697.
Norul şi
lumina. Aceste două
simboluri sunt inseparabile în manifestările Spiritului Sfânt. Încă de la
teofaniile Vechiului Testament, Norul, când întunecat, când luminos, îl
revelează pe Dumnezeul viu şi mântuitor, învăluind transcendenţa slavei
sale: cu Moise pe muntele Sinai, la Cortul Adunării şi în timpul drumului prin pustiu; cu Solomon cu ocazia sfinţirii Templului.
Iar aceste figuri sunt duse la împlinire de Cristos în Spiritul Sfânt.
Acesta se coboară peste Fecioara Maria şi o "adumbreşte" ca să-l
zămislească şi să-l nască pe Isus.
Pe muntele Schimbării la Faţă, El vine în norul care-i umbreşte pe
Isus, pe Moise şi Ilie, pe Petru, Iacob şi Ioan, «şi glas s-a făcut din
nor, zicând: 'Acesta este Fiul meu cel ales, de El să ascultaţi'» (Lc
9, 34-35). În sfârşit, acelaşi Nor "l-a luat pe Isus din faţa ochilor"
ucenicilor în ziua Înălţării şi îl va revela pe Fiul Omului în slavă în Ziua Venirii sale.
