“Incapabili” de Dumnezeu ?
PS Claudiu: Meditație pentru Duminica a XVIII-a după Rusalii (Luca 5, 1-11)
Ev: Lc. 5,1-11
Două lucruri ne surprind citind
evanghelia de astăzi. În primul rând faptul că Petru îi spune Domnului
că este un om păcătos, ca şi cum i-ar dezvălui ceva nou; ca şi cum
Dumnezeu nu ar şti deja. În al doilea rând, convingerea lui Petru că
păcatele lui sunt o piedică între el şi Isus.
Oare nu ne
recunoaştem şi noi? Evanghelia se revelează încă o dată o oglindă pentru
sufletul nostru. Mergem de multe ori la spovadă cu frica în sân, cu
ruşine. Oare credem cumva că îi spunem ceva nou lui Dumnezeu? Că îl
surprindem? Că ne-ar putea spune: “La aşa ceva nu mă aşteptam din partea
ta”? Uităm că suntem în faţa Domnului, care ne cunoaşte din sânul mamei
noastre şi ştie foarte bine de ce suntem capabili. Un Dumnezeu care
ne-a chemat nu fiindcă am fi sfinţi, ci ne-a chemat din iubire, bine
ştiind toate mizeriile noastre. Iar cele mai mari mizerii ale noastre,
ale oamenilor în general, nu sunt altceva, așa cum spunea sfânta Tereza
de Lisieux, decât o picătură de apă aruncată pe un rug aprins. De fapt
noi mergem să primim iertarea şi iubirea lui Dumnezeu, nu să comemorăm
păcatele noastre. Este un loc deci al bucuriei, iar nu un loc de
pedeapsă!
Dumnezeu nu ne cheamă dacă sau atunci când suntem
sfinţi. Ne cheamă din iubire. Si tot ceea ce ne pune la îndemână prin
Biserica, botezul, mărturisirea, cuminecarea şi multe, multe altele, ne
ajută să creştem în sfinţenie. O sfinţenie ce nu e rodul strădaniilor
personale, ci un dar al lui Dumnezeu: sfinţenie din sfinţenia Lui.
Dacă
nu credem acest lucru, nu suntem nimic altceva decât nişte farisei:
“Îţi multumesc Doamne că nu sunt ca ceilalţi. Mă rog, postesc, mă duc la
Biserica, etc.”. În loc să privim iubirea necondiţionată a lui Isus,
care ne iubeşte asa cum suntem, ne-am uita doar la noi: la ce am făcut
sau la ce nu am făcut. Când vom înceta să ne mai punem în centrul
atenţiei şi să ne dăm seama că Dumnezeu este centrul?
“Duc in
altum”, deschide-ţi orizonturile, deschide-ţi inima, ieşi din cercul tău
strâmt, ieşi din îngustime înspre largul infinit al iubirii lui
Dumnezeu!
Este interesant faptul că tocmai acest fragment, în
care Principele apostolilor descoperă şi mărturiseşte că este păcătos,
ne este indicat de către exegeţi ca şi “chemarea lui Petru”. În mod
aparent paradoxal, s-ar putea ca şi noi, tocmai atunci când ne simţim cu
totul “incapabili” de Dumnezeu, să auzim de fapt chemarea Lui.
PS Claudiu
Episcopul Curiei