De Michelangelo Nasca
La 16 ani ai toată viaţa în faţă, apoi e suficientă o clipă... şi s-a terminat! Că este o discotecă sau o bucăţică de plajă care însoţeşte ultimele clipe ale existenţei tale ar putea să nu fie suficiente pentru a înţelege în ce ape amare şi poluate continuă tinerii noştri să naufragieze. Şi apoi există nonsensul şi singurătatea care sugrumă - precum cordonul ombilical care uneori atentează la viaţa celui care urmează să se nască - inima şi interioritatea celor mai tineri. În două săptămâni doi tineri şi-au pierdut viaţa, poate datorită drogurilor, poate din altă cauză sau poate din alt motiv! În acel "probabil" se află, din păcate, toate incertitudinile noastre, totul şi contrariul la toate, conţinut în acel adverb al îndoielii şi al incertitudinii, în faţa căruia nu reuşim să răspundem.
Este un timp de criză de mărime însemnată care nu are precedent în istoria din trecut şi, de aceea, este complet inutil a încerca să facem confruntări. Este timp de criză şi pentru cele două mari realităţi educatoare, cum sunt şcoala şi Biserica. "Prima - afirmă Giuseppe Savagnone, director al Oficiului pentru Cultură al Diecezei de Palermo, în profilul său Facebook - de mult timp a abdicat de la misiunea de a propune, împreună cu cunoştinţele, orizonturi de adevăr şi de valoare capabile să le dea un sens şi de a conferi astfel instruirii o dimensiune educativă. De acum se limitează - când se reuşeşte - la o transmitere de ştiinţe şi, în cel mai bun dintre cazuri, de metodologii, care au o valenţă în mod esenţial instrumentală şi nu au direct incidenţă asupra orientării existenţiale a elevilor şi studenţilor. Şcoala noastră [...] nu mai este în măsură să propună scopuri. Ca un mare supermarket, în care fiecare merge să caute produsele care îi folosesc, dar nu să descopere scopurile existenţiale pentru care vrea să le destineze. Şi asta se întâmplă şi în Biserică, unde parohiile sunt şi ele numai benzinării (o metaforă complet asemănătoare cu aceea a supermarketurilor) pentru distribuirea de rituri şi sacramente - liturghii duminicale, botezuri, prime împărtăşanii, căsătorii, înmormântări - dar nu mai au incidenţă asupra modului de a gândi şi asupra sensibilităţii credincioşilor, care îşi formează ideile în afara zidurilor templului".
Citând un proverb african, Papa Francisc, anul trecut, amintea că "pentru a educa un copil este nevoie de un sat". Pentru a educa un tânăr - sublinia Papa - "este nevoie de mulţi oameni: familie, învăţători, personal care nu sunt profesori, profesori, toţi!". O responsabilitate educativă care aparţine tuturor şi pe care "probabil" am pierdut-o din vedere.
Dar, atunci, - afirmă cu sinceritate Giuseppe Savagnone - "cine îi (dez)educă pe tinerii noştri? Cine îi învaţă că este normal - ba chiar indispensabil, dacă vor să fie ca alţii - să piardă fecioria la 14 ani, să meargă la discotecă îmbătându-se şi luând droguri, să nu le pese de politică, să încalce în mod sistematic toate recomandările adulţilor, să înceteze să meargă la biserică, să excludă adeziunea la vreun ideal care să meargă dincolo de o autorealizare adesea încurcată cu satisfacerea propriilor impulsuri imediate?".
Dar - cum a observat recent Papa Francisc - s-au înmulţit aşa-numiţii "experţi", "care au ocupat rolul părinţilor chiar şi în aspectele cele mai intime ale educaţiei. Cu privire la viaţa afectivă, la personalitate şi dezvoltare, la drepturi şi la îndatoriri, "experţii" ştiu totul: obiective, motivaţii, tehnici", trebuie urgent să formăm din nou nişte "adevăraţi maeştri", capabili să transmită împreună cunoştinţele ştiinţifice căutarea valorilor mai profunde. Este nevoie de "adevăraţi maeştri" şi în domeniul politic şi social, capabili să garanteze demnitatea persoanei şi salvgardarea propriilor drepturi. Este vorba - conclude Savagnone - "de a redescoperi un orizont de adevăr şi de valori care să poată fi împărtăşit şi într-o societate pluralistă, pentru a-l propune la toate nivelele tinerilor, rămânând neatinse accentuările speciale ale fiecărei agenţii. A crea o alianţă, o reţea de solidaritate educativă, care să străbată comunităţile educatoare tradiţionale revărsând în ele nou curaj şi noi idei".
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
