Luni după-amiază, la începutul Săptămânii Sfinte, papa Francisc a mers la Mănăstirea "Mater Ecclesiae", din Vatican, pentru a-i face papei emerit – Benedict al XVI-lea – urări cu prilejul Sfintelor Paşti. De asemenea, întâlnirea i-a oferit pontifului ocazia de a-i adresa lui Benedict al XVI-lea felicitări pline de afecţiune cu prilejul împlinirii vârstei de 92 de ani, se spune într-o declaraţie a directorului "ad interim" a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Alessandro Gisotti. În acest an, aniversarea zilei de naştere a papei emerit, Benedict al XVI-lea, este însoţită de dezbaterea în jurul unui articol al său privitor la abuzurile asupra minorilor comise de unii membri ai clerului, lupta împotriva acestei plăgi fiind caracteristică celor doi episcopi ai Romei – Benedict al XVI-lea şi papa Francisc – scrie într-un articol de fond directorul editorial, Andrea Tornielli.
«Aniversarea vârstei de 92 de ani pentru papa Benedict este însoţită de intensa dezbatere în jurul unui articol, ce reprezintă "însemnări", după cum le-a definit el însuşi, dedicate temei abuzurilor asupra minorilor. În acel text, Benedict al XVI-lea se întreabă care sunt răspunsurile juste la plaga abuzurilor şi scrie: «Antidotul răului care ne ameninţă pe noi şi lumea întreagă în ultima perioadă nu poate consta decât în a ne abandona» iubirii lui Dumnezeu. Nu poate exista nici o speranţă într-o Biserică făcută de noi, construită de mâinile omului care se încrede în propriile capacităţi. «Dacă reflectăm asupra a ceea ce este de făcut, este clar că nu avem nevoie de o altă Biserică inventată de noi». Azi «Biserica este în mare parte văzută doar ca o specie de aparat politic» şi «criza cauzată de multe cazuri de abuzuri comise de unii preoţi ne face să considerăm Biserica ca pe ceva de-a dreptul nereuşit asupra căruia trebuie să intervenim pentru a o forma într-un nou mod. Însă, o Biserică făcută de noi nu poate reprezenta nici o speranţă».
Poate fi util de subliniat, aniversând ziua de naştere a lui Joseph Ratzinger, atitudinea pe care au avut-o cu privire la scandalul abuzurilor asupra minorilor atât Benedict al XVI-lea cât şi papa Francisc. Un răspuns puţin mediatizat şi puţin răsunător care nu se prestează la a fi redus la un slogan. Este un răspuns care nu-şi pune încrederea în structuri (chiar dacă necesare), în noile norme de urgenţă (tot atât de necesare) sau în protocoalele mereu tot mai detaliate şi mai precise pentru a garanta securitatea copiilor (oricum indispensabile): toate instrumente utile definite deja sau pe cale de definire.
Răspunsul lui Benedict al XVI-lea mai întâi şi cel al papei Francisc mai apoi este un răspuns profund, pur şi simplu creştin. Pentru a-l înţelege este suficient să citim trei documente. Trei scrisori către poporul lui Dumnezeu – din Irlanda, din Cile şi din lumea întreagă – pe care cei doi papi le-au scris în momente de majoră tensiune legată de scandaluri.
Scriindu-le credincioşilor din Irlanda, în martie 2010, papa Ratzinger explica că «măsurile pentru a se ocupa în mod just de fiecare nelegiuire în parte sunt esenţiale, însă nu sunt suficiente: este nevoie de o nouă viziune pentru a inspira generaţia prezentă şi cea din viitor încât să considere ca pe o comoară darul credinţei noastre comune.
Benedict al XVI-lea îi îndemna pe toţi «să ofere propriile gesturi de penitenţă din zilele de vineri, timp un an întreg, din acel moment până în 2011, pentru acest scop. Vă cer să oferiţi postul, rugăciunile, lectura Sfintelor Scripturi şi faptele voatre de milostenie pentru a obţine harul vindecării şi al reînnoirii pentru Biserica din Irlanda. Vă încurajez să redescoperiţi sacramentul reconcilierii şi să beneficiaţi cât mai des de forţa transformatoare a harului său.»
«Deosebită atenţie», adăuga papa, «va trebuie să fie acordată adoraţiei euharistice». Rugăciunea, adoraţia, postul şi penitenţa. Biserica nu acuză duşmani externi, este conştientă că atacul cel mai puternic vine de la duşmanii interni şi de la păcatul din Biserică. Remediul propus şi redescoperirea esenţialului credinţei şi a unei Biserici "penitenţiale" care recunoaşte că are nevoie de iertare şi de ajutor Celui Preaînalt. Inima mesajului, pătrunsă de smerenie, suferinţă, ruşine, căinţă, dar în acelaşi timp deschisă speranţei, este privirea creştină, evanghelică.
Opt ani după, la 1 iunie 2018, este publicată o altă scrisoare a unui papă adresată creştinilor dintr-o ţară lovită de scandalul pedofiliei. Este scrisoarea trimisă de papa Francisc chilienilor. «A mă adresa vouă, a vă cere rugăciune» - scrie - «nu a fost o cerere formală şi nici un gest de bună voinţă» ci, dimpotrivă, «am dorit să pun tema acolo unde trebuie pusă: condiţie a poporului lui Dumnezeu… Reînnoirea ierarhiei ecleziale pentru sine însuşi nu generează transformarea spre care ne mână Spiritul Sfânt. Suntem chemaţi să promovăm împreună o transformare ecleziastică care ne implică pe toţi.
Papa Bergoglio insistă asupra faptului că Biserica nu se construieşte de la sine, nu îşi pune încrederea în sine: «O Biserică cu răni nu se aşează în centru, nu se crede perfectă, nu încearcă să acopere sau să-şi disimuleze răul, ci îl aşează acolo pe acela care-i poate însănătoşi rănile şi care are un nume: Isus Cristos.»
Se ajunge astfel la 20 august 2018, la scrisoarea papei Francisc adresată poporului lui Dumnezeu, pe tema abuzurilor. Este prima scrisoare a unui pontif pe această temă adresată credincioşilor din întreaga lume. Şi acest nou apel al poporului lui Dumnezeu se încheie în acelaşi fel:
«Vor fi de ajutor rugăciunea şi penitenţa. Îndemn întregul popor fidel lui Dumnezeu la exerciţiul penitenţial al rugăciunii şi al postului potrivit poruncii Domnului, care ne trezeşte conştiinţa, solidaritatea şi angajarea în favoarea unei culturi a protecţiei, astfel încât nici o formă de abuz să nu se mai petreacă vreodată.»
De asemenea, penitenţa şi rugăciunea «ne vor ajuta să ne sensibilizăm privirea şi inima în faţa suferinţei altora şi să învingem lăcomia dominaţiei şi a posesiunii care, de multe ori, devin rădăcina acestor rele».
Încă o dată, papa Francisc sugerează o cale penitenţială, departe de orice triumfalism – cum a spus în omilia din Duminica Floriilor – şi departe de imaginea unei Biserici puternice şi protagoniste care încearcă să-şi ascundă slăbiciunile şi păcatul. Aceiaşi propunere şi de la predecesorul său.»
