Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Donaţie a Sfântului Părinte pentru populaţia iraniană grav lovită de inundaţii

 
Donaţie a Sfântului Părinte pentru populaţia iraniană grav lovită de inundaţii
  • 18 Apr 2019
  • 2108

În cursul ultimelor două săptămâni, violente inundaţii au lovit regiunile nord-estice şi sudice ale Iranului, populaţiile din provinciile Golestan, Lorestan, Kuzestan şi Kermanshah fiind cele mai afectate, ultima dintre provinciile citate suferind deja grave distrugeri în urma cutremurului de pământ din 2018. Peste 10 milioane de persoane au suferit daune ale propriilor locuinţe şi proprietăţi, în vreme ce 2 milioane de persoane au nevoie de asistenţă urgentă.

Până în prezent cel puţin 77 de persoane şi-au pierdut viaţa şi circa o mie de persoane au fost ferite, în vreme ce peste 200.000 de persoane au fost evacuate din propriile sate. Ministerul de Interne a anunţat de asemenea evacuarea oraşului Ahwaz, numeroase daune înregistrându-se în domeniul infrastructurilor şi al agriculturii.

Multe ţări răspund apelurilor de ajutoare coordonate de Organizaţia Semiluna Roşie Iraniană şi de Biroul Naţiunilor Unite de la Teheran. Şi asociaţia Caritas din Iran, după vizitarea zonelor afectate, se organizează – împreună cu alte asociaţii – pentru ducerea de ajutoare populaţiilor afectate. 

Într-o telegramă semnată de secretarul de stat, Pietro Parolin, Sfântul Părinte şi-a exprimat profunda întristare pentru victime, exprimându-şi totodată apropierea faţă de persoanele care suferă în urma inundaţiilor care au lovit Iranul, încredinţând întreg poporul iranian Providenţei lui Dumnezeu Atotputernicul. 

De asemenea, prin intermediul Departamentului în Slujba Dezvoltării Umane Integrale, Sfântul Părinte a trimis o contribuţie de 100.000 de euro pentru ajutorarea populaţiilor în această perioadă a situaţiei de urgenţă. Această sumă se doreşte a fi o expresie imediată a sentimentului de apropiere spirituală din partea Sfântului Părinte faţă de persoanele şi teritoriile grav afectate în urma inundaţiilor care au lovit Iranul.



Sursa:vaticannews.va/ro