Când viaţa se scurge din noi
PS Claudiu: Meditație pentru Duminica a XXIV-a după Rusalii (Lc 8,41-56)
Ev Lc 8,41-56
Înainte
de a intra în meditaţia cuvântului evangheliei de astăzi, aş vrea să ne
reîntoarcem puţin la cea de duminica trecută, ce ne prezintă eliberarea
îndrăcitului din ţinutul Gherghesenilor. Ne-am putea întreba: de ce
oare atunci când omul eliberat, vindecat, întreg, îi cere lui Isus să-l
lase să se alăture grupului ucenicilor, Mântuitorul îl refuză şi îi dă
în schimb o altă misiune, aceea de a spune tuturor cât bine i-a făcut
Dumnezeu?
Rămânem o clipă interzişi! Oare nu tocmai aceasta este
chemarea pe care ne-o adresează Isus, de a-L urma? De ce în acest caz
pare să fie altfel?
Adevăratul răspuns ne este revelat în
evanghelia de astăzi. Avem două istorii de suferinţă. Două istorii
aflate sub semnul morţii. În primul caz, cel al lui Iair, e vorba de o
moarte iminentă. În cel de-al doilea de una lentă, dar nu mai puţin
înspăimântătoare: o femeie cu scurgere de sânge, aşa cum ne este
prezentată. În Vechiul Testament sângele simbolizează viaţa. Deci am
putea redefini femeia de astăzi ca pe o persoană din care viaţa se
scurge încet-încet.
Dar oare nu ne recunoaştem ? Nu suntem oare,
de când ne naştem, persoane din care viaţa se scurge încet-încet? În
această femeie, întreaga umanitate, fiecare dintre noi, suntem prezenţi
în faţa lui Isus. Atingerea de El opreşte hemoragia vieţii, fiindcă este
Stăpânul ei, Cel ce dă Viaţa. Alaiurile morţii încremenesc la atingerea
Lui, la fel ca în evanghelia învierii tânărului din Nain. Mulţimii ce
îl aşteaptă astăzi la casa lui Iair, îi îngheaţă zeflemeaua pe buze la
vederea minunii. Iar Mântuitorul îi scoate pe toţi afară, cu zâmbetul
lor mortifer cu tot. La fel va face şi în viaţa noastră atunci când ne
vom hotărî se ne atingem cu adevărat de El. Va scoate afară toate
alaiurile şi mesagerii morţii. Însă va trebui să ne atingem de El nu ca
mulţimea ce-L împresoară, ci ca femeia suferindă.
Și totuşi,
care este legătura cu refuzul din evanghelia de duminica trecută? Tocmai
această sărmană femeie! Faptul ca ea “a auzit vorbindu-se de Isus”! O
fi auzit de la omul eliberat din ţinutul Gherghesenilor? De la un altul?
Ce importanţă are? Esențialul e că cineva a vestit cât bine i-a făcut
lui Dumnezeu.
Dacă Isus ţi-a atins inima şi viaţa, dacă te-a
mângâiat în suferinţa şi în necazurile tale, dacă ai simţit măcar un
colţ al hainei Lui mângâindu-ţi existenţa, dator eşti să faci şi tu, din
toate acestea, un tezaur pe care să-l păstrezi în inima ta, pe urmele
Maicii Sfinte.
Și mai ești dator să vesteşti şi celorlalţi. Dacă nu cu vorba, măcar cu viaţa ta.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
