Pornind de la spectacolul tematic din cadrul Veghii de rugăciune care, inspirat din Arborele Vieţii, a sugerat cum "viaţa pe care ne-o dăruieşte Isus este o istorie de iubire şi de viaţă care vrea să amestece cu realităţile noastre existenţiale, pentru a aduce roade bune acolo unde trăim şi muncim, pontiful a indicat-o ca model pe Maica Domnului care, prin "Da"-ul ei s-a încredinţat total iubirii şi promisiunilor lui Dumnezeu. De altfel, tema celei de-a XXXIV-a ediţii a Zilei Mondiale a Tinerilor este: "Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38).
Papa Francisc: «A-i spune 'Da' Domnului înseamnă să ai curajul să îmbrăţişezi viaţa aşa cum este ea, cu toată fragilitatea şi micimea ei şi, de multe ori, chiar cu numeroase contradicţii şi lipsă de sens (…). Înseamnă să îmbrăţişăm patria noastră, să ne îmbrăţişăm familiile şi prietenii aşa cum sunt, inclusiv cu fragilităţi şi lipsuri.»
Însă, îmbrăţişarea, acceptarea vieţii aşa cum este are nevoie de iubire, pontiful explicând de ce poate fi mântuit doar cel care este iubit, de ce poate fi transformat doar cel care este acceptat, îmbrăţişat.
Papa Francisc: «Iubirea lui Dumnezeu este mai mare decât toate contradicţiile, fragilitatea şi micimea care ne caracterizează însă, tocmai prin contradicţii, fragilitate şi micime El vrea să scrie această istorie de iubire. L-a îmbrăţişat pe fiul risipitor, l-a îmbrăţişat pe Petru, după ce acesta s-a lepădat de el şi ne îmbrăţişează mereu, mereu, după căderile noastre, ajutându-ne să ne ridicăm şi să ne punem din nou pe picioare. Deoarece adevărata cădere, cea care ne poate distruge viaţa, este să rămânem la pământ şi să nu îngăduim să fim ajutaţi.»
Pentru a avea visuri despre viitor trebuie să ştiu pentru cine trăiesc
Reflecţiile pontifului de la Veghea de rugăciune au fost formulate ca răspuns la întrebările şi frământările unor tineri. De exemplu Alfredo, un tânăr panamez de 20 de ani, primul din şapte fraţi, a povestit cum, la 16 ani, din cauza situaţiei dificile cu care se confrunta familia, a fost nevoit să renunţe la şcoală şi să lucreze, însă acel proiect de viaţă s-a pierdut în tunelul drogurilor. Alfredo a avut un parcurs dificil, o experienţă de viaţă marcată de lipsa unui loc de muncă, de lipsa şcolarizării, de absenţa unei comunităţi şi a unei familii în măsură să-l sprijine. Ca răspuns la mărturia acestui tânăr, pontiful a spus:
Papa Francisc: «Cât este de uşor să-i critici pe tineri şi să-ţi petreci timpul cârtind împotriva lor când îi privăm de oportunităţi de muncă, de educaţie şi comunitare de care să se agaţe şi în baza cărora să-şi făurească visuri de viitor: fără o familie şi fără o comunitate este aproape imposibil să-ţi faci visuri de viitor.»
Pentru a se simţi iubiţi nu sunt suficiente reţelele de socializare
Spunând că, în trecut, a fost întrebat de un grup de adolescenţi de ce atât de mulţi tineri nu reuşesc să aibă credinţă sau evită să se angajeze în viaţă, papa Francisc a amintit răspunsul sugerat chiar de ei: "sentimentul că nu exişti pentru ceilalţi, sentimentul că eşti invizibil în ochii celorlalţi". "Cum să creadă că Dumnezeu există dacă ei înşişi, aceşti tineri, de multă vreme au încetat să mai existe pentru fraţii lor", a explicat Sfântul Părinte, atrăgând atenţia asupra efectelor devastatoare ale "culturii abandonului".
De aceea, pontiful a îndemnat la un profund examen de conştiinţă privind atitudinea faţă de tineri, gesturile concrete în favoarea lor, sugerându-ne să ne întrebăm dacă ne limităm la a-i critica sau la a spune că nu ne interesează sau dacă facem efectiv ceva în favoarea lor, pentru binele lor. Pentru a se simţi iubiţi – a mai spus pontiful – nu este suficient ca tinerii să fie toată ziua conectaţi la reţelele de socializare. A se simţi luaţi în considerare este mai important decât a sta în reţea. Trebuie găsite spaţii în care un tânăr să se simtă ca făcând parte dintr-o comunitate cât mai autentică.