Adesea este ușor să găsim o scuză pentru a nu participa la Liturghie. Totuși, Liturghia este unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu ni le-a dat! Acest articol cuprinde câteva dintre scuzele cel mai des folosite și oferă câteva moduri de a răspunde la fiecare.
„Dragi prieteni, nu îi vom mulțumi niciodată suficient Domnului pentru darul pe care ni l-a oferit în Euharistie! Este un dar atât de mare și de aceea este atât de important să mergem la Liturghie duminica. Să mergem la Liturghie nu numai pentru a ne ruga, ci și pentru a primi Împărtășania, această pâine care este Trupul lui Isus Cristos, Cel care ne mântuiește, ne iartă, ne unește cu Tatăl. Este frumos să facem aceasta! Și în toate duminicile să mergem la Liturghie, pentru că este ziua Învierii Domnului. De aceea duminica este atât de importantă pentru noi” (Papa Francisc).
1. Biserica e plină de ipocriți care îi judecă pe ceilalți.
Afirmația: „Biserica nu este un hotel pentru sfinți, ci un spital pentru păcătoși” este atribuită Sfântului Augustin. Cu siguranță, Biserica nu este plină de oameni perfecți. Cu toate că încercăm din greu să fim ca Isus, totuși suntem păcătoși. Doar Isus este perfect și El este motivul principal pentru care mergem la Liturghie. Venim în casa Tatălui căutând îndurarea și binecuvântarea Lui. Mergem la Liturghie deoarece avem nevoie de iertarea pe care doar Isus ne-o oferă. Nu lăsați acțiunile altora să vă împiedice să experimentați acea îndurare, binecuvântare și iubire în propria voastră viață.
Cu toate că există multe defecte în Trupul Mistic al lui Cristos, sunt și multe roade minunate care provin din credința catolică. Biserica i-a slujit cu credință pe cei săraci, pe văduve, bolnavi, pe cei aflați în închisoare și pe mulți alții de-a lungul istoriei. Sunt milioane de catolici care se străduiesc să ducă o viață de credință bună și sfântă. Priviți mai degrabă spre cei care fac fapte bune, decât spre cei care nu își trăiesc cu adevărat credința.
„Nu judecați, ca să nu fiți judecați, deoarece cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura și vouă. De ce, așadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?” (Matei 7,1-3).
2. Dacă Dumnezeu este pretutindeni, de ce trebuie să merg la Biserică pentru a fi cu El?
Sfântul Maximilian Kolbe spunea: „Dacă îngerii ar putea fi geloși pe oameni, ar fi așa dintr-un singur motiv: Sfânta Împărtășanie”. Ce gând puternic care exprimă darul adevărat al Euharistiei! Chiar dacă Dumnezeu este peste tot, El se coboară din Cer pentru a fi prezent fizic în trupurile noastre sub forma Euharistiei. Nu putem experimenta acest tip de apropiere nicăieri altundeva pe pământ.
„Sfânta Împărtășanie este calea cea mai scurtă și mai sigură spre Cer. Mai sunt și altele: inocența, dar aceea este pentru copiii mici; penitența, dar ne este teamă de ea; îndurarea cu noblețe a încercărilor vieții, dar atunci când apar ne plângem și ne rugăm să scăpăm de ele. Cea mai sigură, mai ușoară și mai scurtă cale este Euharistia” – Papa Pius al X-lea.
3. Nu pot primi Sfânta Împărtășanie, deci de ce să mă obosesc să merg la Liturghie?
Chiar dacă Euharistia este elementul central al Liturghiei, nu este singurul câștig important pe care îl dobândim mergând la Liturghie în fiecare duminică. Isus este Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1,14). Când mergem la Liturghie și ascultăm Cuvântul rostit acolo, îl ascultăm pe Cristos. Sufletele noastre se hrănesc cu acest Cuvânt așa cum se hrănesc și cu Sfânta Euharistie. Suntem hrăniți și creștem în sfințenie prin prezența la Liturghie. Mergem la Liturghie cu dorința nu numai de a primi haruri, ci și de a ne dărui pe noi înșine înapoi lui Dumnezeu. Euharistia este un cuvânt de origine greacă care înseamnă „aduce mulțumire”. Când mergem la Liturghie, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut și continuă să facă pentru noi.
