Durata de trei zile a vizitei papale în România, fără precedent pentru o țară europeană, este cu siguranță un semn de predilecție: afirmă Andrea Tornielli, director editorial la Departamentul de comunicare al Sf. Scaun, într-un interviu pentru redacția română Vatican News – Radio Vatican.
”Am fost profund impresionat de speranțele pe care le-a trezit prezența papei Ioan Paul al II-lea în România, în special în domeniul ecumenic”: afirmă într-un interviu Andrea Tornielli, director editorial la Departamentul de comunicare al Sf. Scaun, acordat redacției române Vatican News – Radio Vatican în contextul pregătirilor pentru vizita papei Francisc în România. Faptul că este cea mai lungă vizită papală într-o țară europeană, afirmă Tornielli, ”este cu siguranță un semn de predilecție”. De altfel, a mărturisit directorul editorial, călătoria apostolică a Sfântului Ioan Paul al II-lea la București în 1999 este bogată în amintiri personale, fiind una dintre primele vizite papale pe care a avut posibilitatea să le urmărească în calitate de trimis special. Împărtășește, totuși, un regret: n-a reușit să fie acreditat atunci la bordul aeronavei oficiale. De data aceasta, situația este cu mult diferită. Pentru Tornielli, dar și pentru România, care așteaptă și se pregătește pentru întâlnirea cu Succesorul lui Petru în zilele 31 mai – 2 iunie 2019.
Vă oferim, aici, în transcrierea și traducerea noastră de lucru, interviul realizat cu Andrea Tornielli:
A.D. Vizita papei Francisc are loc la două decenii de la vizita Sf. Ioan Paul al II-lea. Ce amintiri trezește în Dumneavoastră vizita papală de acum 20 de ani?
A.T. A fost una din primele călătorii ale papei Ioan Paul II-lea pe care am avut posibilitatea să le urmăresc, chiar dacă nu puteam fi prezent în avionul oficial. Am urmărit-o mergând în România. Am rămas profund impresionat văzând foarte îndeaproape o țară care de câțiva ani ieșise din dictatura comunistă și văzând, de asemenea, ce speranțe trezea și a trezit prezența papei, mai ales și mai presus de toate în domeniul ecumenic. În acel moment, cred că Ioan Paul al II-lea a jucat un rol cu adevărat important în a reaprinde speranța într-o Europă care își regăsea chipul său, rădăcinile și tradițiile sale.
A.D. Biserica din România a reușit să ocrotească floarea credinței în ciuda iernii dictaturii comuniste și este concentrată acum pe esențial, pe aspectele concrete și imediate ale credinței. Cu ce atitudine credeți că este folositor a primi mesajele papei Francisc care insistă pe viziunea unei Biserici ”în ieșire”?
A.T. Mărturia Bisericii și a martirilor a fost cu siguranță de o importanță fundamentală în a păstra credința în anii persecuției. Dar cred că îndemnul papei Francisc spune, la fel ca predecesorii săi, că această tradiție nu poate fi doar păstrată, ci trebuie ținută în viață. Ca să fie ținută în viață, este nevoie să fie lăsată să trăiască. Biserica există ca să vestească Evanghelia, ca să ducă Evanghelia la ceilalți. În momentul în care se închide, pentru a spune astfel, sau se gândește numai cum să păstreze frumusețea trecutului, atunci tradiția nu mai este vie, ci devine ceva mort și, prin urmare, se stinge. Papa Francisc, vorbind de o Biserică ”în ieșire”, spune nu atât faptul că Biserica merge ca să ducă Evanghelia și învățătura sa la ceilalți, dar vorbește, mai degrabă, de necesitatea ca creștinii să descopere Evanghelia și chipul lui Dumnezeu în ceilalți. Așadar, ”ieșirea” înseamnă nu atât necesitatea ca noi să ducem ceva la ceilalți, ci mai degrabă necesitatea ca noi să găsim în ceilalți chipul lui Dumnezeu. Cred că această viziune dă peste cap o anumită concepție și este foarte frumos faptul că papa Francisc insistă în această privință.
A.D. Dacă nu greșim, vizita papei Francisc în România este cea mai lungă pe care o efectuează într-o țară europeană. Care este motivul?
A.T. Cred că papa vrea să viziteze bine țara și să aibă posibilitatea de a întâlni comunitatea ortodoxă, comunitatea greco-catolică și comunitatea latină, deci vrea să viziteze țara cât mai bine cu putință. Într-adevăr, în Europa nu au fost alte vizite [papale] la fel de lungi. Este cu siguranță un semn de predilecție. M-a impresionat mult faptul că, până acum, papa, în Europa, a călătorit în țări care au suferit mult ca să încurajeze posibilitatea coexistenței, dar și să încurajeze creștinii să dea împreună o mărturie pentru credința lor, pentru că astăzi este nevoie de acest lucru.
A.D. Unul din momentele de vârf ale vizitei va fi beatificarea a șapte episcopi greco-catolici, martiri în timpul comunismului. Evenimentul urmează beatificării altor patru episcopi și preoți romano-catolici. Ce semnificație, ce mesaj vrea să transmită papa prin această beatificare, dat fiind faptul că, de obicei, beatificările nu sunt prezidate de Sfântul Părinte personal?
A.T. De obicei nu, dar unele beatificări au fost prezidate de Sfântul Părinte. Cu siguranță, papa vrea să evidențieze mărturia celor care și-au dat viața ca martiri. În toate vizitele papei în Europa efectuate în țările care au ieșit din dictatura comunistă și pe care am reușit să le urmăresc, am rămas impresionat, auzind discursurile celor care au supraviețuit sau ale martirilor, de faptul că mărturia lor nu a adus niciodată dușmănie, răzbunare sau revendicare, dar a fost întotdeauna o mărturie de iubire, bucurie și iertare. Cred că astăzi, în Europa, este nevoie de acest lucru. Trebuie să fim capabili să vedem trecutul cu ochii, da, ai dreptății, dar și cu ochii iertării și ai milostivirii.
A.D. Vizita papală din 1999 a dus la apariția acelui memorabil strigăt ”Unitate!”. Acum, vizita Sfântului Părinte Papa Francisc se desfășoară sub motto-ul ”Să mergem împreună!”. În acest context nou, care sperați să fie cuvântul spontan al poporului creștin din România?
A.T. Eu sper să fie din nou UNITATE! Eram prezent în mulțime când s-a auzit acel strigăt spontan al credincioșilor și atunci când papa l-a luat de mână pe patriarh. Cred că acel strigăt este deja o anticipare a felului prin care papa Francisc ne învață să vedem ecumenismul. Altfel spus, ecumenismul nu este și nu poate să fie doar o chestiune de discursuri la vârf, dar trebuie să pornească de jos. Creștinii, chiar dacă nu celebrează încă împreună Jertfa Euharistică, pot deja acum să meargă împreună și să dea împreună o mărturie în favoarea celor din urmă, a celor săraci, pentru dreptate. Există, așadar, un ecumenism de jos, pentru care strigătul acela este o mărturie. De aceea, cred că UNITATE este în continuare cuvântul potrivit și, probabil, în Europa de astăzi, cuvântul acesta este mai semnificativ acum decât era în urmă cu douăzeci de ani. Avem nevoie de UNITATE.
A.D. Andrea Tornielli, vă mulțumesc în numele ascultătorilor noștri și al celor care vor citi textul acestui interviu. Lăudat să fie Isus Cristos!
A.T. În vecii vecilor!
A. Dancă
