Dumnezeu păstrează şi cârmuieşte creaţia
301. Creând-o, Dumnezeu nu-şi lasă făptura la
voia întâmplării. El nu îi dă numai fiinţă şi existenţă, ci o şi
păstrează în fiecare clipă în fiinţă, îi dă facultatea de a acţiona şi o
călăuzeşte spre scopul ei. Recunoaşterea acestei dependenţe totale faţă
de Creator este izvor de înţelepciune şi de libertate, de bucurie şi de
încredere:
Tu iubeşti toate cele ce sunt şi nimic nu dispreţuieşti din cele ce ai
făcut, căci dacă ai fi urât un lucru, nu l-ai fi plăsmuit. Şi cum ar fi
rămas ceva, de nu ai fi voit Tu? Şi cum ar dăinui, de n-ar fi fost
chemat de tine la fiinţă? Dar Tu cruţi toate, căci toate ale tale sunt,
Stăpâne, iubitorule al vieţii. (Înţ 11, 24-26).