Dacă doriți, puteți face o împărtășanie spirituală. Folosiți această rugăciune a Sfântului Alfons Maria de Liguori: „Isuse al meu, cred că Tu ești prezent în Preasfântul Sacrament. Te iubesc mai presus de toate și doresc să te primesc în sufletul meu. Pentru că nu Te pot primi acum în mod sacramental, vino măcar în chip spiritual în inima mea. Te îmbrățișez ca și cum ai fi venit deja, și mă unesc în totalitate cu tine. Nu mă lăsa niciodată să mă despart de tine. Amin.”
4. Liturghia este prea plictisitoare.
Ați întâlnit vreodată pe cineva pasionat de un subiect de care nu erați nicidecum interesați? El sau ea puteau vorbi ore întregi despre chimie, sport, muzică clasică etc. Cel mai adesea, aceste subiecte ni se par plictisitoare pentru că nu înțelegem cu adevărat complexitatea din spatele lor. Nu trebuie să ne facem timp să înțelegem fotbalul dacă nu ne interesează, dar trebuie categoric să încercăm să înțelegem Liturghia, pentru că mântuirea noastră depinde de ea. Cu cât studiem mai mult și începem să înțelegem măreția și bucuria Liturghiei, cu atât mai mult vom deveni pasionați de frumusețea credinței și tradițiilor noastre. Un alt mod de a preveni plictiseala este implicarea. Înscrieți-vă pentru a strânge cheta, pentru a citi lecturile sau pentru a cânta în cor. Slujind în biserică în vreun anume fel vă va ajuta să creșteți în aprecierea pentru Liturghie.
„‘Liturghia e lungă’, spuneți voi, iar eu adaug: „Pentru că iubirea voastră este scurtă'” – Sfântul Josemaria Escriva.
5. A merge cu copiii mei la Liturghie este ca și când ai merge la un meci de wrestling. Ei fac gălăgie, se cațără pe mine și nu pot sta liniștiți. De ce să îmi dau bătăi de cap?
„Lăsați copiii să vină la Mine, nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei. Adevăr vă spun, cine nu primește împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu 10,13-16).
Propriile frustrări nu ne pot împiedica pe noi și pe familia noastră să participăm la Liturghie. Da, este dificil și zgomotos să mergi cu copiii mici la Liturghie. Nu negăm aceasta. Nu este ușoară dimineața de duminică; dar atunci când îi aducem pe copii la Domnul, le oferim darul cel mai de preț. Datoria noastră ca și părinți este să îi evanghelizăm și să îi educăm pe proprii noștri copii în credință (CBC, nr. 2226). Suntem chemați să îi învățăm să se roage și să îi ajutăm să înțeleagă că sunt copiii lui Dumnezeu. Țelul ultim este să ne conducem copiii spre viața veșnică în ceruri. Aceasta este cu neputință fără participarea la Liturghie.
Găsiți feluri în care să îi ajutați pe copii să fie atenți. Înainte să mergeți la biserică, rugați-vă împreună cu copiii și cereți-i Spiritului Sfânt să îi ajute să stea liniștiți și să asculte Liturghia. Aduceți-le cărți catolice la care să se uite în liniște. Stați în față – copiii voștri vor fi mai cuminți dacă vor putea vedea ce se întâmplă pe altar. Țineți-i aproape și șoptiți-le despre părțile Liturghiei. După Liturghie, puneți-le întrebări din lecturi sau din predică. Dați-le o mică răsplată dacă răspund corect (o strângere de mână din partea tatălui funcționează în familia noastră). Puteți pune întrebări cu dificultate adaptată la vârsta copilului. De asemenea, poate fi de ajutor să „puneți în scenă” Liturghia acasă.
Acesta este un sacrificiu ce va aduce roade minunate. Vă veți vedea copii crescând în relația lor cu Isus atunci când depuneți efortul de a merge la Liturghie.
„Păstorul al copiilor, Călăuzitor în iubire și adevăr pe căile noastre rătăcite; Cristoase, Regele nostru învingător, venim să cântăm numele Tău, și aici îi aducem pe copiii noștri, ca să strige lauda Ta” – Sfântul Ambrozie.
6. Nu scrie în Biblie că trebuie să merg la Liturghie.
Sola Scriptura este un principiu al creștinilor protestanți. Ca și catolici, credem că credința și obiceiurile noastre sunt rodul atât al Sfintei Scripturi cât și al Tradiției Bisericii. A subestima valoarea Tradiției este o greșeală gravă. Sunt multe mărturii ale Părinților Bisericii primare și alte documente care ne oferă dovezi clare că primele comunități creștine se adunau pentru a asculta Cuvântul și să a celebra Euharistia.
