Clipe emoționante, joi seara, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, la manifestarea dedicată memoriei celor care și-au pierdut viața sau care au suferit în timpul prigonirii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Primul mare eveniment de acest gen organizat la Blaj după vizita istorică a Papei Francisc s-a bucurat de prezența episcopilor greco-catolici români, reuniți cu ocazia sesiunii de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, desfășurate la Blaj, în perioada 23-25 octombrie 2019.
Evenimentul, numit generic „Credința noastră este viața noastră”, după crezul de viață al Fericitului Episcop Iuliu Hossu, a debutat cu o slujbă de pomenire pentru odihna veșnică a credincioșilor greco-catolici morți pentru credință în timpul prigoanei comuniste și a fost urmat de două conferințe foarte interesante despre modul admirabil în care ierarhii și preoții greco-catolici au trăit prigoana comunistă.
Pr. dr. Cristian Barta, Vicar general al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, care a prezentat comunicarea „Perioada prigoanei Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, piatră de încercare pentru credință”, a ținut să remarce, încă o dată, importanța prezenței Sfântului Părinte la Blaj, din data de 2 iunie:
„A fost amintită vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj, care, în data de 2 iunie, i-a beatificat, pe Câmpia Libertății, pe cei șapte episcopi greco-catolici martiri. În felul acesta s-a împlinit o așteptare uriașă care exista în sufletul credincioșilor, în sufletul preoților, al persoanelor consacrate din Biserica Greco-Catolică și, în mod cert, s-a confirmat un adevăr care s-a verificat mereu în viața martirilor, faptul că după Vinerea Mare urmează Duminica Învierii! Și cine îl urmează pe Mântuitorul Nostru pe Calea Crucii și își dăruiește viața, acela va trăi veșnic în Lumina Lui Dumnezeu. Acum noi ne rugăm Fericiților Episcopi Martiri, le cerem mijlocirea pentru noi, pentru Biserică, pentru țara noastră și încercăm să desprindem aspecte din viața lor pe care le-am putea și noi trăi și pune în practică.”
Pentru a exemplifica acest lucru, Pr. Cristian Barta a dat ca exemplu atitudinea Episcopatului Bisericii Române Unite cu Roma, avută cu un an înaintea scoaterii în afara legii a Bisericii Grecio-Catolice. Astfel, pe 22 octombrie 1947, Sinodul BRU, reunit la Oradea, în plină ofensivă a statului comunist român împotriva Bisericii Greco-Catolice, decide să refuze, în unanimitate, ordinul Ministerului de Interne, care cerea ca în duminica următoare (24 octombrie 1947), în toate bisericile, să se predice împotriva marelui patriot greco-catolic Iuliu Maniu (aflat deja în arest), iar Biserica să se delimiteze de acesta (neoficial se solicita apeluri de condamnare la moarte pentru Iuliu Maniu - n.r.). Deși știau că va urma o prigoană puternică asupra Bisericii Române Unite, episcopii nu au ezitat să refuze aceasta cerere. Era vorba despre două elemente definitorii care împiedicau acest lucru, conștiința și dăruirea de sine, așa cum explică Vicarul general al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș:
„Tocmai de aceea încerc să vorbesc despre prigoana împotriva Bisericii Greco-Catolice și despre ceva ce putem imita din viața Episcopilor, plecând de la acest caz, pentru că aici găsim două elemente foarte importante: conștiința și dăruirea de sine.
Conștiința este esențială pentru fiecare dintre noi. Dar conștiința nu este amorfă, nu este indiferentă, o conștiință autentică, luminată de Adevăr, ancorată în Dumnezeu, este structurată în baza unor valori morale și spirituale. Într-o conștiință autentică, Adevărul este Adevăr și va fi mereu Adevăr și credința nu rămâne la nivel de teorie, ci este încarnată în propria viață. De aceea, găsim în mărturiile lăsate de acești ierarhi sfinți, dar și în textele scrise de alți mărturisitori ai credinței, mereu apelul la conștiință. Cu conștiința nu se face compromis, „credința noastră este viața noastră”, pentru că ar însemna să nu mai fim noi înșine. Ar însemna să abdicăm de la demnitate, de la moralitate. Episcopii martiri și-au trăit conștiința identităților catolice fiind susținuți de Dumnezeu și au avut acea convingere că ei nu suferă doar din dorința torționarilor sau doar pentru un anumit număr de persoane, nu din cauza unor vinovați, ci ofereau suferința lor ca ispășire pentru păcatele întregii umanități și ei se rugau pentru convertirea celor care îi făceau să sufere.
