208. În faţa prezenţei atrăgătoare şi
misterioase a lui Dumnezeu, omul îşi descoperă micimea. În faţa rugului
aprins, Moise îşi scoate sandalele şi îşi acoperă faţa
înaintea Sfinţeniei divine. În faţa Slavei Dumnezeului de trei ori
Sfânt, Isaia exclamă: "Vai mie, sunt pierdut! Căci sunt om cu buze
necurate" (Is 6, 5). În faţa semnelor dumnezeieşti pe care le săvârşeşte
Isus, Petru exclamă: "Îndepărtează-te de mine, căci sunt om păcătos,
Doamne!" (Lc 5, 8). Dar, pentru că Dumnezeu e sfânt, El poate ierta
omului care se descoperă păcătos în faţa lui: "Nu-mi voi dezlănţui
iuţimea mâniei mele (...), căci Eu sunt Dumnezeu şi nu om, Eu sunt Cel
Sfânt în mijlocul tău" (Os 11, 9). Apostolul Ioan va spune, de asemenea:
"În faţa lui ne vom împăca inima, chiar dacă ne-ar osândi inima
noastră, căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte
toate" (1 In 3, 19-20).
