Marele om de stat a plătit cu 17 ani de temniță și cu suferințe inimaginabile convingerile sale democratice și fidelitatea față de mentorul său, Iuliu Maniu.
La 11 noiembrie 1995 se stingea din viață unul dintre cei mai importanți oameni de stat din istoria contemporană a României. Seniorul Corneliu Coposu a fost liderul de necontestat al Opoziției democratice din România, care s-a străduit să limiteze excesele Puterii neocomuniste instaurate după confiscarea Revoluției din 1989. Corneliu Coposu a trasat, încă din ianuarie 1990, patru principii pentru reformarea României: adoptarea unei democrații de tip occidental, o viață publică bazată pe principiile morale creștine, aderarea la NATO și la Comunitatea Economică Europeană și restaurarea monarhiei. Până în momentul morții sale, Corneliu Coposu s-a luptat să transpună în practică toate aceste principii.
Un tânăr curajos
Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota, județul Sălaj. Tatăl său, protopopul greco-catolic Valentin Coposu, era doctor în Teologie, asesor consistorial și specialist în limba aramaică, cea vorbită de Isus Cristos. Mama lui Corneliu Coposu provenea, de asemenea, dintr-o familie preoțească greco-catolică ce deținea un titlu nobiliar. Valentin Coposu s-a numărat printre delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, care a decis Unirea Transilvaniei cu România. Familia lui Corneliu Coposu era înrudită cu cea a marelui lider al românilor ardeleni, Alexandru Vaida-Voievod, cel care, în calitate de deputat în Parlamentul din Budapesta, a citit, în 1918, declarația prin care națiunea română din Transilvania își asuma independența și dreptul de a-și decide singură soarta. Cum Bobota este situată la mică distanță de Bădăcinul de unde era originar marele om de stat Iuliu Maniu, între familiile Maniu și Coposu s-a legat o prietenie trainică. Corneliu Coposu a urmat cursurile școlii din Bobota, apoi a ajuns la Colegiul Sfântul Vasile din Blaj, iar apoi la Facultatea de Drept a Universității Regele Ferdinand din Cluj, unde a obținut licența, apoi doctoratul. În timpul studenției, el a devenit halterofil de performanță. Iuliu Maniu l-a convins să activeze în PNȚ. În paralel cu activitatea politică și sportivă, Corneliu Coposu a devenit și jurnalist la ziarul clujean „România nouă“, condus de Zaharia Boilă, nepot al lui Iuliu Maniu. Corneliu Coposu a lucrat la acest ziar în perioada 1935-1940, până în momentul în care Transilvania de Nord a fost ocupată de Ungaria horthystă. Din 1940, el s-a mutat la București, unde a continuat să publice în ziarul refugiaților din Transilvania de Nord, ”Ardealul”.
În paralel, Corneliu Coposu a avut de suferit de pe urma consecvenței sale. În anul 1937, pe fondul acutizării conflictului dintre liderii PNȚ și Regele Carol al II-lea, Corneliu Coposu a fost arestat, pe motiv că avea asupra sa niște documente care arătau că Regele Carol al II-lea ar fi vrut să îl târască pe Iuliu Maniu în procesul de corupție intentat nepotului său, Romulus Boilă, care a rămas în analele istoriei românești sub numele de ”Afacerea Skoda”. Corneliu Coposu a fost condamnat la trei luni și o zi de închisoare pentru lezmajestate. Dacă ar fi fost condamnat la doar trei luni, ar fi trebuit să primească o pedeapsă cu suspendare, însă Regele Carol al II-lea dorea neapărat să îl vadă după gratii. Corneliu Coposu și-a ispășit această condamnare într-o manieră suprarealistă. Ușa celulei sale nu era închisă, avea pat special, își comanda mâncarea de la restaurant și era servit de un chelner. În scurta sa detenție a cunoscut-o pe Ana Pauker, care era condamnată la închisoare pentru activitate ilegală comunistă. Peste ani, când Ana Pauker devenise ministru de Externe, cei doi s-au reîntâlnit la Palatul Regal. Ana Pauker i-a spus că este surprinsă să îl găsească acolo, pentru că fusese pedepsit pentru lezmajestate și l-a întrebat dacă și-a schimbat convingerile. ”Nu, doamnă, mi-am schimbat Regele!”, i-a răspuns Corneliu Coposu.
