«Continuăm parcursul catehezei despre "Tatăl nostru", început săptămâna trecută. Isus pune pe buzele discipolilor o rugăciune scurtă dar îndrăzneață, formată din șapte cereri - un număr care în Biblie nu este întâmplător, indicând plinătatea. Spun [o rugăciune] îndrăzneaţă pentru că, dacă nu ar fi sugerat-o Cristos, probabil că niciunul dintre noi, nici chiar cei mai renumiţi dintre teologi, nu ar îndrăzni să se roage lui Dumnezeu în acest fel.» Astfel a început papa Francisc ce-a de-a doua cateheză dedicată rugăciunii Tatăl nostru, prin care "îi îndeamnă pe discipoli să se apropie de Dumnezeu şi să-i adreseze cu încredere câteva cereri, mai întâi cu privire la El şi apoi la noi".
Vorbindu-le pelerinilor adunaţi în Aula Paul al VI-lea, Sfântul Părinte a descris rugăciunea "Tatăl nostru", evidenţiind câteva caracteristici ale acesteia, prin care se cere lui Dumnezeu cu încredere…
Papa Francisc: «Nu există preambuluri în [rugăciunea] "Tatăl nostru". Isus nu învață formule prin care să se obţină bunăvoinţa lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, îndeamnă la a-l ruga astfel încât să cadă barierele temerii şi ale fricii. Nu spune să ne adresăm lui Dumnezeu numindu-l "Atotputernic", "cel Preaînalt" sau alte titluri asemănătoare, ci pur și simplu prin cuvântul "Tată", care exprimă încredere, încredere filială.»
Explicând că «rugăciunea "Tatăl nostru" își are rădăcinile în realitatea concretă a omului, deoarece "ne face să cerem pâine, pâinea zilnică: o cerere simplă, dar esențială, care spune că credința nu este o problemă "decorativă", detașată de viață», pontiful a clarificat că, învăţându-ne să cerem pâine, Isus nu încearcă să ne spună că rugăciunea ar începe acolo unde se termină foamea, sau că ar avea nevoie de un stomac plin, ci faptul că rugăciunea se inserează oriunde există un om cu probleme, însă intenţia rugăciunii nu este de a coborî vocea când îi prezentăm Domnului problemele.
Papa Francisc: «Isus, în rugăciune, nu vrea să înăbuşe omul, nu vrea să-l anestezieze. El nu dorește să atenuăm întrebările și cererile învățând să suportăm totul. În schimb, vrea ca întreaga suferință, ca orice neliniște, să se înalţe spre cer şi să devină dialog.»
Spunând că a avea credinţă este obiceiul de a striga la Dumnezeu după ajutor, pontiful l-a dat ca exemplu pe cerşetorul orb Bartimeu despre care ne vorbeşte Evanghelia după sfântul Matei, capitolul 10. Bartimeu îl imploră pe Isus să aibă milă de el, iar Isus îi redă vederea şi îi spune "Credinţa ta te-a mântuit", ca şi cum ar vrea să explice cât a fost de decisivă pentru vindecarea sa acea rugăciune: "Isuse, ai milă de mine".
«Rugăciunea», a evidenţiat pontiful, «nu doar precede mântuirea dar, într-un anumit fel o conţine deja, pentru că eliberează de disperarea celui care nu crede spre o cale de ieşire din multe situaţii insuportabile».
Pontiful a evidenţiat de asemenea nevoia credincioşilor de a-l lăuda pe Dumnezeu, menţionând că primii creştini au simţit exigenţa de a adăuga la textul rugăciunii Tatăl nostru o doxologie: «Căci a Ta este împărăţia si puterea si slava in veci.». «Însă», a atras atenţia pontiful, «niciunul dintre noi nu este obligat să îmbrățișeze teoria avansată de câte unii în trecut, potrivit căreia rugăciunea de cerere este o formă slabă de credință, în timp ce forma cea mai autentică de rugăciune ar fi lauda pură, cea care-l caută pe Dumnezeu fără povara vreunei cereri.»
Papa Francisc: «Dumnezeu este Tatăl care are o imensă compasiune faţă de noi şi vrea ca fiii săi să-i vorbească fără teamă. De aceea îi putem spune totul, chiar și lucrurile care în viața noastră rămân distorsionate și de neînţeles . Şi ne-a promis că va fi cu noi pentru totdeauna, până în ultima din zilele pe care le vom trăi pe acest pământ.»
Primiţi acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la finalul audienţei generale de miercuri, 12 decembrie a.c., din Aula Paul al VI-lea, a cărei cateheză a fost dedicată rugăciunii "Tatăl nostru".