Scriptura de asemenea confirmă importanța participării la Sfânta Liturghie. Iată câteva exemple: „Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești” (Exod 20,8), „Și, luând pâinea, a mulțumit, a frânt-o și le-a dat-o, spunând: ‘Acesta este Trupul Meu dăruit pentru voi. Faceți aceasta în amintirea Mea'” (Luca 22,19) În Evanghelia după Luca, în capitolul 24, este relatat drumul spre Emaus. Reflectați asupra acestui pasaj. Puteți să identificați părțile Liturghiei?
7. Duminica este singura mea zi liberă.
Duminicile! Nu iubim cu toții acea singură zi în care ne întrerupem munca de peste săptămână doar pentru a lenevi și a nu face absolut nimic? Credem că ne vom găsi odihna relaxându-ne pe canapea și vizionând un film, făcând cumpărături la mall sau petrecându-ne timpul căutând idei pe Pinterest. Isus ne sfătuiește însă: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11,28). Singura cale pentru a găsi adevărata refacere și pace pentru săptămâna noastră este să petrecem o oră din ziua noastră liberă cu Dumnezeu. El ne va încuraja și ne va da putere pentru săptămâna ce urmează. Veți descoperi că aveți încă mult timp rămas pentru a vă bucura de ziua de duminică după ce vă întoarceți acasă de la biserică. Dacă totuși nu puteți renunța la acea o oră din ziua voastră liberă, există unele biserici care au Liturghie sâmbătă după-amiază.
„Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până nu se va odihni în Tine” – Sfântul Augustin.
„Până nu vom avea o iubire plină de pasiune pentru Domnul nostru prezent în Preasfântul Sacrament nu vom realiza nimic” – Sfântul Petru Julian Eymard.
8. Nu îmi place să merg la Liturghie.
În timp ce citiți această frază, repetați-o în minte cu o voce plângăcioasă și poate chiar imaginându-vă cum bateți din picior. „Dar nu îmi place să merg la Liturghie!” Este modul clasic de a acționa al copiilor – plângându-se de ceea ce nu le place să facă, aruncând priviri fulgerătoare și în cele din urmă refuzând să facă ceea ce li se spune. Nu putem trece prin viață lăsând emoțiile și sentimentele să determine acțiunile noastre, așa cum fac copiii. Imaginați-vă toate lucrurile pe care nu le-am face dacă pur și simplu am decide că nu ne plac: „Nu îmi place diagnosticul medicului”; „Nu îmi place să țin dietă”; „Nu îmi place să îmi plătesc facturile”; „Nu îmi place să merg la școală”; „Nu îmi place să mă trezesc devreme pentru a merge la muncă” etc.
Dacă ne-am conduce viețile după aceste reguli capricioase, viețile noastre ar fi un total dezastru, cu haos și dezordine. Este crucial faptul că facem lucruri care nu ne plac pentru a supraviețui. Trebuie să devenim maturi pentru a descoperi că aceste sacrificii și renunțări sunt o parte fundamentală a vieții. Când perseverăm în aceste activități neplăcute, începem să vedem frumusețea și marea valoare a muncii noastre grele și a disciplinei.
Dacă încetăm să mai participăm la Liturghie pentru că nu ne place, viețile noastre vor deveni de asemenea pline de haos și dezordine. Participarea la Liturghie chiar și când nu ne place ne va conduce la aprofundarea credinței și ne va oferi pacea de care avem nevoie pentru a trăi pe Pământ. De ce? Deoarece la Liturghie îl putem primi pe deplin pe Cristos în Euharistie. Nu putem fi niciodată mai aproape de Cristos decât în acel moment în care Trupul Lui este prezent în trupurile noastre. Acest dar este mult mai valoros decât distracția și amuzamentul nostru. Orice v-ar displăcea legat de Liturghie, poate fi învins de iubirea lui Cristos prezent în Euharistie.
„Fiecare Sfântă Liturghie, ascultată cu devoțiune, produce în sufletele noastre efecte minunate, binecuvântări spirituale și materiale abundente, de care noi nu ne dăm seama. Este mai ușor ca pământul să existe fără soare decât fără jertfa Liturghiei” – Sfântul Padre Pio.
9. Merg mereu la Liturghie, dar nu văd vreo schimbare la mine.
Primăvara trebuie să fim atenți atunci când ieșim afară. Nu simțim că este prea cald, așa că nu ne dăm cu cremă de soare. Dacă stăm prea mult afară, ne vom alege cu niște arsuri solare. Nu simțim razele puternice ale soarelui, dar ele au efect asupra noastră. Soarele ne schimbă, dar vedem aceasta doar mai târziu.