Omul de încredere al lui Iuliu Maniu
Corneliu Coposu devenise, în acea perioadă, unul dintre cei mai de încredere colaboratori ai lui Iuliu Maniu, căruia i-a fost șef de cabinet, apoi director de cabinet și, în cele din urmă, secretar politic. Din anul 1945, Corneliu Coposu și-a asumat și sarcina de a reorganiza PNȚ Sălaj după anii de ocupație maghiară, apoi a devenit secretar general adjunct al PNȚ. Fidelitatea față de Iuliu Maniu l-a costat un preț imens. În 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat în urma înscenării de la Tămădău. A stat nejudecat, în arest preventiv, până în 1956. Atunci, a avut parte de o înscenare judiciară și a fost condamnat la muncă silnică pe viață pentru ”înaltă trădare față de clasa muncitoare” și ”crime contra ordinii sociale”. Corneliu Coposu a stat, în total, 17 ani în diferite temnițe comuniste, dintre care cea mai cumplită a fost cea de la Râmnicu Sărat. Supus unui regim de izolare totală, Corneliu Coposu se temea că va uita să vorbească. Corneliu Coposu avea, la arestare, 114 kilograme. La eliberare, mai avea doar 51. A fost eliberat în 9 iulie 1962, apoi au urmat doi ani de domiciliu obligatoriu în satul Rubla, din Bărăgan. În 1965, a avut parte de o nouă lovitură: soția sa, Arlette, a murit de cancer, după ce trecuse și ea prin temnițele comuniste.
Nu a cunoscut compromisul
După eliberare, Corneliu Coposu s-a întors în București, unde a lucrat ca muncitor necalificat. Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a propus să devină jurist al Consiliului de Stat, dar a refuzat. Apoi, liderul comunist i-a propus să îl reabiliteze pe Iuliu Maniu. Corneliu Coposu i-a răspuns că Iuliu Maniu ar fi mai în măsură să îi reabiliteze pe comuniști. Cu asemenea atitudine, el s-a aflat în vizorul Securității în permanență. Dosarul său de urmărit are 38 de volume în arhivele CNSAS. Totuși, în clandestinitate, Corneliu Coposu a refăcut partidul lui Iuliu Maniu. În 1987, el a afiliat PNȚCD Internaționalei Creștin-Democrate, iar după căderea comunismului, în 8 ianuarie 1990, PNȚCD devenea primul partid necomunist înregistrat în România. Din acel moment, a început o nouă luptă, cu structurile neocomuniste care confiscaseră România. În ciuda intimidărilor și agresiunilor, el a devenit liderul Opoziției. A format Convenția Democratică din România, cea care avea, după moartea lui Corneliu Coposu, să asigure prima alternanță democratică la putere din România din ultima jumătate de secol. Cel care i-a fost aproape este Ionuț Gherasim, nepotul lui Ilie Lazăr, șeful organizației muncitorești a PNȚ din perioada interbelică. La fel cum a fost format el însuși de Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a vrut să formeze, la rândul său, un tânăr de valoare. ”A sunat la noi la Cluj în 26 decembrie 1989 și m-a chemat la București. Era a doua zi după execuția lui Ceaușescu. Peste alte două zile eram în București și am rămas tot timpul alături de el. Mi-a fost ca un al doilea tată”, spune Ionuț Gherasim. ”Corneliu Coposu spunea că România va redeveni o națiune modernă și europeană doar în momentul în care va restaura monarhia”, a adăugat Ionuț Gherasim. La rândul său, Valentin Lungu, vicepreședinte al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, este de părere că ”din păcate, Corneliu Coposu nu a fost apreciat așa cum trebuia în timpul vieții sale. Repetăm aceeași greșeală acum față de Majestatea Sa, Regele Mihai I”. Istoricul Cornel Jurju este de părere că ”fără accidentul numit comunism, Corneliu Coposu ar fi fost un lider de talia lui Konrad Adenauer”.
