«"Ce este omul, că te gândeşti la el?", ne-am rugat spunând Psalmul (8,5). Mi-au venit în minte aceste cuvinte gândindu-mă la voi. În faţa a ceea ce aţi văzut şi suferit, în faţa caselor prăbuşite şi a edificiilor reduse în ruine se iveşte această întrebare: ce este omul? Ce este el, dacă ceea ce construieşte se poate prăbuşi într-o clipă? Ce este omul dacă speranţa lui poate sfârşi în pulbere? Ce este omul? Răspunsul pare să vină de la continuarea frazei: ce este omul, că-ţi aminteşti de el. În nesiguranţa pe care o simţim înafara şi înăuntrul nostru, Domnul ne dă o certitudine: El îşi aminteşte de noi. Îşi aminteşte, adică revine cu inima la noi, pentru că ne are la inimă.»
«"Ce este omul, că te gândeşti la el?", ne-am rugat spunând Psalmul (8,5). Mi-au venit în minte aceste cuvinte gândindu-mă la voi. În faţa a ceea ce aţi văzut şi suferit, în faţa caselor prăbuşite şi a edificiilor reduse în ruine se iveşte această întrebare: ce este omul? Ce este el, dacă ceea ce construieşte se poate prăbuşi într-o clipă? Ce este omul dacă speranţa lui poate sfârşi în pulbere? Ce este omul? Răspunsul pare să vină de la continuarea frazei: ce este omul, că-ţi aminteşti de el. În nesiguranţa pe care o simţim înafara şi înăuntrul nostru, Domnul ne dă o certitudine: El îşi aminteşte de noi. Îşi aminteşte, adică revine cu inima la noi, pentru că ne are la inimă.» Şi, în vreme ce aici, pe pământ, prea multe lucruri sunt uitate în grabă, Dumnezeu nu ne abandonează uitării. Nimeni nu este demn de dispreţ în ochii lui, fiecare are pentru El o valoare infinită: suntem mici sub cer şi neputincioşi când pământul tremură, însă pentru Dumnezeu suntem mai preţioşi decât orice lucru». Astfel şi-a început papa Francisc omilia din cadrul Sfintei Liturghii celebrată duminică, 16 iunie, în solemnitatea Preasfintei Treimi, în localitatea Camerino, din centrul Italiei, unde a mers în vizită pastorală pentru a se întâlni cu familiile care au avut de suferit în urma puternicului cutremur de pământ din octombrie 2016.
Pontiful a ajuns destinaţie cu elicopterul, la ora locală 8.40, fiind întâmpinat de arhiepiscopul Francesco Massara şi de autorităţile locale. În cadrul vizitei pastorale, papa Francisc s-a întâlnit cu familiile care şi-au pierdut locuinţele în urma seismului şi care, în prezent, locuiesc în aşa-numitele case modulare, structuri destinate adăpostirii persoanelor în situaţii de urgenţă.
Sfântul Părinte a vizitat catedrala "Santa Maria Annunziata", grav afectată de cutremurul din urmă cu trei ani şi a stat de vorbă cu primarii din comunele care fac parte din Dieceza Camerino-San Severino. Succesiv, papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie în Piazza Cavour şi, la final, a recitat antifonul marian "Angelus" (Îngerul Domnului).
Omilia papei Francisc a adus în prim plan trei cuvinte cheie necesare pentru viaţă, mai ales în momentele de grea încercare, când ajungem să ne simţim părăsiţi de Dumnezeu. : amintirea iubirii lui Dumnezeu faţă de noi; speranţa dată de Spiritul Sfânt şi apropierea pe care ne-o arată un Dumnezeu care ne sta alături, care s-a făcut om.
«Amintirea» - a spus pontiful - «este un cuvânt-cheie pentru viaţă. Cerem harul de a ne aminti în fiecare zi că nu suntem uitaţi de Dumnezeu, că suntem fiii lui iubiţi, unici şi de neînlocuit: această amintire ne dă forţa de a nu ne da bătuţi în faţa contrarietăţilor vieţii. Să ne amintim cât valorăm atunci când suntem tentaţi să ne întristăm şi continuăm să dezgropăm acel rău care pare să nu se sfârşească niciodată. Amintirile urâte apar, chiar şi atunci când nu ne gândim la ele, însă au efecte negative: lasă doar tristeţe şi nostalgie. Cât este de dificil să ne eliberăm de amintirile urâte! Este valabil acea zicală, potrivit căreia a fost mai uşor pentru Dumnezeu să scoată Israelul din Egipt decât să scoată Egiptul din inima poporului lui Israel.»
«Pentru a elibera inima de trecutul care revine, de amintirile negative care ne ţin prizonieri, de regretele care paralizează, este nevoie de cineva care să ne ajute să ducem greutăţile pe care le avem înăuntrul nostru», a continuat papa Francisc. «Azi Isus ne spune tocmai că "multe greutăţi nu le putem purta" (cf. In 16,12) Şi ce face Isus în faţa slăbiciunii noastre? Nu ne înlătură greutăţile, cum am vrea noi, care ne aflăm mereu în căutarea unor soluţii rapide şi superficiale; nu, Domnul ni-l dă pe Spiritul Sfânt. De El avem nevoie, pentru că este Mângâietorul, cel care nu ne lasă singuri sub greutatea vieţii. Este cel care transformă memoria noastră sclavă în memorie liberă, rănile trecutului în amintiri aducătoare de mântuire. Împlineşte în noi ceea ce a făcut pentru Isus: rănile sale, acele urâte plăgi scobite de cel rău, prin puterea Spiritului Sfânt au devenit canale de milostivire, răni luminoase în care străluceşte iubirea lui Dumnezeu, o iubire care ridică, care umple de viaţă. Aceasta este lucrarea Spiritului Sfânt când îl chemăm să vină în rănile noastre. El unge amintirile triste cu balsamul speranţei, pentru că Spiritul Sfânt este cel de reconstruieşte speranţa.»
