La 28 noiembrie 1812, în localitatea Rebrișoara, Bistrița-Năsăud, se năștea Iacob Mureșianu, publicist, poet și om politic român, membru de onoare al Academiei Române.
Este format la școlile greco-catolice ale Blajului, care transmiteau generațiilor de intelectuali ai secolului al XIX-lea mesajul cărturarilor Şcolii Ardelene, potrivit căruia cultura are rolul determinant în evoluţia unei națiuni. Iacob Mureșianu ajunge la Brașov în 1837, aproape 50 de ani a fost profesor şi director la Liceul latino-german și îl va ajuta pe George Barițiu să redacteze primul ziar politic al românilor ardeleni, „Gazeta de Transilvania”.
Organizarea de școli a fost o preocupare permanentă a lui Iacob Mureșianu, reușind să pună bazele mai multor şcoli primare și să creeze statutele și programele de studiu în vederea înfiinţării unor facultăţi de drept și agronomie cu predare în limba română. În 1850 devine proprietarul absolut al „Gazetei Transilvaniei”, prin intermediul căreia a dus o luptă constantă pentru obținerea de drepturi civice și politice pentru conaționalii săi. În anul 1850 a inventat dansul Romana, foarte apreciat de românii ardeleni.
În semn de apreciere a laborioasei sale activităţi pentru unitatea culturală a tuturor românilor, în 1877 este primit în Academia Română.
Moare la 29 septembrie 1887.
(Foto: ro.wikipedia.org)