Același lucru poate fi adevărat și pentru Liturghie. Poate că nu observăm vreo schimbare în viețile noastre. Problemele noastre încă există. Păcatele noastre constituie încă lupte zilnice. Totuși, atunci când suntem în prezența Fiului, suntem schimbați. Trebuie să avem credință că Dumnezeu lucrează în inimile noastre chiar și atunci când nu putem vedea încă ceea ce face El.
„Când l-ați primit pe Isus, aprindeți inimile voastre pentru a-i aduce omagiu; vorbiți cu El despre viața voastră spirituală, privindu-l în sufletele voastre unde El este prezent pentru fericirea voastră; primiți-l cu cât mai multă căldură și purtați-vă astfel încât acțiunile voastre exterioare să fie pentru toți dovada prezenței Lui” – Sfântul Francisc de Sales.
10. Merg doar când simt că am nevoie. Forțat, niciodată.
Cine spune că îi este foame doar din când în când și astfel mănâncă doar când simte nevoia, doar când consideră că este convenabil? Nimeni. Trupul ne cere cu o forță puternică să îl hrănim. Este o problemă de viață și de moarte. Același lucru ar trebui să se întâmple și cu foamea spirituală care strigă din adâncul sufletelor noastre. Este imposibil să nu simțim nevoia de Cristos. Este imposibil să nu dorim să hrănim spiritul. Dacă nu îl hrănim cu Dumnezeu, vom căuta să îl umplem cu lucruri din această lume, care nu ne vor satisface niciodată.
Așadar aceasta devine o problemă de viață și de moarte: „Persoana umană are o nevoie care este mai profundă, o foame care este mai mare decât cea pe care pâinea o poate potoli – foamea pe care o are inima după imensitatea lui Dumnezeu. Este o foame care poate fi potolită doar de El, care a spus: ‘Dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi. Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viața veșnică și Eu îl voi învia în ziua de pe urmă’ (Ioan 6,53-55)” – Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
11. Așază-te. Îngenunchează. Ridică-te. Nu am nicio idee ce fac.
Nu este un sentiment plăcut să privești în jur și să vezi că ești singurul care mai stă încă în picioare. Este stânjenitor să fii mereu cu un pas în urma celorlalți. Aceste schimbări de poziție nu sunt doar acțiuni întâmplătoare de-a lungul Liturghiei, fiecare poziție este aleasă în mod intenționat ca poziție de rugăciune. Noi nu ne rugăm doar cu mințile noastre, ci și cu întreaga noastră ființă spirituală. Aceste gesturi sunt un semn liturgic și fizic folosit pentru a exprima simbolic rugăciunile noastre.
Atunci când ne ridicăm în picioare, ne arătăm respectul și cinstea pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Când îngenunchem, ne arătăm însă în cea mai mare măsură respectul și cinstea pentru Cristos. Este de asemenea un semn atât al supunerii noastre față de El cât și al smereniei noastre. Ne închinăm capul în timpul Crezului Niceean pentru a cinsti cel mai important eveniment din istorie – când Dumnezeu a devenit om. Aceste acțiuni exprimă ceea ce credem. Singura cale pentru a ne familiariza și a ne simți confortabil cu rânduiala Liturghiei este să participăm la ea! După cum se spune, repetiția duce spre perfecțiune. Misalul Roman sau Liturghierul ne pot fi de ajutor pentru a învăța părțile Liturghiei. Nu lăsați acest mic detaliu să vă împiedice să experimentați măreția și puterea lui Dumnezeu.
„Tot genunchiul să se plece în fața Ta, o, mărite Dumnezeule, atât de smerit în Sfânta Ostie! Fiecare inimă să Te iubească, fiecare spirit să Te adore și fiecare voință să fie supusă Ție!” – Sfânta Margareta Maria Alacoque.
12. Microbi. Strângeri de mână. Nu suport contactul fizic cu toate acele persoane.
Liturghia este reunirea unei comunități într-o comuniune deplină, formând astfel un singur Trup. Acolo totul se unifică. Trup, suflet și spirit. Totul este unit în Cristos, Capul acestui Trup. Atunci când suntem legați fizic de ceilalți, căutăm să vedem în ei chipul lui Cristos. Pr. Alberto Hurtado spunea: „Prin jertfa lui Cristos s-a născut un nou popor, un popor ce va fi Trupul lui Cristos pe Pământ până la sfârșitul lumii. Oamenii care îl primesc pe Cristos devin El Însuși”. Toți împreună formăm un singur Trup al lui Cristos și astfel trăim viața Sa, îndeplinind misiunea Sa.