Referindu-se apoi la speranţă, dar nu la speranţa trecătoare, Suveranul Pontif a spus: «Speranţa. Despre ce speranţă este vorba? Nu este o speranţă trecătoare. Speranţele pământeşti sunt efemere, conţin întotdeauna o dată de valabilitate: sunt alcătuite din ingrediente pământeşti care, mai devreme sau mai târziu, se deteriorează. Speranţa dată de Spiritul Sfânt este o speranţă cu o durată lungă de conservare. Nu expiră, pentru că se bazează pe fidelitatea lui Dumnezeu. Speranţa care provine de la Spiritul Sfânt nu este optimism. Apare mai în profunzime, reaprinde în adâncul inimii certitudinea de a fi de valoare pentru că suntem iubiţi. Ne dă încrederea că nu suntem singuri. Este o speranţă care lasă în interiorul nostru pace şi bucurie, indiferent de ceea ce întâmplă în exterior. Este o speranţă care are rădăcini puternice, pe care nicio furtună a vieţii nu le poate eradica. Este o speranţă, spune azi sfântul Paul, care "nu dezamăgeşte" (Rm 5,5), care dă forţa de a depăşi orice chin (cf 2-3). Când suntem chinuiţi sau răniţi, avem tendinţa de "a face cuib" în jurul amărăciunilor şi al temerilor noastre. În schimb, Spiritul Sfânt ne eliberează de cuiburile noastre, ne face să luăm zborul, ne deschide destinul minunat pentru care ne-am născut. Spiritul Sfânt ne hrăneşte de speranţă vie. Să-l chemăm. Să-i cerem să vină în noi şi ne va fi aproape.»
În fine, explicând cel de-al treilea cuvânt cheie pentru viaţă – apropierea lui Dumnezeu faţă de noi – Suveranul Pontif a explicat acest minunat motiv de bucurie şi de pace interioară, în ciuda vitregiilor vieţii.
Papa Francisc: «Apropierea este al treilea şi ultimul cuvânt pe care aş dori să-l împărtăşesc cu voi. Azi celebrăm Preasfânta Treime. Preasfânta Treime nu este un puzzle teologic, ci splendidul mister al apropierii lui Dumnezeu. Preasfânta Treime ne spune că nu avem un Dumnezeu solitar acolo sus în cer, distant şi indiferent; nu, este Tatăl care ni l-a dat pe Fiul său, făcându-se om asemenea nouă şi care, pentru a ne fi şi mai aproape, pentru a ne ajuta să ducem greutăţile vieţii, ni-l trimite pe însăşi Spiritul său. El, Spirit fiind, vine în spiritul nostru şi astfel ne aduce mângâiere din interior, ne duce în intimitate duioşia lui Dumnezeu. Cu Dumnezeu, greutăţile vieţii nu rămân pe umerii noştri: Spiritul Sfânt pe care-l numim ori de câte ori facem semnul crucii – atunci când atingem umerii – vine să ne dea forţă, să ne încurajeze, să ne sprijine în ducerea greutăţilor. (…)»
La finalul celebrării euharistice din Piaţa Cavour, la care au participat numeroşi credincioşi din localitatea Camerino şi din alte localităţi ale Diecezei de Camerino-San Severini, înainte de recitarea antifonului marian Îngerul Domnului, pontiful a amintit beatificarea credincioasei laice Hedviga Carboni, care a avut loc sâmbătă, 15 iunie, în localitatea italiană Pozzomaggiore, din Sardinia.
De asemenea, pontiful i-a amintit în mod deosebit pe refugiaţi, în contextul Zilei Mondiale pe care Organizaţia Naţiunilor Unite le-o dedică la 20 iunie. «Această zi ne îndeamnă pe toţi la solidaritate cu bărbaţii, femeile şi copiii aflaţi în fugă din cauza războaielor, persecuţiilor şi violării drepturilor fundamentale. Comunităţile noastre ecleziale şi civile să le stea aproape şi să fie atente la necesităţile şi la suferinţele lor», a spus cu însufleţire papa Francisc.
De asemenea, salutându-i pe cei prezenţi, papa Francisc şi-a îndreptat gândul mai ales spre cei bolnavi, spre vârstnici şi spre persoanele aflate în închisoare, dar şi spre toţi cei care – prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă – s-au unit spiritual cu celebrarea Sfintei Liturghii.
«Doresc să transmit un salut special şi o încurajare locuitorilor din San Severino Marche, pe care-i voi saluta survolând cu elicopterul localitatea lor», a spus pontiful, exprimându-şi speranţa de «a merge uniţi şi cu voie bună pe calea credinţei, a speranţei şi a carităţii, fideli faţă de numeroasele mărturii de sfinţenie" de care abundă acel ţinut, pontiful amintindu-i pe sfinţii Venanţiu, Severin, Ansovin, sfântul Nicolae din Tolentino şi alţii, sfinţi care "au sprijinit şi au transformat familii şi comunităţi prin forţa vieţii lor creştine".
Primiţi acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la finalul rugăciunii Angelus, de duminică, 16 iunie 2019, din localitatea italiană Camerino, unde s-a aflat în vizită pastorală pentru a duce mângâiere şi încurajare persoanelor care au încă de suferit de pe urma cutremurului de pământ din octombrie 2016.