Dăruirea de sine! Ei ar fi putut, în fața presiunilor celor puternici ai vremii, să se distanțeze de Iuliu Maniu. Dar ar fi însemnat să nu mai fie ei însiși, să nu mai fie Ierarhii Bisericii Greco-Catolice, să nu mai fie oamenii adevărați pe care îi cunoscuseră toți credincioșii și elevii școlilor pe care le vizitau atât de des. Iar în final, această oferire a propriei vieți s-a consumat cu totul, devenind jertfă bine primită Bunului Dumnezeu, care ne arată, prin Biserică și prin Sfântul Părinte Papa Francisc, că ei sunt ridicați la cistea Altarelor.”
A doua conferință a fost susținută de Prof. univ. dr. Ion Buzași, care a vorbit despre poezia carcerală în operele poeților preoți greco-catolici. Reputatul om de cultură blăjean a făcut o scurtă prezentare acestui gen literar, care a presupus mult curaj și talent artistic, „alimentat” de condițiile inumane din închisorile comuniste:
„Vorbim despre o poezie cvasi folclorică...în închisorile de atunci nu era hârtie, nu aveai voie să ai creion, așa că poezia aceasta se „scria” cu mijloace foarte ingenioase, pe fund de gamelă, pe săpun, sau se transmitea prin alfabetul Morse, pentru că existau în închisorile comuniste oameni cu o memorie fenomenală, care, la ieșirea din închisoare, știau volume de poezii! După anul 1990 în România s-au publicat volume cu antologii de poezii carcerale.”
Printre marii poeți, considerați clasici deja, ai acestui gen, se află și ierarhi, preoți și profesori greco-catolici, care ne-au lăsat versuri monumentale despre această perioadă neagră. Prof. univ. dr. Ion Buzași i-a evocat, în acest sens, pe PS Ioan Ploscaru, pr. Tertulian Langa și poetul Radu Brateș:
„Pot sta cu cinste alături de acei clasici ai poeziei carcerale! PS Ioan Ploscaru al Lugojului a publicat poezii cu pseudonimul Ioan Andrei, în volumul „Cruci de Gratii”, care a fost o revelație! În poezia lui este de reținut, față de cealaltă poezie carcerală, ca o notă originală, dorința de a transforma închisoarea, camerele mucede și dizgrațioase, în altare de credință. De a transforma zeghea în patrafir, inima credinciosului în potir și întreaga poezie este construită pe această temă. Tertulian Langa, teolog și filozof, un constant admirator al Episcopului Ioan Suciu, are și o carte de memorialistică, în care găsim poezii închinate acelor ani negri de temniță. Dar cel care este cu adevărat al Blajului este poetul Radu Brateș, adică preotul și profesorul Gheorghe Biriș, pentru că el este om al Blajului în întregime, născut aici, și care la Canal a scris poezii absolut antologice. A scris pe bucăți de hârtie, pe care le lua și le cosea, cu mare grijă, în căptușeala hainei. La venirea de la Canal, Radu Brateș a transcris, cu o caligrafie admirabilă, cum nu se mai scrie astăzi, toate aceste poezii.”
Profesorul Ion Buzași a recitat două poezii tulburătoare din operele Episcopului Ioan Ploscaru și poetului Radu Brateș, o adevărată invitație la lectură adresată tuturor celor care doresc să aprofundeze și să consulte scrierile celor care au cunoscut, cel mai bine, prigoana comunistă.
Cele două conferințe au fost încadrate de minunate cântece religioase interpretate de cunoscuta artistă Veta Biriș. Între acestea s-a aflat și o minunată baladă populară dedicată Fericitului Ioan Suciu, „apostolul lui Cristos”, care se va regăsi în cadrul unui proiect muzical, prin care cunoscuta solistă de muzică populară intenționează să aducă în atenția publicului cântece din perioada persecuției Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.
Nicu Goga