Această teologie s-ar putea să nu vă ajute dacă aveți fobie de microbi. Dacă tot nu doriți să dați mâna cu frații voștri în Cristos, luați cu voi un dezinfectant de mâini pentru a-l folosi după momentul dăruirii păcii. Gândiți-vă la acest gest ca la un mic sacrificiu pe care îl faceți pentru a fi cu Domnul și pentru a-l primi pe deplin în Euharistie.
„Îl văd pe Isus în fiecare ființă umană. Îmi spun mie însămi: acesta este Isus flămând, trebuie să îl hrănesc. Acesta este Isus bolnav. Acesta are lepră sau cangrenă; trebuie să îl spăl și să am grijă de el. Eu slujesc pentru că îl iubesc pe Isus” – Maica Tereza.
13. Nu înțeleg ce spune preotul.
Există peste 412.000 de preoți în lumea întreagă. Fiecare dintre acești bărbați este unic în abilitățile sale intelectuale, modul de a vorbi și capacitățile relaționale. Unii dintre noi poate suntem binecuvântați să fim într-o parohie cu un preot care ține predici ce ne inspiră și ne ajută să creștem în credință. Alții s-ar putea să fim într-o situație mai plină de provocări, în care preotul vorbește deasupra nivelului nostru de înțelegere sau nu este foarte interesant să îl ascultăm. Indiferent de tipul de preot pe care îl avem în biserica noastră, trebuie să ne amintim că nu preotul este motivul pentru care participăm la Liturghie. Mergem la Liturghie pentru a fi cu Cristos prezent în Euharistie. Citiți și reflectați asupra pasajului evanghelic înainte de a merge la Liturghie. Mai presus de toate, aveți răbdare cu preotul vostru. Căutați modalități de a-l încuraja în vocația sa. El este un om care a ales să își dăruiască viața spre gloria lui Dumnezeu. Rugați-vă ca Spiritul Sfânt să îi lumineze și să îi inspire pe toți preoții.
14. Nu pot sta serios prea mult timp!
Este ceva comun astăzi faptul că trebuie să depunem efort pentru a ne menține atenția asupra a ceva pentru mai mult timp. Televizorul și internetul sunt un paradis pentru cei care iubesc noutatea și click-urile. Dacă ceva nu ne mai captează atenția, schimbăm cu altceva. Problema este că totul devine centrat pe foamea noastră după amuzament. Și chiar și atunci când ne desfătăm, această hrană lăuntrică de proastă calitate nu ne umple cu adevărat! În Liturghie, suntem invitați să facem opusul: dacă Liturghia nu ne mai captează atenția, NOI trebuie să ne schimbăm. Poate fi o provocare, fără îndoială, dar acolo, și doar acolo, vom atinge satisfacția pe care o dorim atât de mult!
15. Doar oamenii bătrâni merg la liturghie.
Când ajungi la Liturghie, s-ar putea să te uiți în jur și să vezi mulți dintre prietenii bunicilor tăi. Totuși, este un stereotip faptul că doamnele în vârstă umplu băncile în biserică. Probabil nu îi veți găsi la Liturghia de la ora 8 dimineața, dar tinerii adulți sunt activi în credința lor. Faceți niște căutări și veți găsi multe acțiuni pastorale care au fost înființate de tineri înflăcărați de credința lor. Când vă simțiți cu moralul la pământ sau singuri, căutați pe Google imagini de la Zilele Mondiale ale Tineretului. Pregătiți-vă să fiți surprinși de numărul masiv de tineri catolici care merg în pelerinaj pentru a participa la acest eveniment.
Dacă trăiți într-o zonă în care cei mai mulți dintre cei care merg la Liturghie sunt vârstnici, urmați sfatul Papei Francisc: „Mai degrabă decât a fi o povară, de la ei putem învăța înțelepciunea (cf. Sir 8,9). Biserica i-a însoțit întotdeauna pe cei în vârstă cu recunoștință și afecțiune, făcându-i să se simtă acceptați și membri deplini ai comunității.” Sunt multe de învățat din experiențele și viețile celor vârstnici. Putem să îi apreciem și să îi cinstim participând la Liturghie alături de frații și surorile noastre în Cristos.
De Becky Roach
