Despre vizita ad limina, vizita Papei și beatificarea episcopilor martiri. Un interviu cu Preasfințitul Mihai.
Alin Vara: Preasfinția Voastră, bine ați revenit în București! Ne bucurăm să vă avem din nou între noi, după această vizita ad limina. Întâi de toate, cum ați găsit Roma? Ați locuit acolo, cu întreruperi, 14 ani, până în 2007.
Preasfințitul Mihai Frățilă: Călătoresc tot mai rar în străinătate poate și pentru că am stat destui ani departe din cauza misiunilor primite în serviciul Bisericii noastre din străinătate. Pentru mine personal, Roma păstrează gustul unor istorii vii, deloc consumate și la care trebuie să mă refer zilnic. Este un trecut prezent care nu primește paranteze, tocmai fiindcă reprezintă „straturile” interioare așezate în viața fiecărei persoane și care te ajută să te situezi în istoria lui Dumnezeu. Constat, desigur, că între timp au trecut anii, iar generațiile s-au schimbat. Și urmașii apostolului Petru s-au schimbat, marcând viața și spiritul Bisericii cu amprenta felului lor de a fi și zestrea de har primită de la Dumnezeu.
Ați luat parte, alături de întregul episcopat din România, la a cincea vizită ad limina de după 1989. Ați putea să ne explicați, în linii generale, ce înseamnă o astfel de vizită?
Vizita la mormintele apostolilor Petru și Pavel este un semn de comuniune între Bisericile locale și Biserica Romei, cu episcopul său care prezidează în caritate comuniunea Bisericii catolice. Deși fiecare episcop este la rândul său un urmaș al apostolilor lui Hristos, legătura cu Sfântul Părinte, urmaș al lui Petru, conferă sensul unității Bisericii Universale. Mizăm astfel pe o legătură spirituală profundă, sfințită în Biserica Română Unită de o fidelitate ale cărei semnificații foarte vii trebuie să le descoperim mult timp de acum înainte.
Pentru mine este a doua vizită, după cea din 2008 – din timpul Papei Benedict al XVI-lea. Practic, timp de o săptămână episcopii fac vizite Congregațiilor Vaticanului, unde sunt primiți de prefecții cardinali și de colaboratorii lor. Este partea funcțională și practică pe care legătura cu Roma o presupune în viața Bisericilor locale. În acest schimb de experiență se întrevăd firește locurile unde se manifestă bucuriile, dar și îngrijorările apostolatului și ale misiunii Bisericilor.
Preasfințite, care au fost, pentru dumneavoastră, cele mai importante momente ale acestei săptămâni petrecute în preajma mormintelor apostolilor?
Cred că sunt foarte importante Sfintele Liturghii celebrate în cele 4 bazilici paleocreștine. Acestea surprind memoria lucrurilor lui Dumnezeu și ne ajută să citim istoria altfel decât o citește instanța acestei lumi trecătoare. Apoi, întâlnirea cu Sfântul Părinte din 8 noiembrie, cu care ne-am întreținut într-un mod foarte firesc, frățește, timp de mai bine de o oră și jumătate. N-aș uita de faptul că noi, episcopii greco-catolici, am locuit la Colegiul „Pio Romeno”, loc aparte în geografia interioară a Bisericii Unite de azi și de ieri.
Vizita Sfântului Părinte în România este tot mai probabilă. Dacă la vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea din 1999 accentul a căzut pe lumina lui Hristos ce risipea întunericul totalitar și pe celebrul strigăt spontan „Unitate!”, în ce zone interioare credeți că s-ar deplasa accentul de data aceasta? Cum credeți că s-a schimbat contextul eclezial și național în anii scurși de la acea vizită? Ce credeți că așteaptă catolicii români și publicul larg de la o astfel de vizită?
Desigur, în societatea noastră de astăzi este nevoie în primul rând de înnoire interioară. Lucrurile bune nu se fac automat și cred că în ultimii ani s-a uitat acest lucru. Dacă în 1999 vizita papei Ioan Paul al II-lea a fost restrânsă la mărturia ecumenică, cred că vizita papei Francisc va avea caracterul pastoral mult așteptat de toți catolicii din patria noastră. Papa îi vizitează pe credincioșii de pe mapamond pentru a încuraja în ei reînnoirea spiritului evanghelic și a-i ajuta să afle în har curajul mărturiei. E clar că fără aceste lucruri nu se poate întrezări comuniunea mult așteptată și reconcilierea diferitelor comunități creștine de la noi. Elanul mărturiei acestui spirit de dăruire, în caritate și respect, este atuul papei Francisc. Provenind dintr-o altă lume decât cea europeană, franchețea limbajului său trebuie înțeleasă întotdeauna plecând de la experiența întâlnirii aproapelui. Este o puternică provocare pentru formalismul „corect politic” prin care numeroase comunități catolice europene s-au predat spiritului lumesc care le-a secularizat aspirațiile și le-a sărăcit gustul față de exigențele Evangheliei. În sfârșit, cred că, dincolo de orice polemică, este necesară și în România o împreună mărturie a Bisericilor în favoarea vieții și a valorilor umanității create de Dumnezeu. Iar această solidaritate a Bisericilor creștine din România poate fi o aspirație pe care Sfântul Părinte ar putea s-o susțină ca nimeni altul prin simpla sa prezență.
Să nu uităm de drama plecării românilor peste hotare și irosirea atâtor energii. Vizita Papei va declanșa, cel puțin pentru o vreme, atenția întregului mapamond față de zona noastră și preocupările românești. Cred că un cuvânt bun al Sfântului Părinte, spus la vreme și inspirat de har, ar putea să trezească acele zone amorțite ale conștiinței din viața cetății și să contureze redresarea nebănuită a Binelui care nu se lasă zădărnicit de răutate.
Ce vești aveți pentru noi în privința dosarului beatificării celor șapte episcopi martiri?
Prefectul Congregației pentru Cauza sfinților, cardinalul Becciu, a dispus urgentarea practicilor, înțelegând așteptarea plină de speranță a credincioșilor din țară. Din aprilie încoace, când a fost predată Positio, legătura cu Roma a fost articulată prin mai multe intervenții care au mizat pe punerea în valoare a moștenirii unei mărturii de jertfă și dăruire, atât de necesară la noi. Practic cei nouă teologi – stabiliți prin tragere la sorți, fără să știe unul de altul, procedura fiind secretă – vor trebui pe 8 ianuarie să emită verdictul asupra documentației. Majoritatea favorabilă este necesară. Dacă totul va decurge bine, Sfântul Părinte ne-a asigurat că procedura se va finaliza în luna martie în consistoriul cardinalilor, anticamera semnării decretului de beatificare. Altfel spus, vom avea, cu ajutorul Domnului, o mare bucurie anul viitor.
