Credința ascunsă
PS Claudiu: Meditație pentru Duminica a 17-a după Rusalii, Ev Mt 15,21-28
Meditație pentru Duminica a 17-a după Rusalii, Ev Mt 15,21-28
Leproși
vindecați, vameși convertiți și iată astăzi, o femeie cananeancă,
păgână pentru evrei, căreia fiica îi este vindecată. Începem să
înțelegem tot mai bine ce, sau mai corect spus “Cine” este acea lumină
prevestită de prooroci și amintită de evanghelistul Matei în duminica de
după Botezului Domnului: “Poporul care stătea în întuneric a văzut
lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a
răsărit". Pe măsură ce evanghelia ne este citită, duminică de duminică,
vedem Lumina lui Dumnezeu pătrunzând în cele mai ascunse, mai umile, mai
bolnave spații ale sufletului omenesc.
E adevarat că vindecarea
de astăzi sosește doar... într-un final. Dar un final cu adevărat
fericit, nu doar pentru fiica vindecată, ci și pentru mama ei,
protagonista evangheliei de astăzi, căreia îi sunt adresate minunatele
cuvinte din partea lui Isus: “Femeie, mare este credința ta!”. Același
Isus care va spune ucenicilor: “Dacă veţi avea credinţă în voi cât un
grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo,
şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă!”. Vă imaginați câte
poate muta o credință, nu cât un grăunte de muștar, ci una catalogată
drept mare!
Evanghelia ne vorbește de credință și de oameni. De
cât de neașteptat de mare sau de mică poate fi credința unora: ne gândim
la cărturari și la farisei și ne-am aștepta să găsim puzderie de
credință. Însă Isus pune în lumina necredința lor. Ne gândim la ucenici,
la cei care stau lângă Isus în permanență și ne-am aștepta să mute
munții. Dar Isus îi numește ”puțin credincioși”. Și iată în sfârșit un
sutaș sau o cananeancă, ce reușesc să provoace mirarea Mântuitorului:
“Mare este credința ta!” sau “Nici în Israel nu am găsit o asemenea
credință!”.
Suntem invitați să intrăm și noi pe calea credinței
cu umilință, știind că am avut, avem și vom avea momente în care suntem
ba pe urmele ucenicilor, ba pe urmele sutașului, iar altele,
câteodată... pe urmele fariseilor.
Fratele Mihai din Prilog,
vorbea la un moment dat de o femeie în vârstă, neștiută de nimeni, care
se ruga într-o biserică și “ținea” jumătate din Ardeal cu rugăciunile
ei. E adevărat că, așa cum spunea un binecunoscut jurnalist italian,
Rino Camilleri, în fața misticilor trebuie să ne retragem umili, în
vârful picioarelor. Dar chiar dacă spusele lor sunt de multe ori anevoie
de înțeles, fiindcă fac referință la o realitate pe care mintea umană
nu reușește să o pătrundă decât într-o mică măsură, ele ne dau o imagine
și un sens. Spusele fratelui Mihai, să ne ajute să privim la frații și
surorile noastre din biserică, cu alți ochi. Nu știm în inima cui se
ascunde credința ce poate muta munții din loc. De aceea Biserica ne
invită să cerem rugăciunile fraților și surorilor noastre, să ne rugăm
unii pentru alții, oferindu-ne Îndurării Divine: “Pe noi înșine și unii
pe alții și toată viața noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm”.
PS Claudiu
Episcopul Curiei