaintea Treimii cu mărire, rugându-se ca să dea prin Spiritul har și milă și curățire de greșeli, celor ce cinstesc mărită pomenirea ei.

 

Mărire…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, același vers.

Nădejdea creștinilor, Preasfântă Fecioară, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu, Celui pe Care L-ai născut mai presus de gând și de cuvânt, dimpreună cu Puterile cele de sus, ca să ne dea nouă iertare de greșeli și îndreptare vieții, celor ce te mărim pe tine pururi cu credință și cu dragoste.

 

Catavasia IV

Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al întrupării tale celei de sus şi din Fecioară, proorocul Avacum socotindu-l, a strigat: Mărire puterii Tale, Doamne!

Catavasia V

Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut pe Fiul cel fără de ani, Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă.

Catavasia VI

Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi această sărbătoare dumnezeiască şi cu totul cinstită a Maicii lui Dumnezeu, veniţi să înălţăm mâinile, mărind pe Dumnezeu, Cel ce s-a născut dintr-însa.

 

După Ectenia mică,  Condacul , vers 1:

Înviat-ai ca un Dumnezeu din mormânt întru mărire, şi lumea împreună o ai înviat; pentru aceasta firea omenească te laudă ca pe Cel ce ești Dumnezeu. Moartea a pierit şi Adam saltă, Stăpâne; şi Eva acum dezlegată fiind din legături, se bucură, grăind: Tu eşti, Hristoase, Cel ce dai tuturor învierea.

Icos

Pe cel ce a înviat a treia zi să-l lăudăm, ca pe Dumnezeu cel atotputernic, Care porţile iadului a sfărâmat şi pe credincioşii cei sfinţi din mormânt i-a înviat; pe Cel ce purtătoarelor de mir s-a arătat, precum bine a voit, zicând celor dintâi: Bucuraţi-vă! Şi Apostolilor bucurie vestindu-le, ca un singur dătător de viaţă. Drept aceea, femeile, cu credinţă, semne de învingere bine au vestit Ucenicilor; şi iadul geme şi moartea se tânguieşte, iar lumea se veseleşte, şi toţi împreună se bucură; că Tu dai tuturor, Hristoase, învierea.

 

Catavasia VII

Înţelepţii  lui Dumnezeu făpturii nu s-au închinat, fără numai Ziditorului, iar îngrozirea focului bărbăteşte călcându-o, s-au bucurat, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi Doamne, eşti binecuvântat!

Catavasia VIII

Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântând, şi să-L preaînălţăm pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată  lumea o ridică să cânte Ţie: Lăudaţi pe Domnul toate făpturile Lui şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

 

Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstindu-o să o mărim.

Preotul cădește altarul și toată biserica.

Stihurile (Cântarea Mariei: Lc 1,46-55):

Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimi şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai năascut, pe tine, cea întru adevăr Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

(Acest tropar se repetă după fiecare stih)

Că a căutat spre smerenia servitoarei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, Sfânt să fie numele Lui şi mila Lui, din neam în neam, spre cei ce se tem de El.

Făcut-a tărie cu braţul Său, Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.

Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.

Luat-a pe Israel, slujitorul Său, ca să-şi aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, până în veac.

Apoi: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu îndură-te spre noi!

Catavasia IX

Tot neamul pământesc să salte, fiind luminat cu spiritul şi să serbeze firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta sărbătoare a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige: Bucură-te, preafericită, Născătoare de Dumnezeu, pururea curată Fecioară.

 

După Ectenia mică,  Luminătorile (2), pe melodie specială.

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru (de două ori).

Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Piatra văzând-o răsturnată, purtătoarele de mir s-au bucurat că au văzut pe un tânăr şezând în mormânt şi acela le-a zis: Iată, Hristos a înviat, spuneţi învăţăceilor, împreună şi lui Petru: Mergeţi de grabă în muntele Galileei; acolo se va arăta vouă, precum a spus mai înainte prietenilor.

 

Mărire…, Şi acum…, a Născătoarei.

Îngerul a adus Fecioarei acest: Bucură-te! mai înainte de conceperea Ta, Hristoase; şi tot un înger a răsturnat piatra mormântului Tău; acela, în locul întristării semne de bucurie negrăită, iar acesta în locul morţii, pe Tine, Dătătorule de viaţă, vestindu-Te şi mărindu-Te, a vestit femeilor şi ucenicilor învierea.

 

Îndată, pe versul 1, propriu-zis, se cântă Stihirile de Laudă, precedate de Stihurile lor.

Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps 150,6). Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus! (Ps 148,1) Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)

Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui (Ps 148,2). Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)

Se pun Stihirile pe 8.

4 Stihiri ale Învierii, vers 1.

Stih: Ca să facă între ei judecată scrisă. Mărirea aceasta este dată tuturor cuvioşilor Lui (Ps 149,9).

Lăudăm, Hristoase, patima Ta cea mântuitoare şi mărim învierea Ta.

 

Stih: Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L întru tăria puterii Lui (Ps 150,1).

Cela ce cruce ai răbdat şi moartea ai stricat, şi ai înviat din morţi, împacă viaţa noastră, Doamne, ca Cel singur atotputernic.

 

Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).

Cel ce iadul ai prădat şi pe om l-ai înviat prin învierea Ta, Hristoase, învredniceşte-ne pe noi cu inimă curată să Te lăudăm şi să Te mărim.

 

Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L în psaltire şi alăută (Ps 150,3).

Umilirea Ta cea cu dumnezeiasca cuviinţă mărind-o, Te lăudăm pe Tine, Hristoase. Născutu-Te-ai din Fecioară şi nedespărțit ai rămas de Tatăl; pătimit-ai ca un om și de voie ai răbdat răstignire; înviat-ai din mormânt, ca dintr-o cămară ieşind, ca să mântuieşti lumea. Doamne, mărire Ție.

 

4 Stihiri ale lui Anatolie, vers 1.

Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi hore, lăudaţi-L în strune şi organe (Ps 150,4).

Când Te-au pironit pe lemnul crucii, atunci s-a omorât puterea vrăjmașului, făptura s-a clătinat de frica Ta şi iadul s-a prădat cu puterea Ta; pe cei morți din morminte i-ai înviat, şi tâlharului raiul i-ai deschis, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ție.

 

Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,5-6)

Tânguindu-se cinstitele femei, de grabă au ajuns la mormântul Tău şi au aflat mormântul deschis; şi cunoscând de la înger acea nouă şi nemaiauzită minune, au vestit Apostolilor că a înviat Domnul, dăruind lumii mare milă.

 

Stih: Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul nostru, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit (Ps 9,32).

Rănilor celor dumnezeieşti ale patimilor Tale ne închinăm, Hristoase Dumnezeule, şi jertfei celei din Sion a Stăpânului, care la plinirea veacurilor cu dumnezeiască arătare s-a săvârşit; că pe cei ce dormeau întru întuneric i-ai luminat, Soarele dreptăţii, ducându-i la strălucirea cea neînserată, Doamne, mărire Ție.

 

Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale (Ps 9,1).

Iubitorilor de tulburare, farisei și cărturari, ascultați: Unde sunt cei ce au venit la Pilat? Să spună ostaşii care păzeau: Unde sunt peceţile mormântului? Unde a fost mutat cel îngropat? Unde a fost vândut cel nevândut? Cum s-a furat Comoara? Pentru ce clevetiţi învierea Celui răstignit, călcătorilor de lege iudei? Înviat-a Cel liber între morţi şi a dat lumii mare milă.

 

Mărire…, Stihira Evangheliei, vers 2, propriu-zis.

Cu miresme venind femeile cele ce au fost cu Maria și nepricepându-se cum le va fi ca să-și împlinească dorirea, li s-a arătat piatra răsturnată și un dumnezeiesc tânăr potolind tulburarea sufletelor lor. Că a zis: A înviat Isus Domnul. Pentru aceasta, propovăduiți propovăduitorilor Lui învățăcei, să meargă în Galileea și-L vor vedea pe El înviat din morți, ca pe Dătătorul de viață și Domnul.

 

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, pe tropar vers 1

Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, că prin Cel ce s-a întrupat din tine iadul s-a zdrobit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta cântând strigăm: Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit aşa, mărire Ţie!

 

Se deschid ușile Împărătești, se aprind toate luminile, iar preotul, îmbrăcat în toate ornatele, stând în fața Sfintei Mese, primind cădelnița și cădind, zice cu glas mare::

Mărire Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina.

Preotul cădește altarul și toată biserica. Cântăreții: Doxologia mare.

Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire….

 

Cântăreții: troparul, vers 4:

            Astăzi mântuirea a toată lumea s-a făcut; să cântăm Celui ce a înviat din mormânt și Începătorului vieții noastre; că stricând cu moartea pe moarte, biruință ne-a dăruit nouă și mare milă.

Text pregătit de Pr. Ioan Fărcaș

Știri din aceeași categorie