Spiritul Sfânt să ne ajute să înţelegem "iubirea lui Cristos faţă de noi" şi să ne pregătească inima pentru "a ne lăsa iubiţi" de Domnul. Acesta este îndemnul pe care ni l-a adresat papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii celebrată joi, 31 octombrie a.c., în capela Casei Sfânta Marta din Vatican.
Oprindu-se asupra primei lecturi din liturgia zilei, luată din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani, capitolul 8, papa Francisc a explicat că apostolul neamurilor ar putea să ne apară ca fiind "destul de mândru", "prea sigur de sine" când face în afirmaţia "nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu vor putea să-l despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru".
Iubirea unei mame
Şi totuşi, prin iubirea Domnului, suntem "mai mult decât învingători" – după cum evidenţiază papa Francisc, citându-l pe sfântul Paul, pontiful explicând motivele care îl justifică pe apostol să facă o astfel de afirmaţie. Din momentul în care Domnul l-a chemat pe drumul Damascului, Paul a început să înţeleagă misterul lui Cristos; "s-a îndrăgostit de Cristos, cu o iubire puternică, autentică, ce nu are nicio legătură cu iubirea prezentată de telenovele. Paul simţea măreţia iubirii lui Cristos, de care nu l-ar fi putut despărţi nici necazul, nici strâmtorarea, nici persecuţia, nici, foametea, nici lipsa de haine, nici primejdia şi nici sabia.
Papa Francisc: «Astfel era iubirea apostolului Paul. Iar eu mă întreb: eu îl iubesc pe Domnul în acest fel? Când vin momentele grele în viaţă, de câte ori nu simţim nevoia să spunem "Domnul m-a părăsit, nu mă mai iubeşte", şi am vrea să renunţăm la Domnul. Însă, Paul era sigur că Domnul nu-l abandonează niciodată. A pătruns înţelesul iubirii lui Cristos în propria viaţă. Aceasta este calea pe care ne-o indică Paul: întotdeauna calea iubirii, în momentele fericite şi în cele de încercare; mereu, înainte. Aceasta este măreţia lui Paul.»
A-şi da viaţa pentru celălalt
Iubirea lui Cristos, adaugă pontiful, nu poate fi descrisă; este ceva măreţ
Papa Francisc: «Tocmai el, care a fost trimis de Tatăl să ne mântuiască, şi-a împlinit misiunea cu iubire, şi-a dat viaţa pentru mine: nu există iubire mai mare decât jertfirea propriei vieţi pentru un altul. Să ne gândim la o mamă, la iubirea unei mame – de exemplu – care-şi dă viaţa pentru propriul fiu, îl însoţeşte întotdeauna în viaţă, în momentele dificile, şi chiar mai mult decât atât… . Este o iubire care ne este aproape; iubirea lui Isus nu este abstractă, ci este interpersonală: eu-tu; eu-tu, fiecare dintre noi, cu nume şi prenume.»
Plânsul pentru fiecare dintre noi
În Evanghelia [din liturgia zilei], după sfântul Luca [cap. 13], papa Francisc observă un aspect din "iubirea concretă a lui Isus". Vorbind despre Ierusalim, Isus aminteşte situaţiile în care a încercat să-şi adune fiii "după cum o cloşcă îşi adună puii", însă a fost împiedicat să facă acest lucru şi "a plâns".
Papa Francisc: «Iubirea lui Cristos îl face să plângă, să plângă pentru fiecare dintre noi. Câtă bunătate există în această expresie. Isus ar fi putut condamna Ierusalimul, ar fi putut spune lucruri aspre… Însă, se tânguie pentru că cei din Ierusalim nu se lasă iubiţi precum puişorii cloştii. Astfel este bunătatea iubirii lui Dumnezeu în Isus. Iar Paul a înţeles această iubire. Dacă noi nu ajungem să simţim, să înţelegem bunătatea iubirii lui Dumnezeu în Isus faţă de fiecare dintre noi, nicicând nu vom putea înţelege ce este iubirea lui Cristos.»
Iubire care se transformă în lacrimă
Papa Francisc ne îndeamnă să ne întrebăm dacă Isus plânge pentru noi, El care "ne-a dăruit atâtea lucruri" în vreme ce noi, deseori, alegem să mergem "pe o altă cale". Iubirea lui Dumnezeu "devine lacrimă", devine plâns, plânsul bunătăţii lui Isus – după cum a explicat papa Francisc spunând, la finalul omiliei, că sfântul Paul "s-a îndrăgostit de Cristos şi nimic nu l-ar fi putut separa de El".
